O parohie harnica sub ocrotirea Sfantului Pantelimon

Imediat ce iesi din Bucuresti, vizavi de lacul Lebada, la intrarea in orasul Pantelimon, se inalta pe o culme domoala Biserica Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon si Sfantul Ierarh Nicolae. Lacasul de cult actual, cu doua turle care parca strapung cerul, este construit pe temelia unei vechi biserici de lemn si are forma semnului triumfal al lui Hristos, Crucea. La intrarea in incinta sfantului lacas, doua icoane lucrate in mozaic, a Sfantului Pantelimon si a Sfantului Nicolae, intampina credinciosii binecuvantandu-i, strajuind la poarta garnisita, din stejar masiv, prin care biserica apare ca un odor admirabil. Nu intamplator lacasul sfant poarta hramul Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon: construirea acestuia a inceput chiar de ziua sfantului, la 27 iulie 1880, finalizandu-se la 29 mai 1883. Asadar, ea dateaza din vremea domniei lui Carol I, pastrand particularitatile arhitecturale ale timpului. Pe langa valoarea istorica a acestei biserici, insemnatatea ei creste semnificativ, prin adapostirea moastelor Sfantului Mare Mucenic Pantelimon (mana dreapta), mutate aici spre cinstire si inchinare in 1960, cand biserica domnitorului Grigorie II Ghica a fost inchisa de regimul comunist. Bratul drept al sfantului a fost adus de la Muntele Athos in 1750 de domnitorul Grigorie II Ghica si asezat intr-o racla de argint in bi-serica manastirii construita de el. Cel caruia Dumnezeu i-a schimbat numele din Pantoleon, adica cel intru toate puternic ca un leu, in Pantelimon, adica cel cu totul milostiv, va schimba prin binecuvantata sa prezenta numele localitatii, care pana atunci se chema Floresti, in Pantelimon.O biserica vrednica sa gazduiasca moastele Sfantului PantelimonLa parohia cu hramurile Sfantul Ierarh Nicolae si Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon din orasul Pantelimon a existat dintotdeauna o legatura duhovniceasca stransa intre credinciosi si cei patru preoti slujitori. Pr. Adrian Tanasoiu, parohul acestei biserici, pr. Nicolae Stroe, pr. Nicolae Tanasoiu si pr. Iulian Paraschivoiu au dat dovada permanent ca sunt vrednici slujitori ai Sfantului Altar, contribuind prin amplele lor activitati desfasurate in cadrul parohiei la infrumusetarea atat a bisericii din piatra, cat si a celei din sufletele enoriasilor care le-au fost dati spre pastorire. Fiecare dintre noi ne-am straduit sa contribuim, astfel incat aceasta biserica sa fie una frumoasa si vrednica sa gazduiasca moastele Sfantu-lui Pantelimon. De-a lungul anilor am avut, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe realizari, si as aminti aici pe cele mai mari. Acoperisul bisericii s-a schimbat in totalitate, adica si partea din lemn, si tabla acestuia, care acum este de cupru, de foarte buna calitate, avand o valabilitate de 300 de ani. Atunci cand ne-am apucat de lucrarile la acoperis am refacut si zidaria exterioara a bisericii, care era degradata, si am schimbat tamplaria ferestrelor, care acum este de lemn stratificat din stejar, cu geamuri de tip termopan. Pentru ca a fost o lucrare foarte mare, acoperisul a fost schimbat in totalitate, turlele au fost decopertate, iar zidaria exterioara a bisericii a fost refacuta. Pentru finalizarea lucrarilor am fost ajutati de Marian Ivan, primarul orasului Pantelimon, dar in special de credinciosii parohiei noastre, care au inteles necesitatea infrumusetarii si refacerii lacasului de cult din localitatea lor, au inteles ca Dumnezeu ii ajuta pe cei ce iubesc podoaba casei Sale, a spus pr. Nicolae Stroe. Trebuie sa amintim, de asemenea, lucrarile realizate in ultimii ani, tot cu ajutorul credinciosilor, si anume: troita de lemn din curtea bisericii, in care, cu ocazia hramului Sfantul Pantelimon, moastele acestuia sunt depuse spre cinstire, capela cimitirului si clopotele automatizate. Sub troita exista o fantana cu o adancime de 62 de metri din care ne aprovizionam mereu cu apa proaspata. De asemenea, am construit o magazie-depozit ce cuprinde doua camere la parter, iar deasupra o camera in care intentionam sa amenajam o biblioteca a parohiei. Capela din cimitirul parohial este construita recent si este pictata atat pe interior cat si pe exterior. Este, de asemenea, dotata cu mobilier destinat pastrarii si inmormantarii celor adormiti. Aceasta capela urmeaza sa fie sfintita. O investitie foarte importanta pentru biserica noastra este reprezentata de clopotele automatizate pe care le-am instalat in toamna si care au fost sfintite in ziua de Sfantul Nicolae, ne-a declarat pr. paroh Adrian Tanasoiu. Cantina sociala in curtea bisericiiAplicand hotararile Sfantului Sinod si indemnurile Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, utilizand fondurile bisericii si cu ajutorul credinciosilor mai instariti, preotii slujitori au construit in anul 2000, in curtea sfantului lacas, o cantina sociala destinata batranilor, vaduvelor, copiilor orfani si tuturor celor aflati in nevoi. Aici li se poate servi in fiecare duminica si sarbatoare o masa gratuita. Cantina sociala este un lucru extraordinar pentru credinciosii de aici, si nu numai pentru ei. Toti oamenii, dar mai ales noi, preotii, suntem datori sa-i miluim pe saraci, fiindca astfel aratam dragostea noastra fata de Mantuitorul Hristos. Cantina functioneaza incepand cu anul 2000 si daca la inceput aceasta era deschisa doar atunci cand se organiza aici hramul bisericii sau alte evenimente legate de biserica, din anul 2002 activitatea s-a intensificat si in fiecare duminica oprim aici pe copiii orfani, pe credinciosii batrani si nevoiasi care participa la Sfanta Liturghie si le oferim o masa calda. De fiecare data cautam sa fim si noi prezenti, sa le fim alaturi, de dragul lor, pentru ca si ei sa se simta bine, sa simta ca lumea nu i-a uitat si ca cineva se gandeste la ei. Chiar daca de multe ori suntem ocupati cu serviciile, ne randuim in asa fel incat macar unul dintre noi sa fie aici. De hram, ii asteptam pe toti credinciosii la biserica, sa se impartaseasca din mila si bunatatea Sfantului Pantelimon. Oamenii au evlavie la el pentru ca au simtit ajutorul lui in vietile lor. Evlavia este mare aici, pe plan local, dar au venit si oameni din intreaga tara, oameni cu probleme si oameni care s-au rugat sfantului si cu ocazia praznuirii lui au venit sa ii multumeasca, ne-a spus pr. Nicolae Stroe. Nu abandona scoala!, un program educational de actualitateLa aceeasi parohie, cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucurestilor si cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, se desfasoara proiectul Nu abandona scoala!. Am implementat in parohia noastra in 2010 un proiect finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane «Nu abandona scoala!», un program care se adreseaza in special familiilor sarace de romani si de romi. Obiectivele acestuia sunt catehizarea copiilor si prevenirea abandonului scolar. Ne straduim sa mentinem viu, in constiintele parintilor si ale copiilor acestora, faptul ca scoala este locul unde ei primesc atat cunostinte pe care ulterior le vor pune in practica, cat si o educatie speciala. Prin acest program noi incercam sa ii motivam sa mearga la scoala si in acest sens ii sustinem, le aratam ca pot beneficia de niste drepturi, si pe viitor ne-am gandit ca, dupa programul catehetic, sa le oferim si o masa calda, aici la cantina, ne-a mai spus pr. Nicolae Stroe. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 27 iulie 2013 semnat de Ştefan Sfarghie)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 841

Id: 32755

Data: Jul 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).