Munţii Neamţului au crescut numeroşi monahi care şi-au închinat întreaga viaţă lui Dumnezeu, în rugăciune pentru mângâierea şi mântuirea poporului român. Unul dintre aceşti monahi  a fost şi arhimandritul Zenovie Ghidescu, fostul stareţ al mănăstirilor Horaiţa şi Nechit, trecut la Domnul marţi, 18 martie 2014, după o lungă suferinţă. Slujba înmormântării, ce a avut loc vineri, 21 martie, la Mănăstirea Nechit, a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, curtea aşezării monahale a început să se umple de ucenicii fostului stareţ, dar şi de credincioşi veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care au dorit să-şi ia rămas-bun de la cel care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu.

După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul celui neînsufleţit şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. Primul mesaj prezentat a fost cel al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Ctitor de biserici, stareţ harnic şi păstor evlavios - arhimandritul Zenovie Ghidescu (1919-2014)“, ce a fost citit de arhim. Timotei Aioanei, Superiorul aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.

Născut şi plecat la Domnul în aceeaşi lună - martie

A urmat apoi cuvântul Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a amintit că părintele Zenovie s-a născut şi a plecat la Domnul în aceeaşi lună - martie,  semn că a fost bineplăcut în faţa lui Dumnezeu: „Acest părinte, care pleacă la Domnul încărcat de ani, dar şi de daruri duhovniceşti, a fost cu adevărat ca un pom cu bună roadă. Născându-se în luna martie, când natura reînvie, iată că pleacă la cele veşnice tot în luna în care s-a născut, după 95 de ani de vieţuire. Acest lucru este un semn de binecuvântare şi de dragoste dumnezeiască, pe care părintele Zenovie l-a primit pentru rugăciunile şi ostenelile sale. Cu adevărat a fost un părinte rugător şi harnic, care a adunat în jurul său mulţime de credincioşi, dar şi de monahi şi preoţi. A fost o pildă vie, aşezând în inima sa, în sufletul său şi în paşii vieţii sale numai calea adevărului, a credinţei, a dreptăţii şi a vieţuirii celei adevărate. Stareţul Zenovie ne-a chemat în această zi cu glasul cel de taină, cum îşi cheamă părinţii pe fiii duhovniceşti. El este pentru această aşezare monahală ca un tezaur care rămâne pe mai departe cu viaţa şi faptele sale“.

6 ore în inconştienţă după o comoţie cerebrală suferită în scaunul spovedaniei

Un moment deosebit de emoţionant a fost cuvântul de despărţire al actualului stareţ al Mănăstirii Nechit, arhimandritul Zenovie Grigore, care, cu lacrimi în ochi, a relatat cum au fost ultimele momente din viaţa pământească a cuviosului părinte trecut la Domnul: „Iubită şi întristată obşte monahală şi creştină, părintele nostru stareţ, arhimandritul Zenovie, pleacă acum către Cer. În seara zilei de 18 martie, pe la ora 19:00, părintele Zenovie m-a chemat la el, cerând să-i dau crucea pectorală şi întrebându-mă dacă hainele îi sunt pregătite. Nedumerit, l-am întrebat: «De ce-mi ceri toate acestea?». Răspunsul lui a venit imediat: «Trebuie să plec». A durat acest dialog în jur de jumătate de oră, după care a venit toată obştea şi a luat binecuvântare de la el. La final, l-a chemat pe iconomul mănăstirii, l-a strâns de mână şi i-a spus să aibă grijă de toate ale mănăstirii şi de părintele stareţ. Îmi este atât de greu să vorbesc în aceste clipe, având în vedere şi faptul că niciodată nu am ridicat ochii sau cuvântul în faţa preacuvioşiei sale. 24 de ani am stat lângă stareţul Zenovie Ghidescu, însă, în aceste momente, îmi pare foarte rău că nu m-am născut mai devreme, pentru a petrece mai mult timp în preajma lui. Deşi ultimii ani din viaţa părintelui stareţ au fost plini de suferinţă, faptul că l-a ţinut Dumnezeu în viaţă a fost pentru noi o mare binecuvântare şi am credinţa că şi de aici încolo părintele ne va ajuta cu rugăciunile sale“.

Tot părintele Zenovie Grigore le-a povestit celor prezenţi şi despre cum era fostul stareţ în viaţa de zi cu zi: „Neobosit, nu avea niciodată program, indiferent că venea la el un monah sau un creştin. Tot timpul era pregătit să-i întâmpine şi să-i binecuvânteze pe cei care îi călcau pragul chiliei. Pe el niciodată nu l-am văzut dormind, ci doar aşezat pe pat; dacă intram la el în chilie, fiindcă niciodată nu închidea uşa, tot timpul îl găseam în picioare. Când Dumnezeu l-a încercat prin nenumărate suferinţe - 11 operaţii şi 6 comoţii cerebrale, dintre care una foarte gravă, care s-a petrecut în timp ce era în scaunul spovedaniei şi după care a stat 6 ore inconştient, am crezut că ni-l ia la El, însă am strigat la Cer: «Doamne, mai lasă-l între noi, fiindcă nu suntem pregătiţi să putem lua în primire ceea ce el a aşezat în acest loc binecuvântat». Şi Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea şi l-a lăsat printre noi, bucurându-ne de prezenţa şi binecuvântarea preacuvioşiei sale. Niciodată nu se supăra pe nimeni, deşi era de foarte multe ori aspru; din asprimea lui oferea pace şi apoi mângâiere“.

Ultimul care a luat cuvântul a fost Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, care a subliniat că râvna pentru casa lui Dumnezeu l-a „mâncat“ şi „mistuit“ pe părintele Zenovie Ghidescu: „Drumul părintelui Zenovie în această viaţă poate fi definit în cuvintele  scripturistice: «Râvna casei Tale m-a mâncat», «râvna casei Tale m-a mistuit» şi «râvna pentru Tine, Doamne, m-a înflăcărat». Râvna casei lui Dumnezeu l-a mâncat pe părintele Zenovie şi pentru mulţimea de ucenici pe care i-a avut în diferite momente ale vieţuirii sale monahale; spre exemplu, 8 ucenici a găsit când a venit la Schitul Nechit, vreo 28 a lăsat în momentul în care a trebuit să părăsească obştea în anul 1959, în urma decretului comunist. Râvna casei lui Dumnezeu l-a mâncat pe părintele şi în ceea ce priveşte sfintele slujbe; iubea rugăciunea şi petrecea 10 ore pe zi la sfintele slujbe, împreună cu monahii şi cu credincioşii.

La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinţi stareţi  în sunet de clopot în jurul bisericii, după care a fost depus în mormântul săpat în curtea aşezării monahale, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci. După slujbă, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă, organizată de obştea Mănăstirii Nechit.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 549

Id: 39141

Data: Mar 24, 2014

Imagine: