Parintele Aurel Lazarov, martir in temnita Aiudului

]]>În anul 2007 participam la editarea de către Patriarhia Română a unui amplu volum dedicat martirilor creştini din România comunistă, iniţiativă susţinută de Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania. La vremea aceea semnalam impedimentele întâmpinate în cercetarea arhivelor şi, chiar dacă nu deţineam o bază documentară, cu ajutorul memorialisticii foştilor deţinuţi politici creionam din biografiile unor mărturisitori mai puţin cunoscuţi. Iată că, pe măsură ce studiem arhiva fostei Securităţi de la CNSAS, descoperim materialele documentare ale acestor mărturisitori pe care izvoarele istorice îi aşază în rândul martirilor pentru credinţă în perioada comunistă. Un astfel de caz este cel al părintelui Aurel Lazarov din satul Stejaru, comuna constănţeană Saraiu. Acesta s-a născut la 7 ianuarie 1921 în Gârliciu, lângă Hârşova. După şcoala primară a urmat Seminarul Central din Bucureşti. În contextul guvernării legionare, a fost implicat în „Mănunchiul de PrieteniÎ care se constituise în şcoala în care învăţa. După rebeliunea legionară, este suspectat de activitate legionară, urmărit fără însă nici un rezultat de către autorităţile antonesciene, ba mai mult, după numele de familie, pe nedrept considerat bulgar şi în pericol de a fi expulzat în Bulgaria. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Parintele Aurel Lazarov, martir in temnita Aiudului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 584

Id: 53163

Data: Jun 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).