O noua ediție a taberei de creație Credința și arta pentru toți
Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Primaria orașului Anina a organizat în perioada 30 iunie - 6 iulie, cea de-a V-a ediție a taberei de creație „Credința și arta pentru toți” în stațiunea Marghitaș din județul Caraș-Severin. La aceasta tabara, oferita în mod gratuit, participa 25 de tineri cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, de la centrele de tineret ale Eparhiei Caransebeșului, care au avut o implicare constanta în centrele aparținatoare. Activitațile care se desfașoara vizeaza formarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor Bisericii.Astfel, sub aspect duhovnicesc, copiii participa zilnic la rugaciunile de dimineața și seara savârșite în comun, sub îndrumarea directa a parintelui inspector Mihai Ciucur, coordonatorul taberei. De asemenea, sunt organizate zilnic discuții pe probleme duhovnicești pentru cei tineri, precum și concursuri cu tematica religioasa. Totodata formatorii pun un accent deosebit pe învațarea și practicarea lucrului în echipa, precum și pe comunicare.„Reprezentanții Departamentului nostru de tineret sunt într-o perfecționare continua, în tot ceea ce presupune educație non-formala la nivelul copiilor și tinerilor. De aceea pentru noi ca și sector de tineret, aceste tabere reprezinta un obiectiv important, pentru ca aici avem posibilitatea sa abordam educarea tinerei generații, atât sub aspect duhovnicesc, prin programul de rugaciune, prin cateheze, dar și prin participarea la sfintele slujbe, iar pe de alta parte avem posibilitatea sa punem în practica ceea ce învațam la cursuri. Pe parcursul acestei tabere de șapte zile, avem ocazia sa fim în mijlocul lor, iar prin ceea ce le oferim noi, dorim ca la final sa fie schimbați din multe puncte de vedere, având o alta perspectiva asupra vieții și realitații în care cresc și se dezvolta”, a subliniat parintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.În plan artistic, sunt organizate doua ateliere, de pictura și de sculptura, coordonate de profesori voluntari, care pun în valoare imaginația copiilor. Pe parcursul taberei nu sunt omise nici activitațile specifice, de divertisment și relaxare, copiii participând la o multitudine de jocuri educative și concursuri în aer liber și de interior.În ultima zi de tabara va avea loc vernisarea expoziției de icoane și sculpturi realizate de catre copii, aceștia având bucuria sa-l aiba în mijlocul lor și pe Preasfințitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care îi va rasplati cu diplome și daruri pe toți copiii, dar în special pe cei care s-au remarcat mai activ la activitațile desfașurate pe parcursul celor șapte zile de credința și arta.(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jul 4, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei