Parintele Dumitru Popescu traieste prin fiii lui duhovnicesti

La Manastirea 'Radu Voda' din Capitala, Inalt Preasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, si Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, au savarsit la 22 aprilie slujba pomenirii de 40 de zile de la trecerea la Domnul a parintelui profesor acad. Dumitru Popescu. Alaturi de familie, au participat la slujba academicieni, profesori de teologie si de seminar, precum si fosti ucenici ai marelui teolog. Arhiepiscopul Casian a evocat personalitatea marelui teolog: 'Parintele profesor academician Dumitru Popescu a ales o viata de urcus prin cunoasterea lui Dumnezeu, de la partea teologica si pana la partea duhovniceasca si mistica. A avut o teologie profunda si creatoare, cu o deschidere mare spre viata spirituala si liturgica in Biserica, o teologie dinamica deschisa spre cultura crestina, o teologie profund misionara. Tema transfigurarii a strabatut ca un fir rosu tot scrisul dansului. In fata secularizarii care conduce la desfigurare spirituala si antropologica, parintele profesor a propus transfigurarea. Teologia parintelui profesor Dumitru Popescu este si o teologie apologetica si eu cred ca este providentiala. Parintele nu a gasit in adancul stiintei temeiurile revelatiei si ale dialogului si a adus ca argument in apararea credintei teologia duhovniceasca, traita, mistica, nu ca o ratacire, dupa cum se spunea, ci ca o implinire spre dumnezeire. Parintele Dumitru Popescu traieste in Biserica prin fiii lui duhovnicesti, care la randul lor vor forma ucenici si fii duhovnicesti, iar scrisul sau teologic, cu siguranta, va intari misionar in vremuri grele Biserica intr-un dialog inteligent, sincer si demn intre stiinta si credinta, intre teologie si cultura, intre teologie si toti cei care formeaza un popor credincios sub Pantocrator.' 'Avea o bunatate care iradia'Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti, parintele profesor Ştefan Buchiu, a spus ca trecerea din aceasta viata a parintelui academician Dumitru Popescu constituie un gol care nu poate fi umplut decat prin valorificarea operei si a gandirii sale si prin asumarea starii de ucenici ai dansului. Parintele decan a mentionat faptul ca, in ziua pomenirii, la Facultatea de Teologie 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti, doi preoti, a caror teze au fost elaborate sub indrumarea regretatului profesor, au obtinut titlul de doctor in teologie, informeaza 'Ziarul Lumina'.Domnul academician Emilian Popescu a vorbit despre regretatul sau coleg, evidentiind faptul ca acesta 'a fost un om plin cu daruri native foarte mari, o inteligenta deosebita, o gandire sintetica, clara. Lucrurile acestea le-a pus in slujba teologiei si a Bisericii. A fost un profesor stralucit al facultatii, care s-a impus nu numai pe plan national, ci si international. Avea o bunatate care iradia. A facut foarte mult bine si prezenta a atator oameni si la inmormantare si aici explica faptul acesta. Nu a ales, asa cum aleg multi altii, daca merita cineva sa beneficieze de un bine. El a facut binele si l-a aruncat, cum se spune, in mare. Cei care au primit acest beneficiu au o raspundere in fata lui Dumnezeu'. Slujba de pomenire a fost precedata de o vizita la mormantul eruditului profesor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 5904

Data: Apr 24, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).