O intalnire istorica intre Ratiune si Credinta

Intelegerea deplina a conditiilor care au permis dezvoltarea unei culturi crestine este cu anevoie de realizat. O dificultate insurmontabila e constatata de fiecare data, chiar de la inceput, atunci cand se incearca o analiza a intalnirii fecunde dintre traditia iudaica, filosofia greaca si crestinismul primelor veacuri. In multe privinte, miezul acestei intalniri ar putea fi marturia crestinilor potrivit careia Logosul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Omul, ceea ce a reprezentat un adevarat scandal si pentru greci, si pentru gandirea iudaica1, si totodata una dintre cele mai surprinzatoare descoperiri ale Revelatiei crestine in istorie.Cu privire la intalnirea dintre greci si crestini, trebuie spus ca ea nu reprezinta doar un capitol de istorie. Astazi, confluenta acestor doua spatii constituie cea mai buna introducere pentru una din temele fierbinti ale dialogului dintre teologie si stiinta: raportul dintre ratiune si credinta. Puterea cuprinzatoare a ratiunii omenesti, capabila sa sesizeze in lumea sensibila intelesuri inteligibile, este reprezentata, la intalnirea istorica dintre crestinism si elenism, de greci. In zilele noastre, scrierile filosofilor greci din Antichitate si din perioada elenismului dau insa o marturie unica despre inaltimea intelegerii la care poate ajunge cel ce se calauzeste, in cunoastere, in mod adecvat de observarea lumii si de judecatile sale corecte si prudente cu privire la ea. Pe de alta parte, crestinii, chemati de Dumnezeu sa creada si sa marturiseasca in istorie despre Adevarul situat mai presus de intelegere, sunt reprezentantii credintei. Crestinii transmit intregii umanitatii provocarea cea mai mare adresata omului si invitatia cea mai generoasa in ordinea cunoasterii, anume ca cea mai inalta si mai cuprinzatoare forma de cunoastere este credinta in Dumnezeu Treime, vestita noua de Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu, experiata ca viata in Dumnezeu, traita in Biserica.Totusi, daca observam atent momentele de inceput ale Bisericii, vom vedea ca ratiunea grecilor si credinta crestina s-au intalnit chiar in zorii crestinismului, intr-un loc cu multa semnificatie pentru greci: Areopagul. O intalnire la care adevarul de credinta a fost marturisit de unul dintre cei mai mari crestini din istorie: Sfantul Apostol Pavel.Examenul ratiunii si ajutorul credinteiIntre anii 51 si 54, dupa Sinodul de la Ierusalim, Sfantul Apostol Pavel pleaca in cea de-a doua calatorie misionara. In Troa, are o vedenie prin care i se descopera ca trebuie sa calatoreasca inspre Macedonia (Fapte 16, 9). Şi, dupa ce in Filipi infiinteaza prima Biserica pe teritoriul european si dupa vindecarea minunata a unei vrajitoare, Sfantul Pavel si Sila care il insotea sunt inchisi. Dupa ce, in mod minunat, cei doi vor fi eliberati de un cutremur care va deschide portile temnitei, Sfantul Pavel va ajunge in Tesalonic, si dupa alte trei saptamani, in Atena.Constient de faptul ca are de-a face cu barbati obisnuiti cu subtilitatile ratiunii, Sfantul Pavel porneste in predica sa din Areopag, locul consacrat al filosofilor atenieni, de la faptul ca grecii aveau in cetatea lor statui inchinate unui zeu necunoscut. Barbati atenieni, in toate va vad ca sunteti foarte evlaviosi. Caci strabatand cetatea voastra si privind locurile voastre de inchinare, am aflat si un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci pe Cel pe Care voi, necunoscandu-L, Il cinstiti, pe Acesta Il vestesc eu voua (Fapte, 17, 22-23). Dumnezeu, Care a facut lumea, continua Sfantul Apostol Pavel, si toate cele ce sunt in ea, Acesta fiind Domnul cerului si al pamantului, nu locuieste in temple facute de maini. Nici nu este slujit de maini omenesti, ca si cum ar avea nevoie de ceva, El dand tuturor viata si suflare si toate. Şi a facut dintr-un sange tot neamul omenesc, ca sa locuiasca peste toata fata pamantului, asezand vremile cele de mai inainte randuite si hotarele locuirii lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipai si L-ar gasi, desi nu e departe de fiecare dintre noi (Fapte, 17, 24-27). Sfantul Apostol Pavel afirma, asadar, ca pe acest Dumnezeu Il va vesti el, anume pe Cel Care a facut toate cele ce sunt in lume, afirmand ca intreaga existenta a lumii, cu ordinea ei, a fost facuta de Dumnezeu ca oamenii sa-L caute pe El. Sfantul Pavel continua apoi afirmand ca in El traim, ne miscam si suntem, precum au zis si unii dintre poetii vostri: Caci al lui neam suntem (Fapte, 17, 28), utilizand o formulare asemanatoare unui citat din Aratos2. Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie sa socotim ca dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de mestesugul si de iscusinta omului. Dar Dumnezeu, trecand cu vederea veacurile nestiintei, vesteste acum oamenilor ca toti de pretutindeni sa se pocaiasca, pentru ca a hotarat o zi in care va sa judece lumea intru dreptate, prin Barbatul pe care L-a randuit, daruind tuturor incredintare, prin Invierea Lui din morti (Fapte 17, 29-31). Aici insa intelegerea grecilor este pusa la grea incercare. Ascultatorii din Areopag instruiti si obisnuiti cu elaborate discursuri filosofice, in care argumentele sunt cantarite cel mai adesea, prin puterea ratiunii, il vor opri pe Sfantul Pavel sa mai vorbeasca tocmai pentru ca el pomenise despre Inviere: Şi auzind despre invierea mortilor, unii l-au luat in ras, iar altii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta si altadata (Fapte 17, 32). S-ar putea intrevedea aici, in acest ultim verset, unul din testele majore pe care ratiunea trebuie sa le treaca pentru a primi Adevarul. Şi, dupa cum vedem, in cele ce s-au petrecut in Areopag, ratiunea nu poate trece acest test daca nu e ajutata de credinta.Prapastia intre ratacire si AdevarCateva consideratii care se dovedesc astazi importante, in maniera de intelegere a dialogului dintre teologie si filosofie. Este remarcabila mai intai abordarea Sfantului Apostol Pavel, care se arata deopotriva inspirata si fireasca. Sfantul Pavel nu exercita presiune, nu incearca sa marturiseasca impotriva auditoriului mai mult decat acesta poate primi, semn ca intelege si dificultatea lor de a crede si inaltimea straina de lumea aceasta a ceea ce el ar fi putut sa marturiseasca despre Adevar. Sfantul Pavel intelege conditia existentiala a filosofilor din Areopag, situati, prin cultura si preocuparile lor, deopotriva aproape de Dumnezeu si departe de El. Ei sunt deopotriva aproape de Dumnezeu, prin nevoile lor existentiale, prezente in fiecare om constient de propria-i finitudine, dar sunt si departe de El, cu mintea impovarata de concepte si acoperita cu stratul gros al modelelor rationale, stranse si dezvoltate in lunga traditie greaca. Sfantul Apostol Pavel intelege, ca un misionar prin excelenta, situarea filosofilor greci si pentru faptul ca el insusi a experiat, in propria-i viata, situatia aceasta de a fi aproape si in acelasi timp departe de Dumnezeu; aproape de adevarul invesmantat in tiposurile Vechiului Legamant si departe de Dumnezeul Intrupat, aparand cu ardoare traditia si credinta poporului ales, printr-o lupta indreptata chiar impotriva celor ce marturisesc venirea lui Mesia. De aceea, Sfantul Apostol Pavel - trecut el insusi peste prapastia dintre ratacire si Adevar, nu prin puterile sale, ci prin aratarea lui Hristos pe drumul Damascului - nu va crede in forta argumentelor rationale, nici in puterea lor de a transmite fiorul credintei vii, care sa-i converteasca pe greci.Dovezile credinteiIn legatura cu aceasta, doua sunt observatiile pe care merita sa le adaugam aici. Mai intai, este faptul ca o experienta unica il face pe cel ce a trait-o sa resimta nevoia de a o marturisi. Experientele-limita marcheaza profund si definitiv pe cei ce le traverseaza, mai ales daca ele au un caracter singular, fara precedent. Foarte adesea, amintirea acestei experiente-limita nu se sterge de-a lungul intregii vieti, imboldind pe cel ce a trait-o sa dea marturie despre ea, cu multa emotie si convingere. Avem de-a face cu situatii de acest fel mai ales in cazul celor asupra carora Insusi Hristos a lucrat minunile vindecarii. Este cazul, de exemplu, orbului din Ierihon, vindecat de Hristos. E greu de cuprins starea minunata pe care a avut-o orbul dupa ce, prin minunea savarsita de Hristos, a ajuns sa vada. Insa nu e greu de inteles de ce anume, dupa ce a fost vindecat, nu a gasit altceva mai pretios de facut decat sa mearga dupa Hristos, slavind pe Dumnezeu (Luca 18, 43). La fel in cazul celui surd si gangav vindecat de Domnul Hristos, episod pomenit in Evanghelia lui Marcu. In acest caz, se intampla ceva chiar mai edificator. Hristos le porunceste celor ce erau de fata sa nu spuna nimanui despre vindecarea celui suferind. Cu toate acestea, cum ne arata textul, cei de fata procedeaza pe dos: Cu cat le poruncea ssa nu spuna nimanuit, cu atat mai mult ei Il vesteau (Mc. 7, 35-36). In fine, situatia e aceeasi si in cazul vindecarii celor doi orbi din Galileea. Hristos le porunceste cu asprime: Vedeti, nimeni sa nu stie (Mt. 9, 30), insa cei vindecati nu asculta porunca! Dimpotriva, ei aleg sa Il vesteasca in