Omagiu adus poetului Mihai Eminescu

Insemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Manastirii Neamt: 'L-am spovedit astazi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorba cu el cam un ceas si apoi l-am impartasit'.Ca in fiece an, de ziua lui Eminescu, 15 ianuarie, ne indreptam cugetele catre 'Betleemul' prunciei poetului nepereche, binecuvantatul tinut al Botosanilor, si catre viata acestui 'geniu sorbit de Dumnezeu din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar'.De-a lungul timpului s-au scris multe despre Eminescu. Nu stim daca Eminescu va mai prezenta acelasi interes pentru viitorime. Sa nadajduim ca da, ca Eminescu nu va fi uitat si ca 'aducerile aminte il vor troieni cu drag' cat va fi suflare romaneasca pe aceste vechi plaiuri romanesti. Revendicat de anumite curente literare, de oaresicare miscari politice, Eminescu ne apartine tuturor, chiar si noua, cinului monahal.De ce? Pentru ca neintrecutul bard a iubit foarte mult viata cenobitica. Era fascinat de vietuirea din manastiri, de rugaciunea soptita, de tihna patriarhala din asezarile noastre calugaresti.Mama lui, Raluca Jurascu, provenea dintr-o familie profund religioasa, cu noua copii, dintre care 5 s-au calugarit: trei fete la Manastirea Agafton, monahiile Fevronia, Sofia si Olimpiada. Ultima dintre ele a fost, vreme de 5 ani, stareta la aceasta manastire. Doi frati de-ai Ralucai au devenit calugari: monahul Calinic si arhimandritul Ioachim Jurascu (in unele adnotari apare cu numele de Iachint sau Jachift).Sunt insemnari multe despre clipele petrecute de Eminescu la Agafton. Meditatie, rugaciuni, participare la pravila calugareasca; toate si-au pus amprenta asupra formarii spirituale a viitorului poet. Se pare ca una din matusile sale, maica Fevronia, s-a atasat mai mult de nepot, participand chiar si la botezul acestuia. Bunicul din partea mamei, Iorgu Jurascu, a construit la Agafton doua case pentru progeniturile sale calugarite. O alta sora de-a Ralucai, casatorita, se pare ca a purtat acelasi dor neostoit dupa viata monahala, de vreme ce una din fiicele ei a fost indemnata sa ia drumul manastirii la o varsta frageda. Aceasta a fost crescuta de maicutele rude din obstea Agaftonului, devenind o calugarita plina de ravna, primind ingerescul chip cu numele de Xenia. Monahia Xenia Velisarie si matusile ei, schimonahiile Fevronia, Sofia si Olimpiada, au fost trecute in Patericul romanesc datorita vietii lor curate si ravnei pentru credinta. Despre viata celor doi calugari din familia Jurascu nu se stie mai nimic. Monahul Calinic si arhimandritul Ioachim / Iachint / Jachift Jurascu probabil ca au vietuit la una dintre manastirile de calugari din Moldova, cel din urma fiind staret. Ar fi interesant de stiut unde s-au nevoit si unde sunt inmormantati.Eminescu a fost dus de Creanga la spovedit si la impartasitRevenind la vizitele junelui Eminescu la Agafton, Gala Galaction a surprins mestesugit importanta acestei asezari monastice in devenirea spirituala a lui Eminescu: '…Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani… a venit, de nenumarate ori, intai cu parintii si, apoi, singur sau intovarasit de frati si de prieteni, ca sa vada pe maica Fevronia si sa cerceteze manastirea din codri. Eminescu a coborat din Botosani pe aceste carari care descurca poienile inflorite, valcelele mascate cu trandafiri salbatici si umbra stejarilor batrani, si s-a urcat la schitul cenusiu si plin de pace. La Manastirea Agafton a cunoscut Eminescu intaia oara cenobitismul crestin-ortodox si pravilele lui si toata trista lui Frumusete'.Viata neuitatului