Parteneriat Biserica-Şcoala, la Girov

Elevii care învaţă la Şcoala cu clasele I-VIII Girov, jud. Neamţ, şi în şcolile primare afiliate de la Căciuleşti şi Gura Văii sunt beneficiarii unui parteneriat în cadrul căruia desfăşoară mai multe activităţi. Astfel, parohiile Conţeşti - Girov şi Girov se implică în proiectele educative şi culturale ale şcolii, pe lângă catehezele parohiale. „Avem un parteneriat cu parohia Conţeşti - Girov pentru derularea activităţilor. Mai nou, s-a organizat Cupa tinerilor giroveni, unde părintele paroh Ştefan Zaharia a oferit copiilor premii substanţiale. Săptămâna trecută s-a desfăşurat concursul de eseuri pe teme religioase «Îngrijirea bolnavilor, primul pas spre vindecarea lumii». Avem premii obţinute în cadrul parteneriatului nostru, în urma participării copiilor la concursul «Alege şcoala!». A doua colaborare frumoasă o avem cu parohia Girov, reprezentată de pr. paroh Gheorghe Lupaşcu. De sărbătoarea Înălţării Domnului, copiii şcolii noastre au susţinut în parohia Girov un program artistic. De aceea, pr. paroh Gheorghe Lupaşcu va oferi copiilor participanţi o excursie de o zi. Părinţii din cele două parohii sunt aproape de noi la toate activităţile la care sunt invitaţi. Nu au refuzat să vină în rândul elevilor şi al cadrelor didactice, ceea ce este un lucru îmbucurător“, a subliniat prof. Florentina Molcăluţ, directorul Şcolii cu clasele I-VIII Girov.

Campanie umanitară pentru o elevă operată la Iaşi

În preajma Crăciunului, cei doi slujitori ai sfântului altar vin în şcolile girovene pentru a vesti Naşterea Domnului. De asemenea, sălile de clasă sunt binecuvântate în fiecare an în ajunul Bobotezei. „La cererea noastră, în şcoală s-au oficiat slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu. Cei doi preoţi sunt primiţi cu drag de cadrele didactice. Prezenţa preoţilor este un câştig atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Copiii din şcoala noastră participă la catehezele parohiale în toate parohiile din comuna Girov. În şcoala noastră există două panouri cu fotografii ale activităţilor religioase desfăşurate până în prezent. De asemenea, sunt expuse articole ale copiilor scrise la orele de religie şi icoanele pictate în timpul orelor de educaţie plastică“, a afirmat prof. Florentina Molcăluţ. Săptămâna trecută, la Şcoala Girov a început o campanie de strângere de fonduri pentru Amalia Codreanu, elevă în clasa a III-a la Şcoala cu clasele I-VII Căciuleşti. Acţiunea umanitară a fost iniţiată de înv. Nicoleta Armene. „Eleva Amalia Codreanu a avut tumoare pe creier. A fost operată la Iaşi pe 7 iunie. Având în vedere situaţia financiară precară a familiei din care face parte eleva noastră, înv. Nicoleta Armene a venit cu ideea să facem o colectă. Copiii au fost foarte receptivi, fiecare dintre ei oferind un bănuţ pentru a o ajuta pe Amalia“, a mărturisit prof. Florentina Molcăluţ.

Concursuri şi festivaluri judeţene

Şcoala Girov cuprinde unitatea de învăţământ din centrul comunei Girov, structura Gura Văii (clasele I-IV) şi structura Căciuleşti (clasele I-VIII). Cele 33 de cadre didactice predau celor 467 de elevi. În prezent sunt trei proiecte în derulare: reabilitarea sălii de sport, supraetajarea Şcolii cu clasele I-VIII Girov şi reabilitarea Grădiniţei Girov. „Lucrările la grădiniţă sunt finalizate, însă avem de achitat 700.000 de lei. La celelalte două obiective de investiţii nu am primit încă fondurile necesare“, a explicat prof. Florentina Molcăluţ. În acest an la Şcoala Girov au avut loc patru concursuri naţionale cuprinse în calendarul regional. Tot în această şcoală se organizează în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, festivalul judeţean de colinde, cu prilejul Zilelor Şcolii. La această manifestare participă preoţii din parohiile vecine localităţii Girov şi cei din Piatra Neamţ. La Zilele Şcolii din decembrie 2011, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost ales ca ocrotitor al unităţii.

Un alt festival pe care Şcoala Girov îl organizează se intitulează „Mărţişorul prieteniei“, iar în plan local copiii participă anual la „Cupa prieteniei la şah“. „Un lucru îmbucurător pentru noi este faptul că 90% dintre profesori sunt titulari, având în vedere că ţin foarte mult la continuitatea la clase a cadrelor didactice. Şcoala Girov se află aproape de oraşul Piatra Neamţ, influenţele nefiind întotdeauna binevenite. Am reuşit să ne remarcăm prin diferite participări şi organizări de concursuri“, a adăugat prof. Florentina Molcăluţ.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 512

Id: 22620

Data: Jun 14, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).