tot tinutul acela (Mt. 9, 31)!E dificil de inteles si de trait in mod deplin starea celor vindecati de Hristos - Cuvantul lui Dumnezeu, trecerea lor minunata de la suferinta si neputinta la deplinatatea puterilor omenesti. Insa e usor de inteles de ce anume, odata vindecati, acestia nu se opresc din marturisirea lor, din vestirea minunata a vindecarii savarsite de Domnul. Dorinta lor inflacarata de marturisire este atat de puternica, incat ramane valabila chiar si pentru cei ce primesc porunca explicita de la Insusi Hristos vindecatorul lor, sa nu spuna nimanui nimic despre aceasta.Credinta este mai presus de ratiuneDe ce facem aceste mentiuni aici? Şi Sfantul Apostol Pavel a trecut printr-o experienta-limita. Sfantul Pavel nu avusese prilejul, cum a fost cazul celorlalti Apostoli, sa descopere pe Hristos si dumnezeirea Lui, intr-un mod treptat, prin cuvintele Sale, prin minunile Sale, prin profetiile Sale referitoare la patimirile si moartea prin care avea sa treaca, profetii pe care El Insusi le-a facut catre Apostolii Sai. Sfantului Apostol Pavel, Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat, i S-a aratat deodata, Inviat, fara nici o alta instiintare, intr-un moment in care Sfantul Pavel se lupta cu cei ce-L marturiseau pe El.Omeneste judecand, e greu de inteles cum, in Areopag, la prima intalnire cu cea mai profunda, cea mai articulata dintre culturile vremii, Sfantul Pavel, cel mai instruit dintre Apostoli, trece sub tacere puternica experienta a convertirii lui. Sta in firea omeneasca, atunci cand crede ceva cu toata fiinta, sa marturiseasca intr-un mod cat mai convingator, apeland la toate argumentele posibile. Tocmai de aceea, Sfantul Apostol Pavel procedeaza intr-un fel neobisnuit. El nu scoate la bataie dovezile tari privitoare la Adevarul Hristos, nu pomeneste de faptul ca L-a intalnit fata catre fata pe Cel ce a trecut prin moarte; nu striga filosofilor in mod sfidator sau amenintator ca L-a vazut pe Cel Inviat, Cuvantul lui Dumnezeu, si nici nu pomeneste despre nenumaratele profetii facute de-a lungul unui mileniu si jumatate despre El, in Vechiul Testament. Desi despre toate acestea Sfantul Pavel avea cunostinta. De fapt, in Areopag, Sfantul Pavel nici macar nu pomeneste numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, chiar daca L-a vazut fata catre fata! Aceasta ne arata ca Sfantul Apostol Pavel nu scoate in lupta cele mai tari dintre argumentele credintei, chiar daca se afla la cea mai provocatoare dintre intalnirile culturale ale primelor secole crestine, la confruntarea dintre crestinismul luminat de credinta si cea mai elaborata dintre culturile filosofice ale vremii. Cumva, ceea ce se anunta a fi o mare disputa de argumente, o desfasurare de eruditie si intelepciune se sfarseste, dimpotriva, destul de repede. Şi aceasta pentru ca Sfantul Pavel nu intra in Areopag cu o strategie omeneasca, pregatit cu un discurs argumentat, gata sa se confrunte cu elaboratele critici ale filosofilor greci. Sfantul Pavel nu cauta sa expuna Adevarul ca doctrina bogat intemeiata si anuntata in Vechiul Testament, asa cum cunostea preabine. Sfantul Pavel nu expune nici Adevarul experiat de el insusi, in profunda experienta a convertirii. Şi aceasta pentru ca nu urmareste sa converteasca pe cei din Areopag cu orice pret impotriva vointei lor de a se deschide catre Adevar, printr-o lupta in care sa utilizeze orice mijloace. El face marturisirea Adevarului credintei doar pana la masura disponibilitatii acelora de a-L primi.Cugetarea patristica ce a urmat va descoperi tot mai mult lumii cum Hristos, inteles ca Logos, va cuprinde in mod neasteptat stradaniile filosofice ale spatiului grec, implinind extraordinar credinta cultivata in spatiul iudaic. Intruparea lui Hristos si descoperirea lui ca Logos deopotriva intregesc si depasesc reflectia greaca si traditia iudaica. S­ar putea spune ca, dincolo de intelegerea si de intelepciunea omului, lucrarea lui Dumnezeu in istorie este mereu mai adanca decat asteptarile lui, oricat de iscusita i­ar fi mintea, oricat de cuprinzatoare i­ar fi cugetarea filosofica.Note: 1 Ioan G. Coman, Probleme de filosofie si literatura patristica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1995, p. 37.2 Alain Decaux, Viata Sfantului Pavel, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p. 188(Articol aparut sub semnatura Diac. dr. Adrian Sorin Mihalache si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 14 aprilie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 647

Id: 29982

Data: Apr 14, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).