Noua biserica a credinciosilor din Loamnes

De câteva luni, în localitatea sibiana Loamnes a fost inaugurat un nou locas de rugaciune care impresioneaza prin dimensiuni si frumusete. Biserica „Sfântul Ioan Botezatorul“ din Loamnes a aparut ca o necesitate, întrucât vechiul locas de închinare din localitate este afectat de alunecarile de teren din zona, informeaza “Ziarul Lumina”.Zidirea monumentalei biserici din Loamnes în doar câtiva ani este o adevarata dovada a vredniciei oamenilor din aceasta comuna situata la 25 de kilometri de cetatea Sibiului. Cu toate ca aici exista o veche biserica închinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, care înca de la 1800 a oferit credinciosilor din Loamnes un spatiu liturgic deosebit, oamenii s-au vazut nevoiti sa ridice o noua casa a Domnului în satul lor. Biserica veche este asezata pe un deal din localitate, înconjurata de cimitir, iar în ultimii ani au avut loc aici ample alunecari de teren care au afectat zidirea. Dupa ample studii si cercetari de specialitate, s-a ajuns la concluzia ca vechea biserica din Loamnes poate fi oricând grav afectata de aceste alunecari de teren. „Oricât de mult suntem legati sufleteste de aceasta biserica a stramosilor nostri, am ajuns la concluzia ca oricând, în timpul unei slujbe religioase oficiate aici, zidirea se poate prabusi peste noi. Siguranta credinciosilor era pusa în pericol, iar solutiile tehnice erau foarte costisitoare si nu stiu cât de eficiente ar fi fost în fata acestor alunecari de teren. Ne-am vazut pusi în fata unei stari de fapt si atunci am luat decizia sa înaltam o noua biserica în sat“, ne-a spus preotul paroh Ioan Fara. Un alt lucru care a contribuit la pornirea demersurilor de a zidi o noua biserica este si distanta considerabila între vatra satului si vechea biserica. Oamenii si-au dorit de ani buni o biserica mai aproape de casele lor, la care batrânii sa ajunga mult mai usor.

Punte spre trecut

Marturiile documentare din vechea biserica vorbesc despre înaintasii actualilor credinciosi din Loamnes ca de niste oameni foarte apropiati de Biserica strabuna, care înca de la sfârsitul secolului al XVIII-lea au facut tot posibilul ca satul lor sa aiba un loc de închinare pe masura credintei si vredniciei lor. Din scurta monografie a comunei Loamnes realizata de Marius Halmaghi aflam câteva lucruri despre stramosii credinciosilor de acum, o mare parte dintre ei fiind ctitori ai vechii biserici din sat. Între donatorii mentionati în inscriptiile descoperite pe clopote sau pe alte obiecte, îi amintim pe Dumitru Oprea, Salagi Sibvani, Ioan Muntean, Petru Orlatean si Iacob Vacar. Este foarte important sa cunoastem aceste lucruri despre vechea biserica din Loamnes, dar mai ales despre vechii oameni din comuna sibiana, pentru ca vom observa ca atasamentul lor fata de Biserica Ortodoxa si entuziasmul lor în a ridica un locas de rugaciune s-au pastrat din tata în fiu pâna astazi. Aceeasi dorinta si acelasi entuziasm pe care le-au avut credinciosii de acum mai bine de 200 de ani le-am gasit si la credinciosii actuali din Loamnes, care au pornit în 2002 la un drum anevoios, dar plin de satisfactii duhovnicesti. Hotarârea de a zidi o biserica noua este mereu dificila pentru o comunitate, dar atunci când oamenii îsi unesc fortele pentru a duce la bun sfârsit o lucrare mareata, asistam la un final cât se poate de fericit. „Oamenii din sat au fost constienti de la început de greutatea lucrarii la care ne-am angajat, dar au vrut sa dea dovada ca nu si-au uitat trecutul si ca sunt constienti de menirea lor de crestini“, ne-a mai spus parintele Ioan Fara.

Zidita în timp-record

Asa cum am mentionat mai sus, demersurile pentru ridicarea noii biserici au început în perioada 2000-2002. Au fost întocmite atunci toate proiectele si avizele necesare pentru demararea lucrarilor si s-au pregatit terenul si fondurile necesare pentru a începe zidirea. În 2005 a avut loc prima etapa a zidirii, pentru ca a fost asezata piatra de temelie. Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, poposea în Loamnes pentru a oficia slujba religioasa. Momentul a fost deosebit de important pentru comunitate, pentru ca a adus curaj în a porni la un drum dificil. A trebuit sa mai treaca înca doi ani pâna când au fost turnate fundatiile bisericii. „În 2007 am început lucrul efectiv si nu ne-am mai oprit pâna în 2014, când am terminat zidirea. A fost un timp-record pentru o comunitate sateasca sa ridicam o biserica de asemenea dimensiuni în mai putin de sapte ani. Am avut oamenii mereu aproape de mine si fara sprijinul autoritatilor locale, judetene si centrale nu as fi reusit sa duc la bun sfârsit aceasta lucrare“, ne-a mai spus parintele paroh. Locasul de rugaciune a fost finalizat în acest an la exterior, iar la interior este pregatit pentru pictura. Sfântul Altar a fost sfintit si pregatit pentru sfintele slujbe chiar în acest an, când Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, a venit la Loamnes pentru a târnosi zidirea si a oficia prima Sfânta Liturghie la acest nou altar. Slujbele religioase au avut loc în Duminica Samarinencei si au adunat multimi de credinciosi, fiii satului si autoritatile care au sprijinit lucrarea. IPS Mitropolit Laurentiu i-a rasplatit atunci pe toti ostenitorii, iar preotul paroh Ioan Fara a fost distins ca iconom stavrofor, dupa 35 de ani de preotie.

Pictura, ultima osteneala

Fara sprijinul consistent al oamenilor nascuti pe aceste meleaguri si care acum îsi câstiga existenta în alte parti ale tarii, zidirea bisericii din Loamnes nu ar fi fost finalizata. Acum, preotul paroh si credinciosii îsi pun sperantele în ajutorul venit din partea autoritatilor si a fiilor satului pentru a împodobi locasul de cult cu o pictura interioara. „Osteneala noastra nu s-a încheiat aici si speram ca fiecare familie va contribui la pictarea bisericii“, continua parintele Ioan Fara. Pâna atunci, însa, credinciosii vin în numar mare la sfintele slujbe oficiate în noua lor biserica si se bucura de o asemenea realizare a comunitatii. Ca în majoritatea parohiilor din aceasta parte a Transilvaniei, atât tinerii, cât si batrânii înca îmbraca la sarbatori „hainele românesti“, cum sunt numite costumele populare specifice acestei zone. „Aceste haine ne amintesc de stramosii nostri si de credinta noastra ortodoxa“, ne-a spus unul dintre tinerii prezenti la biserica din Loamnes. Şi într-adevar, oamenii din Loamnes au de ce sa fie mândri de trecutul lor. Aici, înca din secolul al XIV-lea, când este atestat documentar satul, au existat români care s-au luptat din greu pentru a-si pastra identitatea si credinta ortodoxa. Între multele documente care amintesc despre comunitatea româneasca de la Loamnes amintim doar o statistica a administratiei austriece de la 1760-1762, în care se mentioneaza numarul mare al românilor din localitatea sibiana. Acum, credinciosii de aici duc mai departe mostenirea primita de la strabuni, iar monumentala biserica ridicata în sat dovedeste atasamentul lor fata de valorile primite de la înaintasi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 806

Id: 43602

Data: Aug 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).