„Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au grait cuvântul lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind, sa le urmati credinta” (Evrei 13,7).Zi festiva este astazi pentru întreaga Biserica Ortodoxa, caci acum 1600 de ani, când Biserica lui Hristos îsi raspândise si îsi înfipsese adânc radacinile în civilizatia si în constiinta umanitatii, când zidurile catacombelor au fost schimbate cu zidul slefuit al sfintelor locasuri si persecutiile au încetat, Dumnezeu, prin purtarea Sa de grija, S-a milostivit sa trimita Bisericii ajutor duhovnicesc, luceferi aprinsi, care si-au revarsat stralucirea sfinteniei vietii lor pe cerul Bisericii de pretutindeni.Întorcându-ne cu ochii mintii în acea vreme condusa dupa principii platonice si teorii aristotelice, vedem iubirea milostiva a lui Dumnezeu, care scoate pe om din întunericul necunostintei si îl aduce prin pronia Sa dumnezeiasca la lumina adevarului revelat, caci „aceasta este viata vesnica: Sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (In 17,3). Astfel, Dumnezeu daruieste Sfintei Sale Biserici pe cele „trei lumini ale harului” si „trâmbite ale Duhului Sfânt”, aparatori si pastratori ai adevarului de credinta, dascali ai pocaintei si iubirii de aproapele: pe Sfântul Vasile cel Mare, prin evlavie adânca, Sfântul Grigorie Teologul, prin stiinta înalta si pe Sfântul Ioan Gura de Aur, prin darul vorbirii. Toti trei au fost oameni virtuosi, mari învatati care, prin întreaga lor viata curata, traita în Hristos, si prin adânca lor cugetare si stiinta s-au aratat a fi mari iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu - Cel în Treime preaslavit. Ei au aparat dreapta credinta de învataturile gresite, stabilind adevarul dogmelor crestine si au însufletit pe crestini prin cuvântarile si pilda vietii lor, spre a duce o viata adevarata - viata în Hristos. Acesti trei luceferi ai Bisericii au fost puternic ancorati în spiritualitatea si viata Bisericii, dar si în cultura vremii lor, încât au reusit sa faca o îmbinare fericita între filosofia clasica, Atena savanta si duhul evanghelic al Bisericii, Ierusalimul evlavios.Primul în acest triumvirat sfânt al veacului de aur al Bisericii este Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, nascut pe la anul 330, dintr-o familie evlavioasa în Cezareea Capadociei, care a dat Bisericii sase sfinti: Sfânta Macrina cea Batrâna (bunica Sfântului Vasile), Sfânta Emilia (mama sfântului), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru de Sevastia si Sfânta Macrina cea Tânara.Marele Vasile, „lege a virtutilor” este cunoscut în istorie atât prin impresionanta sa opera de aparare a credintei, de adânc tâlcuitor al adevarului dumnezeiesc, cât si de activitate filantropica. Sfântul Vasile si-a facut întâi educatia în familie, apoi la scolile din Cezareea Capadociei - unde îl cunoaste pe Sfântul Grigorie de Nazians - iar mai apoi la Constantinopol si Atena.Om de înalta cultura teologica si filosofica, prin scriitura sa elevata si gândirea sa adânca a lasat scrieri dogmatice, ascetice, liturgice, canonice si omilii de mare valoare pentru tezaurul Bisericii. Sfântul Vasile dezvolta o frumoasa si interesanta teorie a cunoasterii lui Dumnezeu, Care nu poate fi cunoscut, spune el, decât din lucrarile Sale si aceasta pe calea mintii despatimite. Sfântul Vasile aduce o precizare pretioasa în folosirea termenilor care exprimau în vremea lui, fiinta lui Dumnezeu si persoanele Sfintei Treimi, subliniind deosebirea dintre ousia si hipostasis. Fiind un bun