Noul episcop de Covasna si Harghita va fi intronizat

]]>Un sobor 18 de arhierei, condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va participa la întronizarea Preasfinţitului Andrei, noul Episcop al Covasnei şi Harghitei. Programul va începe astăzi, la orele 17.00, când delegaţia de la Sibiu, condusă de IPS Mitropolit Laurenţiu, va fi întâmpinată în Catedrala episcopală „Sfântul Nicolae“ din Miercurea Ciuc şi se va oficia un Te Deum. Mâine, 15 februarie, Sfânta Liturghie va începe de la ora 9.30, iar după slujba religioasă, IPS Laurenţiu va oficia ceremonia de întronizare a noului arhipăstor al românilor ortodocşi din Covasna şi Harghita. „Ceremonia va cuprinde momentul de citire a gramatei, după care se vor oferi însemnele episcopale, iar mai apoi, PS Episcop Andrei va fi aşezat în tronul arhieresc. Se vor rosti cuvântările oficiale din partea Consiliului eparhial, mesajele din partea autorităţilor, iar la sfârşit, noul episcop întronizat îşi va rosti cuvântarea“, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. La final, noul episcop va fi prezentat credincioşilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei. Preasfinţitul Andrei a fost ales în data de 5 februarie, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în postul vacant de Episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

Download: Click for download attached file: Noul episcop de Covasna si Harghita va fi intronizat

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 533

Id: 48738

Data: Feb 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).