Parintele cu chip athonit din Silistea Snagovului

97 de ani de viata si 70 de ani de preotie sunt repere pamantesti ale unei vieti traite in Hristos si pentru Hristos. Cred ca astfel si-ar dori parintele Nicanor Lemne sa ramana in constiinta celor care l-au cunoscut, nu spre slava sa, ci spre marirea lui Dumnezeu. Desi se pazeste de cuvinte mari, este unul dintre cei mai mari duhovnici ai nostri. Prin comportamentul si vietuirea sa, preotul Nicanor este exemplul frumusetii morale a simplitatii.M-a intampinat pe prispa casutei sale, acoperita cu stuf, intr-una din zilele Postului Mare. Slabut, nu foarte inalt, imbracat in reverenda, se sprijinea de un baston, iar capul, acoperit cu fes preotesc, ii ajungea pana in dreptul unei vite fragede de vie. Ma privea cu atata blandete, de parca m-ar fi cunoscut dintotdeauna, desi era pentru prima data cand ne intalneam. Am primit binecuvantarea parintelui Nicanor Lemne, care m-a invaluit intr-un duh de pace, si am simtit de unde-i vine aceasta familiaritate, expresie a dragostei pentru fiecare seaman al sau, dupa cum aveam sa ma conving mai apoi. Nu stiu de ce, dar aerul sfintiei sale, bland si molcom ca al oricarui basarabean autentic, mi-a amintit de calugarii athoniti din albumele de fotografii ale pelerinilor care urca zilnic in Sfantul Munte.La sosire, in curtea parintelui erau doar cativa oameni - cei doi fii ai sai, Mircea si Ionel, o nepoata si doi buni prieteni, Nicolae si Elena Danciu, pentru ca nu dupa mult timp sa se adune lume ca la targ. Asa a fost de cand se stie, acasa, la duhovnicul cel batran din Silistea Snagovului, Arhiepiscopia Bucurestilor. Credinciosii l-au cautat pentru sfat, rugaciune si spovedanie, ori pentru a-i multumi. Isi face timp pentru toti, chiar si la anii inaintati pe care ii are, deoarece considera ca acesta este rolul sau pe pamant, de a-i ajuta cum poate pe oameni, apropiindu-i astfel de Cer. Viata omului este ca o cantareNe retragem in camera sfintiei sale pentru un ceas si mai bine de vorba. O candela aprinsa, un perete plin de icoane, portrete de familie inramate, cateva carti, o masa, un pat, doua-trei scaune, un covor de tara tesut, intins pe podea alcatuiesc decorul incaperii modeste. Duhovnicul isi gaseste loc pe o margine a patului. Este atat de bland, de firesc si de cuminte, ca fiecare cuvant al sau alina, intareste, vindeca: Viata omului este ca o cantare. Cand ajungi la capatul cantarii, pleci. Cateodata, canti mai repede si pleci mai iute dincolo, fie prin accident, fie prin infarct. Altadata canti incet… Sau repeti refrenul, te mai intorci la prima strofa, si uite asa ajungi pana la 97 de ani...Cantecul vietii sale, spune parintele Nicanor Lemne, a fost pestrit, adica a avut parte si de bine, dar si de mai putin bine. S-a tinut de biserica, chiar si in perioada comunista, nu a lasat oamenii de izbeliste, i-a ocrotit si i-a invatat sa nu se lepede de credinta. Descendent al unui neam cu multi preoti, din judetul Hotin, de mic copil, Nicanor, unul din cei 10 frati ai familiei Lemne, si-a dorit sa devina preot. Dupa ce a terminat Facultatea de Teologie in Cernauti, s-a casatorit cu Olga, fiica unui parinte din judetul Balti, unde a si fost hirotonit preot, intr-o parohie din comuna Mihaileni. Dupa doi ani, tanara familie a fost evacuata, din cauza invaziei rusilor, asa ca au poposit in Ramnicu Valcea pentru o perioada, iar la 1 decembrie 1944 s-au stabilit in Silistea Snagovului, dupa cum isi aminteste parintele, accentuand: Am gasit aici un preot paroh bun, credincios. Am slujit cu el 56 de ani si am fost foarte buni prieteni. In 1964, el s-a imbolnavit si mi-a dat mie Parohia «Sfantul Nicolae», pana ce am iesit la pensie, in 2000. Am 70 de ani de preotie. Acum imi urmeaza parintele cel tanar, Daniel Avram, un preot exceptional, un bun predicator, pe care il poti asculta toata ziua si tot nu te saturi.Darul Maicii DomnuluiZambeste cand vorbeste, de parca si-ar canta cantecul vietii. Pestrit. Cu accente de doina, cand vine vorba de preoteasa, a carei fotografie o poarta in dreptul inimii, intr-o carte de rugaciuni zilnice, alaturi de cei doi copii. Olga a fost un dar pentru mine. Am cunoscut-o pe 1 iulie 1942 si in 10 iulie am facut casatoria. A fost o femeie foarte credincioasa, sincera si corecta in viata ei. Olga venea in fiecare duminica cu