orator, lupta cu dârzenie împotriva abuzurilor si decaderii morale.Dedicându-se monahismului, a organizat viata monahala, perfectionând-o prin reguli (Regulile Monahale), canoane si învataturi, care sunt de mare pret si astazi. Aportul sau este cunoscut si în viata sociala a comunitatii, unde a înfiintat un întreg complex de institutii de binefacere: azil de batrâni, o casa de oaspeti, o casa pentru reeducarea fetelor tinere cazute, spitale, scoli, un adapost pentru leproși - toate acestea purtând numele de „vasiliade”.Prin aceste lucrari si fapte ale sale, Sfântul Vasile este pilda vie în cuvânt si fapta. Totodata, datorita profunzimii trairii sale liturgice, Sfântul Vasile a daruit Bisericii si a împodobit tezaurul Ei cu Sfânta si dumnezeiasca Liturghie, bogat presarata cu flori ale Sfintei Scripturi si ale dogmelor Bisericii.Al doilea corifeu al Ortodoxiei, „mintea cea cereasca” si exponentul înaltei teologii esteSfântul Grigorie de Nazianz, supranumit si „Teologul” sau „Cuvântatorul de Dumnezeu”. Se naste la Arianz, aproape de Nazians, pe la 329-330, ca fiu al episcopului Grigorie, numit „cel batrân”. Îsi pune bazele vastei sale culturi la cele mai înalte scoli ale vremii: la Cezareea Capadociei, Alexandria si Atena „cea de aur”, unde sta aproximativ opt, noua ani. Dorind a-si adânci cugetarea în tainele învataturii lui Hristos si a-si împodobi viata cu florile virtutilor bineplacute lui Dumnezeu, asculta chemarea bunului sau prieten, marele Vasile, si se retrage la manastirea de pe malul Irisului în Pont. Aici lucreaza cu prietenul sau la alcatuirea primei Filocalii.Este chemat de tatal sau, în Nazians, pentru a-l ajuta în activitatea pastoral-misionara. Dupa ce este hirotonit preot, împotriva vointei sale, se retrage din nou la manastirea din Pont, de unde revine dupa staruintele tatalui sau, în anul urmator, prilej cu care rosteste cuvântarea „Despre fuga sa”. În 371 este hirotonit de catre Sfântul Vasile, episcop de Sasima. În 379, la staruintele crestinilor dreptslavitori din Constantinopol, vine aici pentru a organiza si întari duhovniceste Biserica în lupta împotriva arienilor - anomei. Aici, el a deschis o capela numita „Învierea”, unde va rosti cele „Cinci cuvântari teologice” în continutul carora a elaborat si formulat învatatura Bisericii Ortodoxe despre Sfânta Treime. Viata sa duhovniceasca deosebita si talentul sau oratoric, virtutile si succesele sale misionare contra ereticilor au dus la instalarea lui oficiala ca episcop al cetatii de catre însusi împaratul Teodosie în anul 380.Participa la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol (381), iar în urma intrigilor episcopilor egipteni si macedoneni se retrage din scaunul episcopal al Constantinopolului, la Nazians, unde îsi petrece ultimii ani din viata în rugaciune, studiu si creare de poeme cu un bogat continut teologico-dogmatic.Ultimul luceafar care încununeaza tripticul marilor dascali ai lumii si ierarhi este Sfântul Ioan Gura de Aur, „trâmbita Duhului Sfânt”, al carui nume este pomenit cu mare cinste si evlavie de întreaga suflare a Bisericii în toate duminicile si sarbatorile de peste an.Nascut în Antiohia pe la 354 din familie nobila (tatal sau, Secundus, fiind mare dregator militar). Primele elemente ale educatiei crestine, Sfântul Ioan le va primi de la mama sa, Antuza. Îsi desavârseste educatia „clasica” la scoala eruditului învatat, retorul Libaniu si filosoful Andragatius. În ceea ce priveste educatia crestina, Sfântul Ioan si-o întareste prin frecventarea asketerionului