Obiceiuri de Craciun la romanii din Ungaria

]]>Şi la românii din Ungaria, în preajma Crăciunului, au loc o serie de evenimente şi manifestări. După terminarea cursurilor şi primirea vacanţei, elevii de la mai multe şcoli merg cu colinda la diferite instituţii româneşti din Giula. Astfel, vineri, 19 decembrie 2014, grupul coral al Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, condus de Domnul Profesor Gheorghe Pătcaş, a fost primit cu colinda la Reşedinţa Episcopală, de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoţit de alţi vieţuitori de la Centrul Eparhial, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Ierarhul le-a vorbit elevilor despre importanţa păstrării acestui obicei tradiţional străbun şi a cultivării credinţei în Bunul Dumnezeu, care a fost întotdeauna parte componentă a calităţilor Poporului Român, iar apoi le-a împărţit calendare pe anul 2015 şi dulciuri. În seara aceleiaşi zile, Preasfinţitul Părinte Siluan, alături de Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici, de Pr. Paroh Ioan Bun, de alţi clerici şi de mai multe oficialităţi, a participat şi la serbarea de Crăciun, organizată de Şcoala Generală Românească din Micherechi şi desfăşurată pe scena Casei de Cultură „Gheorghe Dulău” din localitate. Gazda acestei manifestări a fost Doamna Ana Sárközy, Directoarea Şcolii Generale Româneşti din Micherechi, iar între oficialităţi s-au numărat Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula şi Domnul Consilier Diplomatic Răzvan Ciolcă, de la Ambasada României din Budapesta, Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, de la Consulatul General al României din Giula, Doamna Margareta Tat, Primarul Micherechiului, Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Tóth Edith, Directorul Circumscripţiei zonale Sărcad (Sarkad), a Institutului de învăţământ „Klebersberg”, ş.a. La serbare au fost prezenţi foarte mulţi spectatori, între aceştia fiind mulţi părinţi şi bunici ai elevilor din Micherechi. Serbarea a avut un program variat şi foarte bogat, dedicat Crăciunului şi oferit de elevii din toate clasele, de la a I-a până la a VIII-a, de la Şcoala Generală din Micherechi şi a cuprins colinde şi cântece, poezii, dansuri populare, dar şi moderne, scenete, mini-piese de teatru şi chiar şi o foarte reuşită şezătoare românească, prezentată de elevi de clasa a VI-a, ce a evocat foarte bine viaţa de altădată a satului românesc, care ar putea fi readusă din nou la viaţă. Numeroasele programe au fost pregătite cu multă dăruire, sub îndrumarea Profesorilor şi Profesoarelor de la Şcoala Generală Românească din Micherechi, între care s-a numărat şi Doamna Mihaela Baicu, una dintre cele două cadre didactice care predau limba română la Micherechi de mai bine de doi ani de zile şi care îşi desfăşoară această activitate cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti. Prin sprijinul finaciar al aceleaşi instituţii reprezentând Guvernul Român, cu o zi înainte, la Festivalul dedicat Minorităţilor din judeţul Bichiş (Békés), ce a avut loc tot la Micherechi, au fost oferite 30 de costume populare (15 pentru băieţi şi 15 pentru fete), realizate în stil tradiţional local, care au fost primite şi purtate cu multă bucurie. Serbarea de Crăciun s-a încheiat printr-o recepţie oferită oaspeţilor din partea Şcolii. Tot pe scena Casei de Cultură din Micherechi va avea loc în data de 20 decembrie 2014 şi cea de a V-a ediţie a Festivalului Colindelor, la care vor participa reprezentanţii diferitelor culte din această localitate. Cu acest prilej, oaspeţii de seamă ai micherechenilor vor fi tinerii colindători şi dansatori ai Ansamblului Folcloric „Zestrea Buduresii”, din judeţul Bihor, cunoscut şi apreciat deja şi în alte localităţi ale comunităţii româneşti din Ungaria.

Download: Click for download attached file: Obiceiuri de Craciun la romanii din Ungaria

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 416

Id: 46599

Data: Dec 20, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).