Anul acesta se implinesc 110 ani de la nastere si 20 de ani de la trecerea in vesnicie a parintelui Dumitru Staniloae. In memoria personalitatii sale uriase, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2013 ca Anul comemorativ al Parintelui Dumitru Staniloae. Intre activitatile dedicate de Patriarhia Romana acestuia se numara si Concursul National Dumitru Staniloae, care s-a desfasurat in trei etape (eparhiala, mitropolitana si nationala), pe doua sectiuni: seminarii teologice si facultati de teologie. Stam de vorba, in cele ce urmeaza, cu Nicolae Muntean, castigatorul Premiului I la nivel universitar.Nicolae, esti castigatorul premiului I intr-un concurs important, primul de asemenea amploare organizat de Patriarhie. Ce reprezinta acest premiu pentru tine?Pentru mine, acest premiu si acest concurs au insemnat o responsabilizare. Faptul ca Dumnezeu a randuit sa iau acest premiu reprezinta o mare raspundere. In primul rand, aceasta recunoastere din partea comisiei de corectori si apoi a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, mediatizarea evenimentului, felicitarile din partea tuturor cunoscutilor m-au pus intr-o situatie din care nu mai pot sa ies. Ceea ce vreau sa punctez este faptul ca nu imi mai permit, de acum incolo, sa ma comport, sa vorbesc si sa fiu oricum. Desigur, asta nu inseamna ca acest premiu m-a incatusat in vreun fel. Nu! Tot eu sunt, si cu premiu si fara el, numai ca nu as vrea sa fac ceva din care opinia publica sa zica: Asta ai invatat de la parintele Staniloae? Sau Ai invatat degeaba... nu te-ai ales cu nimic! Cat despre concurs, a fost o sansa unica ce mi-a adus lumina in multe neclaritati. La inceput, am privit acest concurs mai superficial. Nici nu ma gandeam ca o sa trec de prima faza. De fapt, nici nu prea voiam sa trec, pentru ca aveam de pregatit licenta si nu mai voiam altceva sa-mi apese pe umeri. Dupa ce am vazut rezultatele, primul gand a fost acela de a ma duce la profesorul meu si sa ii zic ca nu vreau sa merg la concurs, ci sa trimita pe altul. Am crezut ca poate e vreo greseala. La prima faza a concursului au participat multi colegi mai mici si mai mari care avusesera rezultate importante la alte competitii din trecut, si ma gandeam ca nu e posibil sa ma trimita chiar pe mine. Am tot stat in cumpana, m-am tot gandit, si in final am zis: Voia lui Dumnezeu... fie ce-o fi!Cum te-ai pregatit pentru concurs?Pentru acest concurs m-am pregatit atat cat mi-a permis timpul. Avand in vedere ca sunt in anul IV de studiu, nu am putut sa studiez precum as fi vrut. Adica, desi mi-am alocat destul timp pentru acest concurs, am fost foarte stresat. De multe ori, deschideam studiile parintelui si gandurile ma napadeau incat nu puteam sa citesc nimic. Stresul de care eram cuprins se concretiza in intrebarile de tipul: Ce fac? Sunt in urma cu licenta. Ce o sa zica profesorii mei daca iau ultimul loc la concurs? Voiam sa multumesc pe toata lumea - si pe mine, si pe ei. Poate daca acest concurs s-ar fi desfasurat anul trecut, as fi fost mult mai liber din punct de vedere psihic.Aceasta pregatire a fost doar un demers stiintific sau ai simtit si o apropiere de parintele Staniloae?Eu cred si simt ca, intr-un fel, m-am apropiat de el. Erau momente cand citeam si nu intelegeam anumite idei expuse in studiile lui. In acele momente, inchideam ochii, imi aplecam capul spre piept si ziceam: Parinte Staniloae, de unde esti, descopera-mi invatatura cuprinsa aici! Desigur, nu se intampla vreun act miraculos pe loc, dar ma linisteam si eram mai calm. As vrea sa mai fac o marturisire destul de importanta, zic eu: in zilele cand vorbeam urat cu cineva, raspundeam urat sau faptuiam alte pacate, oricat as fi vrut, nu intelegeam nimic din ce citeam. Parca citeam in alta limba. Nu poti sa-l citesti pe parintele Dumitru Staniloae fiind oricum!Faptul ca ai studiat gandirea teologica a parintelui Dumitru Staniloae ti-a influentat modul de a privi lucrurile?Da. Cu siguranta, da. Tot ceea ce stiam despre Dumnezeu, lume si om, pana sa citesc din opera parintelui Dumitru Staniloae, stiam intr-o lumina rece. Parcurgand opera parintelui, am inceput sa observ altfel cele din mine si din jurul meu. Opera lui m-a facut sa fiu sensibil, sa privesc lucrurile cu mai multa iubire. Acuma, sa nu credeti ca daca se apuca cineva sa citeasca din parintele Dumitru Staniloae va trai aceleasi sentimente. Noi, oamenii, suntem unici si vedem fiecare in felul nostru.Cum l-ai caracteriza pe parintele Staniloae daca ar fi sa folosesti un minimum de cuvinte?Un parinte intelept si bun.Care din invataturile parintelui Staniloae te-a atras cel mai mult? Crezi ca poate avea o aplicabilitate in contextul social actual?Totul m-a atras la el. Insa o semnificatie aparte a avut invatatura despre om - chip al lui Dumnezeu. Precum este un Dumnezeu in trei Persoane, la fel este un Om in mai multe persoane. Legatura aceasta ontologica dintre persoane m-a fascinat complet. Faptul ca persoana umana are nevoie de altcineva pentru a exista, pentru a intra in categoria omeniei, este pur si simplu fascinant. Un eu are nevoie de un tu pentru a fi om. Egoistul nu este persoana, ci este individ. Mi-a placut foarte mult imaginea aceea cu plasa de ochiuri pe care parintele a dat-o pentru a exemplifica relatiile dintre oameni. Prin legaturile dintre ochiuri (persoane), fiecare da si primeste, ca intr-un tot unde nimeni nu este singur. Imaginea totului, adica a omenirii, poate sa fie frumoasa sau mai putin frumoasa, in functie de relatiile dintre subiecte. Aceasta invatatura, daca ar fi constientizata de persoanele umane care traiesc in societatea actuala, ar ridica standardul de a fi al fiecaruia dintre noi. Persoana umana are capacitatea de a iubi, de a vorbi, de a gandi. Ea nu poate sa iubeasca, sa vorbeasca si sa gandeasca de una singura pentru ca nu ar mai fi persoana. Societatea noastra trebuie sa depaseasca categoria lui eu - raportat la nimic si sa intre in categoria lui eu - raportat la un tu. Trebuie sa privim mai mult la celalalt si sa iesim din sfera egoismului ucigator.Cum iti propui sa aprofundezi pe mai departe studiul operei parintelui Staniloae?O sa incerc sa citesc cat mai mult din opera parintelui. Dar nu numai atat, ci si opera celor din care el se inspira. Insa, precum ati spus, doar imi propun. Nu stiu ce va fi. Un lucru il stiu sigur: niciodata nu voi putea aprofunda opera parintelui Dumitru Staniloae doar la nivel rational. Daca nu o sa traiesc cu el in inima, intrupand invatatura lui, va fi prea putin. Precum iubirea se aprofundeaza in practica, la fel si opera parintelui. Iubirea nu se citeste pe buzele cuiva, ci prin faptele lui.* Interviu publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 9 iunie 2013, semnat de Gheorghe Cristian Popa.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 651

Id: 31575

Data: Jun 9, 2013

Imagine: