O fapta buna pentru bolnavii de cancer

]]>În perioada 30 ianuarie - 2 februarie, Episcopia Caransebeșului, prin Sectorul Social-Filantropic, organizează o colectă de strângere de fonduri pentru a ajuta la construirea primuluiCentru de Recuperare Oncologică din România. Fundaţia „Sfânta Irina” din Bucureşti, coordonată de prof. univ. dr Pavel Chirilă, construiește în Episcopia Caransebeșului, lângă Mănăstirea Nera din localitatea Sasca Montană, primul Centru de Recuperare Oncologică din România, care are ca scop ajutorarea bolnavilor de cancer, după cum aflăm de la Darius Herea. Clinica se construieşte în mare parte cu fonduri europene şi va trata şi consilia bolnavii de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii şi depistarea precoce. Clinica va fi de tip rezidenţial, cu42 de saloanespaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial. Fiecare bolnav va fi găzduit cu grijă şi atenţie, într-un salon cu un singur pat şi va beneficia de o cură de recuperare de14 zile. Ținând cont că această clinică se construieşte pe teritoriul judeţului Caraș-Severin, alături de o mănăstire importantă a Eparhiei Caransebeșului şi într-o zonă depopulată cu multe probleme sociale, se face apel la bunii credincioşi să contribuie după putere, ca proiectul să se poată duce la îndeplinire, pe lângă fondurile europene fiind necesare şi contribuţii interne din partea comunităţii locale. La aceste considerente se adaugă statisticile îngrijorătoare ale Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin care arată că judeţul nostru ocupă locuri fruntaşe la mai multe tipuri de cancer (cancerul de sân, cancerul de col uterin şi cancerul de colon), numai în ultimele luni depistându-se 915 noi cazuri de cancer, pe lângă cei 7935 bolnavi deja înregistraţi. Toți cei care doresc să se alăture cu o faptă bună la realizarea mărețului proiect pot să se adreseze oficiilor protopopeşti, parohiale şi mănăstireşti, precum și direct către Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei Caransebeșului.

Download: Click for download attached file: O fapta buna pentru bolnavii de cancer

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 493

Id: 47815

Data: Jan 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).