O noua biserica se va inalta in cartierul Canta din Iasi

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va pune sâmbătă, 3 noiembrie, la ora 17:00, piatra de temelie pentru Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul ieşean Canta. La slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou lăcaş de închinăciune va participa un sobor de preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia Iaşilor. De asemenea, sunt aşteptaţi enoriaşii din parohie, dar şi ceilalţi credincioşi din oraşul Iaşi care vor dori să se roage pentru ca noul sfânt lăcaş de pe strada Luca Arbore din Canta să se înalţe spre slava lui Dumnezeu, în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. „Îi aşteptăm cu multă dragoste pe toţi cei care doresc să participe la slujba punerii pietrei de temelie a noii biserici care va fi ridicată cu ajutorul lui Dumnezeu în cartierul Canta. Vom avea bucuria ca slujba să fie oficiată de Înalt Preafinţitul Teofan, care a binecuvântat în urmă cu trei ani înfiinţarea acestei parohii“, a spus pr. paroh Ioan Damian, care este şi directorul Centrului de Conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Lucrările la noua biserică vor începe în primăvara anului viitor

Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul ieşean Canta a fost înfiinţată în anul 2009, iar în perioada aprilie-decembrie 2011 a fost ridicat un paraclis din lemn în care se oficiază în prezent sfintele slujbe. Sfinţirea acestui lăcaş de închinăciune, dotat cu toate obiectele liturgice necesare, a fost oficiată de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, alături de un sobor de preoţi, în luna decembrie a anului trecut. În ridicarea acestui sfânt altar s-au implicat părintele paroh Ioan Damian şi părintele Mihai Coman, slujitor la această biserică şi secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. De aproape un an, credincioşii din parohia „Sfinţii Arhangheli“ - Canta participă în număr mare la slujbele săvârşite de cei doi preoţi. Oamenii au avut dragoste faţă de acest paraclis încă de la început, răspunzând mereu la apelul celor doi slujitori. „Dăm slavă lui Dumnezeu şi mulţumim sfinţilor ocrotitori pentru că enoriaşii acestei parohii au răspuns întotdeauna cu bucurie şi dragoste solicitărilor noastre. Una dintre cele mai mari bucurii pe care o trăim în fiecare duminică şi sărbătoare este aceea că numărul credincioşilor care vin să se roage este mare. Prezenţa oamenilor la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu, la slujba Vecerniei sau a Acatistului arată că ei îşi doresc foarte mult o biserică în această zonă a oraşului. Nădăjduim că noul sfânt lăcaş din zid, ale cărui lucrări vor fi demarate în primăvara anului viitor, se va ridica odată cu biserica din sufletele credincioşilor noştri“, a adăugat pr. paroh Ioan Damian.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 511

Id: 25506

Data: Oct 31, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).