O candela nestinsa in Catedrala patriarhala

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Româna comemoreaza sapte ani de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat în Lumina de Duminica, la, 3 august 2008, semnat de Arhim. Timotei Aioanei, intitulat O candela nestinsa în Catedrala patriarhala:Am intrat, printre schele, în Catedrala patriarhala pentru a revedea mormântul vrednicului de pomenire, Patriarhul Teoctist. Piatra de mormânt, maiestrit daltuita în marmura alba, acopera vremelnic trupul fara suflare al celui de-al V-lea Patriarh al României. În fiecare dimineata, candela se primeneste pentru a raspândi în jur lumina, asa cum raspândea, în viata Bisericii, cel pentru care se aprinde acum.„Cu dor am dorit sa manânc cu voi acest Pasti“Un an fara Patriarhul Teoctist! Îmi aduc aminte de ziua aceea a sfârsitului de iulie 2007, când „batrânul“ Patriarh a fost chemat la ceruri. Ştiam toti ca purta povara celor aproape 93 de ani, dar parca ne asteptam sa mai ramâna printre noi. Foarte rar se întâmpla ca o moarte survenita la o asemenea vârsta sa surprinda într-o asemenea masura. De ce oare? Oamenii se obisnuisera cu caldura si bunatatea inimii sale, cu zâmbetul parintesc, cu omiliile care cucerisera auditoriul.Un an fara Patriarhul Teoctist! Detractorii lui s-au linistit putin, dar nu de tot. Continua sa critice si sa aminteasca de o asa-zisa „vinovatie“ a celui care a „acceptat darâmarea unor biserici“. Uita voit sa aminteasca ca tot în vremea sa s-au construit si s-au sfintit, în tot spatiul românesc, câteva mii de biserici noi, unele adevarate catedrale, zidite printr-un elan nemaiîntâlnit atât înainte, cât si dupa momentul decembrie 1989.Uita si de sfintii români canonizati, de eparhii nou înfiintate, de numarul mare de episcopi hirotoniti, cum n-a avut niciodata Biserica noastra.Perioada cu multe si importante lucrari si zidiri s-a petrecut în anii pastoririi Patriarhului Teoctist.El se îngrijea staruitor de slujirea liturgica si de hrana pentru suflet. Pasea totdeauna frumos si impunator, în odajdii stralucitoare, catre Altarul cel dintâi al tarii, în Catedrala patriarhala, si parca nu se gândea ca, alaturi, între coloanele ei, va asculta mereu Sfânta Liturghie.Nu s-a îngrijit în ce loc anume sa-i fie pregatit mormântul, nici nu a existat un testament de acest fel. Totusi, cu multi ani în urma, pe 13 octombrie 1991, la sfintirea bisericii din locurile natale, marturisea, în omilia de la sfârsitul slujbei, ca ar dori sa fie îngropat acolo..., lânga mormintele parintilor sai. Cum sa îngropi un Patriarh într-un sat departat? El trebuie sa ramâna alaturi de fiii sai...A trecut un an! Credinciosii continua sa urce Dealul Patriarhiei si sa întrebe: unde este mormântul Patriarhului Teoctist? Ramân apoi, lânga lespedea de marmura, asa cum au stat, la început de august 2007, ceasuri la rând, pentru a primi ultima sa binecuvântare.Patriarhul Teoctist s-a dus parca prea repede dintre noi, fara sa spuna ultimele sale dorinte, fara sa-si aranjeze lucrurile, sa le împarta, asa cum obisnuiesc oamenii care ajung la vârste venerabile. Şi totusi, parca s-a pregatit cumva. Ultima Pastorala transmisa preotilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Bucurestilor si-a intitulat-o: „Cu dor am dorit sa manânc cu voi acest Pasti“, folosind cuvintele pe care Mântuitorul, mai-marele Arhiereilor, le-a spus ucenicilor înainte de Sfintele Sale Patimiri. A mai spus apoi, medicilor, în acea zi de luni dimineata a sfârsitului de iulie, ca s-a pregatit ca si pentru Euharistie.Facea, adeseori, primul pasul spre reconciliereLa trecerea sa la cele vesnice, clopotele tuturor bisericilor din România au sunat îndelung. S-au facut rugaciuni staruitoare, s-au scris pagini peste pagini, au fost emisiuni si transmisii în direct aproape la toate posturile de radio si televiziune, atât din tara, cât si de peste hotare. De atunci, numele sau a fost trecut, în rândul celor adormiti, în mai toate pomelnicele si între ctitorii multor manastiri si biserici, a unor catedrale, eparhii, institutii si fundatii. Mai mult decât atât, numele sau a fost trecut, cred, în „cartea vietii“ de pe Tronul Mielului, întru slava Caruia si-a închinat îndelungata sa slujire ca novice, monah, ierodiacon, arhimandrit si arhiereu. Aproape 80 de ani adunati în aceasta daruire pentru Dumnezeu, pentru sfintii Lui, pentru Biserica pe care nici portile iadului nu o vor birui pâna la sfârsitul veacului si pentru toti binecredinciosii crestini pe care i-a pastorit.La un an de la mutarea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist, ramâne graitoare atitudinea sa fata de cei ce nu l-au iubit, oameni „mari si mici“ la functii si la suflet. Gasea resurse mereu proaspete, care veneau dintr-un suflet tânar, pentru toleranta fata de cei care nu-l vedeau cu ochi buni si nu-l întelegeau întru totul. Facea, adeseori, primul pasul spre reconciliere; uita raul facut de cei nu tocmai binevoitori si chiar daca rana provocata era înca sângerânda, o acoperea cu vesmântul sau de Parinte si Patriarh.Pâna în ultima zi a vietii, si-a pastrat neatinsa comoara din inima si întelepciunea cu care Dumnezeu l-a înzestrat; memoria ajutându-l în mod fericit, îsi aducea aminte de oameni, locuri si fapte petrecute cu peste jumatate de veac în urma. Ca om, era totusi macinat de gândurile batrânetilor. S-ar fi dus, într-o zi, pe înserat, la Cernica, manastirea în care a urmat cursurile Seminarului Superior si a intrat într-o casa manastireasca, pe care o dorea salas al ultimelor zile. Nu stiu multi de acest drum al Patriarhului catre liniste. Discretia care-l caracteriza a facut ca suferinta sa fizica, care, din primavara anului 2007, s-a accentuat, sa nu fie destainuita. În noptile când nu mai adormea, s-o fi gândit la variante diferite. Manastirea i-a ramas, pâna la urma, la inima ca loc al linistii.Un an de rugaciuni si dorA trecut un an de când numele sau s-a adaugat celorlalti patru Patriarhi pe care i-a cunoscut si carora le-a fost aproape. Îmi marturisea cineva ca tresare cu emotie atunci când aude pomenindu-i-se numele, la Vohodul mare si la slujbele îndatinate, savârsite dupa rânduiala, nu doar la Catedrala, ci în toate bisericile românesti. Am ascultat si evocarea unui român maramuresean, locuitor în îndepartata Australie care vorbea despre Patriarh ca despre tatal sau. Oamenii simt iubirea si o recepteaza pâna la capat, tocmai pentru ca este atât de rar întâlnita.Un an de aduceri-aminte, de rugaciuni si dor! Numele-i pomenit, evocat printre zâmbete si lacrimi. Zâmbete pentru zicerile întelepte si vocea sa calda, pentru bunatatea inimii si dorinta de iertare, iar lacrimile pentru absenta si grabnica plecare.Un an fara arhiereul si omul care a trait cumpatat si care a iubit Biserica, monahismul si buna rânduiala, înca din tineretile sale!Padurile de la Vorona si brazii din tinuturile moldave freamata acum si plâng împreuna cu toti cei care l-au iubit pe Patriarhul tuturor românilor, pe vrednicul de pomenire, Parintele nostru Teoctist.Sunt destui cei care se grabesc acum sa-l elogieze si sa vorbeasca despre marile sale realizari, considerându-i-se apropiati si chiar prieteni.Patriarhul Teoctist a aflat adevarul. Ştie cine i-a fost sau nu i-a fost prieten. Pe toti i-a iertat deopotriva. Asa se comporta întotdeauna Pastorul si Parintele cel bun.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 580

Id: 42827

Data: Jul 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).