mine la biserica, canta la strana, tinea posturile. A fost legatura foarte buna intre noi. Au trecut opt ani de cand suntem despartiti. Totdeauna ma rog: «Doamne, daca asa ai vrut Tu sa fie, nu ma pot certa cu Tine ca mi-ai luat-o. Tu mi-ai dat-o si Tu mi-ai luat-o», marturiseste cu emotie duhovnicul.Maica Domnului, al carei chip se gaseste in majoritatea icoanelor din chilia sa, si-a facut simtita puterea in familia Lemne. Prin rugaciune si printr-o traire crestineasca, doamna Olga s-a vindecat de cancer uterin si, dupa 17 ani, a dat nastere si celui de-al doilea fiu, Mircea.In umbra parintelui, pasesc pe cararea care duce spre biserica cea veche, monument istoric, o bijuterie arhitectonica, care mai rezista astazi datorita acestui vrednic slujitor al lui Dumnezeu, care a ingrijit-o timp de 30 de ani. Este singura biserica din tara care are forma de nava la exterior, iar in interior forma de cruce. In cimitirul Bisericii Nasterea Maicii Domnului, gard in gard cu gospodaria familiei Lemne, se odihneste doamna Olga. Aici, lumanarile nu se sting niciodata, florile nu se vestejesc. Are parintele grija. Vine de cate trei-patru ori pe zi, iar vara se preumbla si noaptea prin cimitir sa-i lumineze drumul din lumea cealalta sotiei sale.Viata adevarata, viata de dupa moarteNe reintoarcem la casuta pitita intre pomi si flori. Il intreb pe parintele de ce nu si-a construit o locuinta mai mare si de ce nu schimba stuful de pe casa. Sfintia sa raspunde: Am facut aceasta casa modesta, pentru ca tot o las. Chiar daca as fi avut o casa mare, aurita, nu o luam cu mine. Iar daca mi-ar da cineva tabla, vand tabla, si cumpar tot stuf, pentru ca vara tine racoare si iarna cald. Imi place acest ritm al vietii de la tara, unde am trait bine cu oamenii, i-am iubit, si cred ca si ei pe mine, pentru ca atunci cand ma vad, se bucura.Mai zice preotul cel batran din Silistea Snagovului ca omul este calator pe acest pamant si abia dupa ce moare incepe adevarata viata. Viata vesnica. Aceasta pe care o traim este una pregatitoare pentru cea care va urma si cum traiesti aici, asa o sa traiesti si dincolo. Totul este sa ai mila de fratele tau. Iubire. Daca nu o ai, roaga-te lui Dumnezeu sa ti-o dea. Fara iubire nu se poate ajunge in Rai. Şi iubirea este asociata cu smerenia. Oamenii zilelor noastre traiesc niste momente speciale. Acum ne putem ruga unul pentru altul. Numai asta ne poate salva. Rugati-va din toata inima si Dumnezeu va va da!. Sunt pregatit, trebuie sa plec si eu odataChiar si la cei 97 de ani parintele merge la biserica, e nelipsit de la slujbe si isi face pravila ca in tinerete. In fiecare seara se roaga pentru toti cei care ii cer asta, dar si pentru cei care nu i-o cer. Zecile de acatiste, pentru care nu primeste nici un ban, m-au convins de acest lucru. Fac Acatistul Maicii Domnului si al Domnului Nostru Iisus Hristos si paraclisele, o data unul, o data altul. Toata viata am trait asa si tocmai acum, cand sunt gata sa plec, sa ma despart? Nu se poate, recunoaste preotul zambind.Indemnul parintelui Nicanor Lemne a fost intotdeauna spre cumpatare si bun-simt, spre rigoare si limpezime in toate, calitati care l-au ajutat sa ajunga anii senectutii intelepte.Cat priveste trecerea dincolo, impresioneaza naturaletea cu care imbratiseaza acest moment inerent al vietii pamantesti, al fiecaruia dintre noi: Eu ma rog la Tatal Ceresc: «Doamne, ia-ma si acum». Sunt pregatit, trebuie sa plec si eu odata, dar sa ma duca in Rai, ii zic, daca nu, sa ma lase sa ma pocaiesc (zambeste). Nu poti merge cu forta, ci cand doreste Tatal Ceresc. Gandul acesta trebuie sa-l avem, ca acolo ducem o viata vesnica, pe cand aici, totul e trecator. Nu exista teama, totul e ca omul sa-L aiba pe Hristos in inima si sa mearga la El.Pe drumul de intoarcere spre Bucuresti, Nicolae si Elena Danciu, care il cunosc de mult timp pe renumitul duhovnic din Silistea Snagovului, spun, completandu-se reciproc: De fiecare data cand ne intoarcem de la parintele ni se face si mai dor de el. Este un munte de iubire, de smerenie si de intelepciune, care ne-a ajutat enorm.(Reportaj publicat in Ziarul Lumina, Ediția din 9 mai 2013, aparut sub semnatura Ralucai Brodner)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1809

Id: 30684

Data: May 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).