poet s-a intalnit ciclic cu mediul monahal. Sa ne amintim de vizitele sale la Manastirea Varatec. Academiciana Zoe Dumitrescu-Busulenga, si ea oaspete vremelnic al frumoasei chinovii nemtene, a publicat mai multe materiale in care facea referire la un act care spune clar ca o modesta casa monahala era inchiriata, incepand cu anul 1874, de Mihai Eminescu de la proprietara sa, monahia Asinefta Ermoghin. Veronica Micle era gazduita de monahia Eufrosina Popescu, o ruda de-a sa, iar iubitul ei, vizitand-o la Varatec, isi inchiria cateva zile casuta maicutei Asinefta. De asemenea, scriitoarea consemneaza chiar numele unei maici batrane, care l-a cunoscut pe Eminescu. Monahia Pelaghia si-l amintea in anii sai de sfarsit, venind verile la casuta de sub codru, stand visator la o fereastra, iar uneori primea vizita bunului sau amic, Ion Creanga. Ii vedea pe cei doi iesind diminetile din casa si pornind la plimbare, stihuitorul cu parul ravasit, pasind moale, purtand un sacou albastru de siac, iar pe Creanga cu mustata si barba, imbracat intr-o haina neagra, aspra, de postav, asa cum poarta unii calugari de la munte. Şi mai spunea maica Pelaghia un lucru foarte important: ca Eminescu a fost dus de Creanga la spovedit si la impartasit. Il cunoscuse ea insasi pe preotul care a oficiat sfantul sacrament.In timpul vietuirii sale la Bucuresti, botosaneanul ilustru a tanjit foarte mult dupa pacea manastirilor moldave si dupa viata monahala de aici. Atat de mult, incat si-ar fi dorit el insusi sa devina calugar. De unde stim de aceasta intentie? Din cercetarile eminescologului Theodor Codreanu. Intr-un articol exceptional, intitulat Sacrificiul eminescian: calugarirea, moartea si mantuirea lui Eminescu, aflam ca poetul ii spunea unui amic de-al sau prin 1882: '..stii ce, dragul meu, hai sa demisionam, tu de la Romanul, eu de la Timpul, si hai sa ne calugarim, caci nu suntem facuti sa traim intre lupi. La manastire, in chiliile solitare, sa scriem letopisete in cari sa insiram tot ce indura nenorocitul neam romanesc, pentru ca sa se stie cat amar a suferit romanul cat a trait pe acest pamant'.O, ce calugar ar fi fost Eminescu! Ce scrieri profunde ar fi plamadit in tihna unei chilii!Viata lui Eminescu la Manastirea NeamtIn imprejurari nu chiar fericite poetul a ajuns sa locuiasca la manastire. Aflandu-se intr-o stanjenitoare suferinta, Mihai Eminescu a fost internat intre 9 noiembrie 1886 si 10 aprilie 1887 in bolnita Manastirii Neamt. 'A stat destula vreme si la M-rea Neamt, unde, nu e vorba, era tratat mai omeneste decat ceilalti bolnavi', scrie G. Calinescu. In registrul bolnitei era consemnat: 'Mihai Eminescu de 34 de ani, ortodox, roman, profesiune libera, din urbea Iasi, diagnostic: delirium tremens'.Viata lui Eminescu la Manastirea Neamt a fost tulburatoare. Se trezea la 5 dimineata, 'pe tacute' se imbraca, pasind usor prin cernita odaie, sa nu-i deranjeze pe ceilalti bolnavi. Cineva spunea: 'cat era de bun in nebunia sa'. Apoi iesea la aer, caci nu putea suferi incaperea, plimbandu-se ore in sir in cerdac, recitand, soptind mereu vreme de cateva ore neintrerupt, cand, obosit si la chemarea clopotelului, mergea cu ceilalti bolnavi la dejun. Manca foarte putin, caci din mica sa portie dadea adesea celorlalti. Dupa o astfel de masa frugala, dormea pana la ora 4, cand iesea din nou in cerdac, se aseza pe un scaun, cu picioarele intinse peste coloanele cerdacului si cu mainile incrucisate, si, vreme indelungata, privea spre vazduh. Cina se lua pe la ora 6, dupa slujba Vecerniei si a Pavecernitei. De multe ori visatorul pacient se facea ca mesteca, nu dorea sa manance. 'Era satul de viata, d-apoi de mancare!' Seara, dupa 8, cand toti mergeau sa doarma, 'incepea timpul cand Eminescu se simtea in culmea fericirii'. Din nou in cerdac, dar de asta data nu mai privea fix inspre cer, ci il sfredelea.'L-am spovedit astazi pe domnul Mihai Eminescu'Dr. Şutu scrie ca Eminescu avea obiceiul ca, inainte de a se culca, sa auda glasul buciumului, neputand adormi 'decat in armonia acestui plans si tanguitor ecou'. Somnul venea pe la orele doua ale noptii. 'Pana s-adoarma insa, cerca versuri.' De aici, de la Neamt, a trimis la revista 'Convorbiri literare' de la Iasi poezia Dorinta in care intalnim un cuvant specific zonei, 'prund': Vino-n codru la izvoru care tremura pe prund….Tot la Neamt s-a intamplat un lucru cu totul impresionant. Reputatul profesor si eminescolog Nae Georgescu, care a trudit cu entuziasm si netarmurita dragoste ca sa scoata la lumina cat mai multe lucruri despre patimitul poet, in articolul Familia Eminescu si Spovedania de la Sfintii Arhangheli, afirma ca in urma cu cativa ani profesorul Paul Miron a descoperit o insemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Manastirii Neamt. Un ieromonah care l-a spovedit pe Eminescu a facut urmatoarea consemnare: 'L-am spovedit astazi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorba cu el cam un ceas si apoi l-am impartasit'. Ca preot, ca duhovnic, m-am intrebat cum e sa ai la scaunul de spovedanie un om pe care Dumnezeu l-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar, dupa cum insusi afirma. Trebuie sa fi fost un dialog cu totul exceptional. O confesiune a unui geniu in fata Dumnezeului sau. Aceasta spovedanie si impartasania de dupa i-au adus alinarea fizica si spirituala tristului poet.Calinescu spune ca, daca pana in ianuarie Eminescu era agitat si confuz, dupa sarbatori, deci dupa spovedania si impartasania de care vorbeste insemnarea din Ceaslov, poetul s-a limpezit, si a putut asterne versuri. Dar tot de la Neamt Eminescu i-a scris lui Vlahuta, care incerca sa-l ajute printr-un fel de subscriptie publica: nu te pot incredinta indestul cat de odioasa este pentru mine aceasta specie de cersetorie, deghizata sub titlul de subscriptie publica, recompensa nationala. E drept ca n-am bani, dar aceasta este departe de a fi un motiv pentru a intinde talgerul in public.'Totusi niste elevi inimosi de la scoala de pictura din Iasi au facut liste de subscriptie, vreo 500 la numar, prin care au reusit sa stranga cateva mii de lei ce au fost inmanati Henrietei, sora lui Eminescu, care ii trimitea la Neamt sume de bani pentru nevoile personale ale poetului.La bolnita clipele limpezi se rostogoleau intr-un iures ametitor cu cele tulburi. Citeam intr-o carte mai de demult despre o afirmatie interesanta facuta de unul dintre nepotii renumitului muzicolog iesean Gavriil Musicescu. In visarile sale, Eminescu s-a inchipuit a fi chiar staret. Intr-o scrisoare, il roaga pe Gavriil Musicescu sa puna cuvant la vladica Iosif Naniescu, mitropolitul de atunci al Moldovei, ca sa-l numeasca staret la Manastirea Neamt. Asta se intampla cam cu un an inainte de a pasi spre boltile vesniciei. Sa fi fost un alt dor neimplinit de-al poetului, ramas ascuns in ungherele cele tainice ale sufletului sau? Ramane o taina numai de Dumnezeu stiuta: o taina alaturi de alta care a strabatut intreaga-i existenta si opera deopotriva. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 16 ianuarie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1187

Id: 27582

Data: Jan 15, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).