|
|
Noi avem cea mai frumoasa muzica care reda necesitatea de rugaciune
|
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR), filiala Iasi, a organizat pe 29 octombrie 2009 conferinta cu tema Muzica de traditie bizantina de-a lungul secolelor, sustinuta de pr. conf. dr. Florin Bucescu, colaborator la Conservatorul din Iasi si slujitor la Biserica Talpalari din Iasi, informeaza cotidianul 'Ziarul Lumina'. La aceasta intrunire au participat profesori si studenti ai Universitatii de Arte George Enescu din Iasi, precum si studenti de la alte facultati din Iasi.Conferinta s-a desfasurat in Amfiteatrul George Enescu al Universitatii de Arte George Enescu din Iasi. In prima parte a alocutiunii, pr. conf. dr. Florin Bucescu a facut referire la sfera dintre divin si uman, dintre omul decazut si cel care vrea sa se inalte prin muzica sacra catre Dumnezeu. Muzica sacra a inceput in epoca primitiva, adica atunci cand Dumnezeu l-a alungat pe Adam din rai. Atunci s-a nascut muzica sacra, pentru ca Adam a regretat faptul ca nu mai era in lumina cereasca si a cautat astfel sa se apropie de Dumnezeu prin rugaciune. Ne indreptam apoi spre preantichitate, cand deja au inceput sa se dezvolte limbajele, sa apara scrisul si artele. La toate popoarele din Antichitate a existat o muzica religioasa cu aspecte deosebite. Grecii au avut o cultura extraordinara pe toate planurile, inclusiv pe planul muzicii. Aceasta cultura a renascut alte culturi. Renasterea este rezultatul tendintei de a reinvia marile idei ale Antichitatii. Stravechile mituri sunt foarte vii in folclorul tuturor popoarelor. Dupa ce omul a plecat din paradis, mintea lui s-a intunecat si astfel si-a dat niste explicatii gresite pentru ca multi nu accepta Revelatia divina. Omul s-a inaltat catre Dumnezeu prin rugaciunea cantata. Daca vom analiza continuitatea muzicii bizantine in nenumarate manuscrise si carti si vom analiza ce s-a mai pastrat si cine a mai stiut sa mai pastreze adevarul despre ea, atunci vom putea sa explicam si muzica bizantina. Daca nu legam muzica de credinta si de religie este grav, pentru ca nu vom putea sa o intelegem niciodata. In acelasi timp, muzica trebuie legata si de stiinta. Daca vrem sa intelegem muzica bizantina, dar nu cunoastem muzica universala, o vom percepe gresit, a spus pr. conf. dr. Florin Bucescu, care a vorbit, in continuare, despre frumusetea si unicitatea muzicii psaltice ortodoxe. Muzica psaltica e mai din suflet Dupa ce a fost raspandit crestinismul, oamenii cantau evreieste, sirieneste, greceste, latineste. Asta este geneza muzicii bizantine. De exemplu, cei care au trait la Roma nu puteau sa aiba o cultura muzicala greceasca sau una evreiasca. Izvoarele muzicii crestine sunt: muzica evreiasca, greceasca si a popoarelor care s-au crestinat. Muzica tonala, occidentala, are mai multa cautare si mai multa stabilitate pe tot Globul pamantesc, dar pentru sufletul oamenilor si pentru credinta lor, pentru dorinta lor de a zbura pe cele mai inalte culmi, muzica psaltica e mai din suflet. De aceea nu s-a supus unor reguli exacte, asa cum s-a supus muzica tonala. In toata lumea nu gasesti o muzica asemanatoare celei psaltice. Muzica din Renastere si compozitorii ei trebuie cunoscuta si apoi comparata cu ce simtim noi, cu muzica noastra stramoseasca si cu muzica Bisericii Ortodoxe. Muzica crestina comuna a durat pana cand au inceput sa apara deosebiri pe zone. Imperiul Bizantin a avut niste provincii unde erau traditii puternice, iar in partea apuseana erau alte traditii. Pana la urma, aceste muzici s-au delimitat in doua. Noi avem cea mai frumoasa muzica care reda necesitatea de rugaciune, daca e cantata cu smerenie, a mai afirmat pr. conf. dr. Florin Bucescu.Muzica - daruire, sinceritate, cunoastereIn continuarea conferintei, pr. conf. dr. Florin Bucescu a mai adaugat faptul ca in tara noastra exista o scoala de muzica psaltica, iar acest lucru nu inseamna ca nu putem sa ne imbogatim experienta si valorile muzicale fara sa copiem. Noi nu putem sa-i imitam pe greci pentru ca nu avem scoala lor. Pana vom putea noi sa prindem niste secrete ale acestei muzici, care s-au pierdut, trebuie sa treaca timp. Apoi, aceste secrete trebuie explicate, implementate, iar dupa aceea sa vedem daca sunt admise, acceptate. Sa nu se apuce nimeni sa imite, pentru ca muzica inseamna daruire, sinceritate, cunoastere. In prezent, este jale in psaltichie, pentru ca nimeni nu stie pe care notatie canta. Parintele Sebastian Barbu-Bucur condamna in totalitate uniformizarea muzicii. Eu nu indraznesc sa o condamn pentru ca m-a ajutat sa patrund in lucruri mai mari. Trebuie sa cunosti bine limbajul, sa stii si ce a vrut Lungu sa stii si ce a vrut Stupcanu, Suceveanu sau Macarie. Muzica noatra de astazi nu mai este bizantina. Cucuzel a initiat muzica bizantina mai noua, el fiind incepatorul ultimei epoci a muzicii bizantine, dupa tratatele cercetatorilor europeni. El a inceput o epoca, iar apoi a disparut Imperiul Bizantin, dupa care au aparut influentele turcesti. Partiturile au ramas, dar au inceput sa apara diferite inventii. Occidentalii spuneau ca, desi notele erau aceleasi, interpretarea era cu totul altfel. Ei mai spun ca muzica bizantina era foarte apropiata de muzica gregoriana, care s-a schimbat prin adoptarea gamelor tonale. Nu s-a mai putut pastra traditia intru totul din cauza disparitiei Imperiului Bizantin, iar fiecare a facut ce a vrut. Astfel, la 1814, s-a petrecut reforma hrisantica, cand Patriarhia de Constantinopol a delegat trei specialisti: mitropolitul Hrisant, Hurmuz Hartofilax si Grigorie Lampadarul. Acestia au reevaluat sistemul de notatie si s-a ajuns la ceea ce se canta astazi, fiind initiata reforma hrisantica, a conchis pr. conf. dr. Florin Bucescu, care a tinut, alaturi de cei prezenti la conferinta, un moment de reculegere pentru vrednicul de pomenire arhim. Teofil Paraian.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Oct 31, 2009 |
Articole similare
Profesori din teologie din tara si strainatate participa, incepand din aceasta seara, in Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei din Capitala, la Congresul International de teologie inchinat Sfantului Vasile cel Mare. Evenimentul este organizat de Sectorul teologic-educational .....
Data: Nov 1, 2009
|
Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba de inmormantare a Parintelui Arhimandrit Teofil Paraian de la Manastirea Sambata de Sus, sambata, 31 octombrie 2009: UN HARNIC SLUJITOR AL DOMNULUI S-A MUTAT IN ODIHNA SFINŢILOR - Parintele Teofil .....
Data: Nov 1, 2009
|
Profesori din teologie din tara si strainatate au participat, in aceasta seara, incepand cu ora 17:30, in Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, la sesiunea festiva de deschidere a lucrarilor Congresul international de teologie inchinat Sfantului Vasile cel Mare, informeaza .....
Data: Nov 1, 2009
|
Ierarhi, preoti si mii de credinciosi si-au luat ramas-bun si au inaltat rugaciuni catre Dumnezeu pentru parintele Teofil Paraian, sambata, 31 octombrie 2009, in manastirea sa de metanie, Brancoveanu, Sambata de Sus, informeaza cotidianul Ziarul Lumina. La aceasta manastire, din 1953, .....
Data: Nov 2, 2009
|
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Gherasim, Episcopul Ramnicului, din data de 3 noiembrie incep conferintele pastoral-misionare din semestrul de toamna cu tema: 'Istoria Eparhiei Ramnicului, de la 1900 pana in prezent', informeaza Episcopia Ramnicului.Astfel, marti, 3 noiembrie 2009, .....
Data: Nov 2, 2009
|
Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a sfintit sambata, 31 octombrie 2009, Paraclisul Acoperamantul Maicii Domnului din cadrul Colegiului Mihai Eminescu din Bacau, informeaza cotidianul Ziarul Lumina.Elevii Colegiului Mihai Eminescu din .....
Data: Nov 2, 2009
|
Random Links
In sedinta Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, de marti, 7 aprilie 2009, desfasurata sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Resedinta patriarhala, s-a discutat despre mediatizarea prin Centrul de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane a unui mare .....
Data: Apr 8, 2009
|
Elevii clasei a XI-a de la Grupul Şcolar Constantin Brancusi din Iasi au participat ieri, 24 februarie, la o lectie deschisa care s-a desfasurat la Biserica Pogorarea Sfantului Duh - Bucium, informeaza Editia de Moldova a Ziarului Lumina. Ora de Religie, coordonata de prof. Mihaela Tatiana .....
Data: Feb 25, 2010
|
Peste 200 de tineri la tabara de la OasaLa Manastirea Oasa s-a obisnuit ca in fiecare an sa se organizeze in preajma hramului din 27 iulie, tabere pentru tineri, informeaza
Data: Jul 28, 2010
|
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, iar .....
Data: Aug 4, 2011
|
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane s-a intalnit astazi, 20 septembrie 2011, cu preotii de caritate din Arhiepiscopia Bucurestilor, in Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. La final, Preafericirea Sa a oferit celor 103 preoti de caritate cate un rand .....
Data: Sep 20, 2011
|
|
|