lui Diodor din Tars si al lui Carterios. Dupa moartea mamei sale, Antuza, Sfântul Ioan se retrage în muntii Antiohiei, unde va duce vreme de mai multi ani, o viata ascetica deosebita, plina de nevointe duhovnicesti. La 381 este hirotonit diacon de catre episcopul Meletie, în Antiohia, unde rosteste cele mai multe si cele mai frumoase dintre omiliie sale si desfasoara o bogata activitate misionara. A combatut pe eretici, îndeosebi pe anomei si pe iudeo-crestini.La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan este numit patriarh al capitalei Imperiului. Ajuns patriarh, Sfântul începe lupta fatisa împotriva abuzurilor din Biserica si a coruptiei de la curtea imperiala. Dragostea sa pentru saraci, pentru adevar si pentru dreptate, tonul taios si neiertator al predicilor sale, care criticau aspru toate pacatele si pogoramintele, de la rob pâna la stapân, au atras asupra lui ura si dusmania curtii imperiale. Fapt pentru care în urma uneltirilor, Sfântul Ioan este acuzat de origenism si condamnat la Sinodul de la Stejer, lânga Calcedon, unde este depus din scaunul episcopal si exilat în Bitinia.În urma unui cutremur mare, care are loc în capitala imperiului, poporul întelege ca acesta s-a petrecut pentru ca Sfântul Ioan a fost nedreptatit, fapt pentru care Sfântul este rechemat din exil.Spre sfârsitul anului 403, Sfântul Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu prilejul inaugurarii unei statui a împaratesei Eudoxia. Acest lucru atrage mânia împaratesei si decizia de a fi exilat pentru a doua oara, la Cucuz, în Armenia Mica, unde îsi da si sufletul slavind pe Dumnezeu în anul 407.Sfântul Ioan, prin gândirea sa profunda si prin trairea la cea mai înalta intensitate a cuvântului Scripturii, nu în ultimul rând prin darul sau oratoric si elocinta sa intelectuala, este numit pe drept cuvânt „hrisostom”.Sfântul Ioan Gura de Aur este predicatorul prin excelenta al Bisericii. Cuvântarile sale, pline de suflul evlaviei si de o deosebita înaltime a cugetarii moral - teologice, sunt mereu actuale.Sfântul Ioan este modelul catehetului care sintetizeaza în chip fericit pe pastorul de suflete, luminat, cumpatat, evlavios, exemplu de pocainta în fapta si în cuvânt. Tratatul sau „Despre Preotie” este cartea clasica a Bisericii despre dumnezeiasca Taina a Hirotoniei, care a însufletit, încurajat, calauzit si înaltat spre adevaratul sens al Sfintei Taine, generatii întregi de preoti de-a lungul veacurilor.Asadar, întreaga suflare crestina vede în acesti luceferi ai Bisericii apogeul literaturii teologice. Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Ioan Hrisostom au alcatuit nemuritoarele si cerestile Liturghii, iar Sfântul Grigorie a fundamentat dogma Sfintei Treimi.Deci, potrivit poruncii Sfântului Apostol Pavel, este de mare folos duhovnicesc pentru noi crestinii dreptslavitori sa luam aminte la viata lor pilduitoare, la lupta lor neînfricata împotriva patimilor, precum si la marturisirea statornica a adevarului, caci ei au trait cum au învatat si au învatat cum au trait, adica dupa cuvântul Evangheliei si în duhul Bisericii, facându-se astfel, pentru noi mijlocitori si rugatori fierbinti, înaintea tronului Prea Sfintei Treimi, împreuna cu Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si cu toate cetele sfintilor, pentru noi si a noastra mântuire. Amin.(Articol semnat de Pr. Drd. Mihai Zvorâste, postat pe doxologia.ro la data de 29 ianuarie 2014)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 635

Id: 37794

Data: Jan 30, 2014

Imagine: