Parintele Petroniu Tanase - Predica la Duminica a IV-a a Sfantului și Marelui Post - a Sfantului Ioan Scararul

„În mijlocul zilelelor înfrânarii, ajungând astazi cu puterea Crucii, sa slavim pe Cel ce S-a înalțat pe dânsa, ca pe Mântuitorul și Dumnezeul nostru...“

Saptamâna a patra, Saptamâna Înjumatațirii Postului, este luminata de prezența Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericești. „În mijlocul zilelelor înfrânarii, ajungând astazi cu puterea Crucii, sa slavim pe Cel ce S-a înalțat pe dânsa, ca pe Mântuitorul și Dumnezeul nostru...“.Sf. Cruce se afla pe iconostas în aceasta vreme, spre închinarea credincioșilor: „Sa ne închinam, credincioșii, preacinstitului lemn pe care S-a înalțat Facatorul tuturor...; veniți sa o sarutam cu frica și cu dragoste, luând de la ea dar luminos; izbavire de patimi, întarire și izgonire a toata puterea draceasca“.Împreuna cu cinstirea Crucii se unește și „tema saptamânii“: Pilda Vameșului și Fariseului, care din nou ne aduce aminte de primejdia mândriei și de folosul cel mare al smereniei. Faptele noastre cele rele sunt necontenit prilej de smerenie și a striga ca vameșul: „Nu cutez eu ticalosul, sa privesc cu ochii spre cer, pentru faptele mele cele viclene...“ (Duminica seara); caci „Facând vrednicia sufletului meu roaba patimilor, m-am facut ca un animal și nu ma pot uita spre Tine, Preaînalte; ci plecându-ma în jos, Hristoase, ca vameșul ma rog strigând catre Tine: Dumnezeule milostivește-Te spre mine și ma mântuiește“ (Vineri seara).Dar Mântuitorul ne-a învațat smerenia mai mult decât cu pilda Vameșului, cu însași viața și smerenia Sa. De aceea: „De la Domnul, Cel ce S-a smerit pe Sine pâna la moartea prin Cruce pentru tine, învațându-te, suflete al meu, din înalțare smerenia și din smerenie înalțarea, nu te înalța pentru virtuțile tale, nici nu te socoti pe tine drept sa osândești pe aproapele tau ca fariseul cel laudaros; ci cu gândul plecat aducându-ți aminte numai de pacatele tale, ca vameșul striga: Dumnezeule, milostivește-Te spre mine pacatosul“ (Joi seara). Prin smerenia Sa, Domnul ne-a lasat calea cea buna a smereniei: „Cale cea mai buna a înalțarii ai aratat, Hristoase, a fi smerenia, micșorându-Te Însuți pe Tine și chip de rob luând, neprimind rugaciunea cea mult falnica a fariseului, iar suspinul cel umilit al vameșului primindu-l ca pe o jertfa fara prihana întru cele de sus“ (Luni, la Vecernie).Încadrarea Duminicii Crucii de cele doua pilde evanghelice: a Fiului Risipitor (Saptamâna a III-a) și a Vameșului (Saptamâna a IV-a) are un adânc tâlc duhovnicesc. Crucea este, pe de o parte, semnul negraitei milostiviri și a dragostei fara margini a lui Dumnezeu, „Care așa de mult a iubit lumea, încât și pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat pentru dânsa“ (Ioan 3, 16), iar pe de alta, este și semnul nemarginitei smerenii a Domnului, „Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-Se pâna la moarte, și înca moarte de Cruce“ (Filipeni 2, 8). Ceea ce Mântuitorul ne învațase cu cele doua pilde, ne-a aratat-o mai desavârșit cu moartea Sa pe Cruce. Smerenia și dragostea, care sunt plinatatea desavârșirii duhovnicești și pe care le cerem cu atâta staruința de-a lungul postului, prin rugaciunea Sf. Efrem, ni le arata Domnul prin taina Crucii, pe care o cinstim în mijlocul postului.Și ca o icoana vie a acestor mari virtuți, Duminica a IV-a, ne pune înainte praznuirea marelui Parinte și povațuitor duhovnicesc, Sf. Ioan Scararul. Viața lui a fost ascunsa, smerita și aprinsa de dumnezeiasca dorire. Patruzeci de ani a trait sihastrește, pururea fiind aprins de râvna înflacarata și de focul dumnezeieștii iubiri. Toata petrecerea lui era în rugaciunea neîncetata și în nemasurata dragoste de Dumnezeu. De aceea s-a facut pilda a toata virtutea și doctor sufletesc iscusit; plin de înțelepciune, caci Duhul Sfânt vorbea prin gura lui, ajungând ca o „stea neratacita și luminând pâna la marginile lumii“ (Condac).Bogația acestei înțelepciuni a adunat-o în vistieria duhovniceasca numita „Scara Raiului“, pe care a facut-o darul cel mai de preț al vieții calugarești.Alcatuita din 30 de trepte, dupa cei 30 de ani ai vieții smerite a Domnului, Scara sa ne urca din treapta în treapta de la cele pamântești la cele cerești. Fuga de lume, adica lepadarea de avuții, de rudenii și de sine însuși, intrarea sub ascultarea unui povațuitor iscusit, caința cu lacrimi și aducerea aminte de moarte, tacerea, înfrânarea și lepadarea de toata grija cea lumeasca ne vor ajuta sa smulgem din radacina mulțimea patimilor din noi: lacomia, iubirea de argint, mândria, trândavia și celelalte și ne vor ridica spre agonisirea virtuților duhovnicești: blândețea, curația, saracia, privegherea, smerenia, trezvia și rugaciunea, liniștea și nepatimirea și cele trei mari virtuți teologice: credința, nadejdea și dragostea.Dupa ce el a urcat mai întâi aceste minunate trepte ale sca-rii și a ajuns la capatul de sus, Sf. Ioan ne îndeamna și pe noi: „Suiți-va, fraților, suiți-va, punând suișuri în inimile voastre și luând aminte la proorocul care zice: «Veniți sa ne suim în muntele Domnului, și în casa Dumnezeului nostru» (Is. 2, 3).Învațatura de taina a Scarii este: precum pe o scara suișul se face din treapta în treapta, tot așa și sporirea duhovniceasca nu se face la întâmplare, ci cu pricepere, într-o anumita și neîntrerupta înlanțuire de fapte, de-a lungul întregii vieți și sub îndrumarea unui povațuitor încercat. De aceea și calea aceasta este potrivita vieții calugarești și pentru calugari a fost scrisa Scara. „Cine este monahul credincios și înțelept?“ întreaba Sf. Ioan și raspunde: „Acela care și-a pazit neatinsa arderea duhului și pâna la sfârșitul vieții nu contenește sa adauge în fiecare zi, foc peste foc, vapaie peste vapaie, silința peste silința, dorire peste dorire“.Plina de dumnezeiasca înțelepciune, Scara este povațuire iscusita pentru cei retrași din lume, care voiesc sa se lase scriși cu degetul lui Dumnezeu. De-a lungul celor 30 de trepte ale ei, vedem ca într-o oglinda uneltirile dracești ale pacatului, înlanțuirea virtuților și pe aceea a patimilor, cum sa învațam meșteșugul cunoașterii de sine și al despatimirii, lucrarea virtuților, care crește pe adevaratul monah din putere în putere, de la smerita ascultare pâna la plinatatea cea mai de sus a dumnezeieștii iubiri.Cuvintele ei sunt pline de miez duhovnicesc, simple și adânci, adevarate lozinci ale vieții duhovnicești. „Monahul este adâncul smereniei“, „monahul este o necontenita sila a firii“, monahul este o necontenita lumina în ochiul inimii. Smerenia este marea bogație a monahului, camara a bunatații, de care nu se pot apropia rapitorii. Smerenia și dragostea este sfințita doime: dragostea înalța, iar smerenia pe cei înalțați îi sprijina sa nu cada.Îndeletnicirea cea mai de seama a monahului este trezvia și rugaciunea. „Isihast este cel ce zice: Eu dorm, dar inima mea vegheaza“ (Cânt. 5, 2). Rugaciunea este mijloc de cunoaștere de sine, „oglinda monahului“, „bogația monahului“, „cununa de pietre scumpe a monahului“, semnul dragostei sale fața de Dumnezeu; „iar daca vrei sa cunoști degraba folosul ruga-ciunii, sa se lipeasca pomenirea lui Iisus de rasuflarea ta“.Toata lupta monahului este împotriva patimilor și pentru cunoașterea virtuților:- doctoria împotriva îngâmfarii se cumpara cu aurul smereniei;- cine și-a agonisit pomenirea morții nu va pacatui în veac;- ascultarea este mormânt al voii;- monahul neagonisitor este stapânul lumii;- monahul trufaș nu are nevoie de drac, fiindca el însuși este drac.Nevoința trupeasca are multa putere împotriva dracilor, caci noroiul uscat nu mai atrage pe porci și nici trupul veștejit de nevoința nu mai odihnește pe draci.Grija cea mare a monahului este sa scape de nesimțire, care „este moartea sufletului mai înainte de moartea trupului“ și sa-și agoniseasca nepatimirea, care „este învierea sufletului mai înainte de învierea trupului“. Iar podoaba cea mai de preț a lui este sfânta feciorie și curație, „cine a agonist-o pe aceasta, acela a murit și a înviat și înca de aici a început nestricaciunea cea viitoare“.Pentru neprețuitul ei folos duhovnicesc, Scara Raiului se citește la sfintele slujbe de-a lungul Postului Mare și este cartea cea mai cautata, carte de capatâi la ortodocși. Iar izvoditorul ei, marele Avva Ioan Scararul, este cinstit de Biserica în fruntea tuturor marilor povațuitori și Parinți duhovnicești.Praznuirea lui la începutul celei de-a doua jumatați a postului, ne pune înainte icoana de sfințenie și metoda meșteșugita pentru dobândirea ei. Ca sa contemplam icoana și sa învațam din metoda și mai deplin arta duhovniceștii înnoiri, sa ne încordam puterile și mai mult spre a rascumpara vremea puțina care a mai ramas, întru ostenelile pentru despatimire și creșterea virtuților mântuitoare.„Cuvioase Parinte Ioane, ascultând glasul Evangheliei Domnului, ai parasit lumea, bogația și marirea întru nimic socotindu-le. Pentru aceasta tuturor ai strigat: Iubiți pe Dumnezeu și veți afla har veșnic; nimic sa nu cinstiți mai mult decât dragostea Lui, ca sa aflați odihna împreuna cu toți sfinții, când va veni întru marirea Sa. Cu ale caror rugaciuni, Hristoase, pazește și mântuiește sufletele noastre“. (Vecernia duminicii).Sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 39207

Data: Mar 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).