Parohia Ganesti implementeaza proiectul Ai carte, ai parte

În fiecare sâmbătă, începând cu luna noiembrie şi până în luna mai a anului viitor, la Şcoala Generală Găneşti din judeţul Iaşi vor fi organizate cursuri de pregătire gratuite la limba română şi la matematică. Orele sunt organizate pentru elevii din clasa a VII-a şi a VIII-a, în vederea pregătirii pentru examenul naţional de la sfârşitul clasei a VIII-a. Meditaţiile se desfăşoară cu profesori calificaţi. La disciplina matematică ne bucurăm de sprijinul prof. Marcela Goşman, directorul Şcolii Generale Buznea, iar orele disciplinei de limba română sunt susţinute de prof. Corina Alexa de la Liceul Teoretic „Ion Neculce“ Târgu Frumos. Aceste cursuri sunt organizate din dorinţa de a le uşura elevilor pregătirea pentru primul examen adevărat din viaţa lor. Cu toţii ştim că fiecare copil are ritmul lui de învăţare, unii asimilează cunoştinţele mai repede, iar alţii mai greu. Pe de altă parte, rezultatele slabe la examenele din anii şcolari anteriori ne-au pus un semn de întrebare şi, oarecum, ne-am alarmat. Am văzut că mulţi copii din sat nu ajung să meargă la liceu, în cel mai fericit caz se rezumă doar la aşa-numita profesională. Din păcate, unii abandonează şcoala. Prin aceste ore de pregătire dorim să îi ajutăm şi să îi motivăm pe şcolari să înveţe. Iar pentru că elevii au nevoie şi de o recompensă, le-am promis că, dacă în acest an şcolar cresc mediile la cele două obiecte cu cel puţin două puncte, în excursia pe care o vom organiza anul viitor la nivelul parohiei vor merge plătind doar jumătate din preţ. Tinerii din satul Găneşti au luat în serios chemarea noastră. Dacă în prima zi de pregătire pentru cele două discipline au venit şapte elevi, în a doua sâmbătă au venit 15, iar sâmbăta trecută (n.r. 19 noiembrie), numărul lor s-a ridicat la 20, semn că ei conştientizează că îi aşteaptă un examen adevărat la sfârşitul gimnaziului şi că au nevoie să aprofundeze ceea ce fac la şcoală. (pr. Marius Ştefan, parohul de la Găneşti)

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).