Noua Catedrala va fi ca o lumanare de Inviere

La finalul slujbei Vecerniei oficiata astazi, 27 aprilie 2013, la Catedrala Mantuirii Neamului, in cuvantul de invatatura Patriarhul Romaniei a precizat ca noua catedrala va fi ca o lumanare de Inviere si ca o iesire din umilirea Bisericii care a fost rastignita in multe feluri in timpul regimului comunist ateu. Prima oprire in cadrul pelerinajului va fi la paraclisul Invierea Domnului, care este paraclisul Catedralei Patriarhale. El poarta hramul Invierea Domnului pentru ca inainte de a Se inalta la Cer Hristos cel rastignit a inviat. Iar in apropierea acestui loc pe care se construieste Catedrala Mantuirii Neamului au fost demolate trei biserici si translate doua. Paraclisul Invierii si Catedrala Inaltarii arata ca Biserica umilita in timpul comunismului prin cele cinci lacasuri de cult demolate si translate poarta in ea Taina Invierii. Deci, Catedrala noua va fi ca o lumanare de Inviere si ca o iesire din umilirea Bisericii care a fost rastignita in multe feluri in timpul comunismului ateu. Deci, aceasta lucrare este una cu valoare de simbol pe langa necesitatea strict liturgica si speram sa fie si o lucrare simbol pentru inaltarea noastra in demnitate spre slava lui Dumnezeu si spre binele poporului roman , a explicat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.    De asemenea, Preafericirea Sa a aratat ca anul acesta pelerinajul a pornit de la viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului pentru a aduce multumire lui Dumnezeu subliniind lucrarea savarsita pana acum: Dam slava lui Dumnezeu pentru aceasta zi frumoasa si binecuvantata cand am savarsit aici pe locul unde vor pasi credinciosii in noua catedrala slujba Vecerniei, Litia si am sfintit ramurile de finic pentru pelerinajul care va urma acum si am adus rugaciune de multumire lui Dumnezeu pentru cei doi ani si jumatate de lucrari la noua catedrala numita Catedrala Mantuirii Neamului. Din noiembrie 2010 pana acum in aprilie 2013, in doi si jumatate s-au construit 20 de metri, 16 in pamant si 4 afara pentru a ajunge la finalizarea constructiei infrastructurii. De la aceasta platforma incepe propriu-zis Biserica viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului, o lucrare anevoioasa pentru ca s-a construit mult in pamant, o lucrare costisitoare si speram ca de aici incolo lucrarile sa fie mai usoare si mai putin costisitoare, desi mai trebuie sa construim inca vreo 40 sau 50 de metri pentru a ne apropia de acoperisul viitoarei catedrale. Ii dam slava lui Dumnezeu ca ne-am putut intalni aici ca loc de plecare al pelerinajului care de obicei era manastirea Radu Voda din Bucuresti, dar anul acesta pentru a aduce multumire lui Dumnezeu subliniind lucrarea savarsita pana acum, incepe pelerinajul din acest loc .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 462

Id: 30401

Data: Apr 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).