Noaptea Europeana a Muzeelor la Caransebes

]]>Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, organizează sâmbătă, 16 mai, Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 16:00 – 05:00, după cum ne-a transmis Darius Herea. Evenimentul ajuns la cea de-a XI -a ediţie, va oferii un circuit expozițional sub genericul „Arta în Banatul de Munte”. Astfel publicul doritor va putea vizita expoziția de artă religioasă și laică a Muzeului din Caransebeș, ce se va desfăşura atât la sediul muzeului, cât și la Biserica „Ferdinand” din Oțelu Roșu, pictată de celebrii Gheorghe și Corneliu Baba; Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu” din Oțelu Roșu, ce oferă spre vizitare manuscrise ale scriitorilor români de mare valoare literară şi Muzeul Memorial „Constantin şi Hadrian Daicoviciu”, care ilustrează arta romană din provincia Dacia. De asemenea, în localitatea Constantin Daicoviciu se va realiza o proiecţie de filme istorice începând cu ora 20:30, „Dacii, Columna”, în curtea școlii din localitate. Vizitatorii se vor bucura totodată și de o expoziţie de artă plastică a pictorului Ion Sălişteanu, icoane pe lemn şi sticlă, meşteşuguri tradiţionale în Banatul de Munte, precum și de o veritabilă piesă de artă, realizată în bronz, dovedind preocuparea pentru arta teatrală a locuitorilor din anticul oraş Tibiscum. Rolul acestui circuit muzeal este de a face cunoscută arta specifică Banatului de Munte, din antichitate până în prezent. Partenerii acestei manifestări culturale sunt: Episcopia Caransebeşului, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Liceul „Bănăţean” Oţelu Roşu, Primăria Comunei Constantin Daicoviciu, Parohia Ortodoxă Ferdinand – Oţelu Roşu, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România și Asociaţia ASTRA – Filiala Oţelu Roşu.

Download: Click for download attached file: Noaptea Europeana a Muzeelor la Caransebes

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 486

Id: 51638

Data: May 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).