Parteneriat intre doua institutii teologice prin Programul Erasmus – mobility

In cadrul Programului 'Erasmus - mobility' din acest an, pr. prof. dr. Ion Vicovan a reprezentat Facultatea de Teologie Ortodoxa si Universitatea 'Al. I. Cuza' (UAIC) din Iasi la Facultatea de Teologie Catolica a Universitatii 'Albert Ludwigs' din Freiburg – Germania, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Pr. prof. dr. Ion Vicovan a abordat in fata profesorilor si studentilor doua teme: 'Despre monahismul romanesc in Biserica Ortodoxa Romana' si 'Biserica Ortodoxa Romana (BOR) in perioada comunista'. Universitatea 'Al. I. Cuza' din Iasi are mai multe universitati partenere in Europa. Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Dumitru Staniloae' din Iasi desfasoara de mai multi ani Programul 'Erasmus - mobility' cu profesori, doctoranzi, masteranzi si studenti. In cadrul acestor parteneriate se desfasoara mai multe tipuri de activitati, numite 'mobilitati', la nivel de cadre didactice si de studenti. Programul 'Erasmus - mobility' faciliteaza cunoasterea reciproca a universitatilor, a profesorilor si studentilor, acest lucru contribuind la o mai buna activitate a acestor institutii. UAIC din Iasi are o colaborare de mai multi ani cu Universitatea 'Albert Ludwigs' din Freiburg - Germania, concretizata prin diferite proiecte. In continuarea acestor relatii s-a inscris si vizita pr. prof. dr. Ion Vicovan, in perioada 9-17 mai 2011, la Freiburg, care a sustinut in fata profesorilor si studentilor doua teme. 'In prima tema, 'Despre monahismul romanesc in Biserica Ortodoxa Romana', m-am referit la inceputurile monahismului, precizand ca a aparut in Rasaritul crestin si ca la noi este foarte vechi. Am vorbit despre vetre ale monahismului in primul mileniu si la inceputul celui de-al doilea mileniu, apoi am facut referire la reorganizarea lui, incepand cu Sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, dupa cum se cunoaste la noi. In partea centrala a referatului m-am ocupat de patru dintre cei mai de seama innoitori ai monahismului: Sfantul Nicodim de la Tismana, Sfantul Paisie Velicicovski, Sfantul Pahomie de la Gledin, Episcop al Romanului, si Sfantul Calinic de la Cernica. In ultima parte a referatului am vorbit despre rolul complex al monahismului romanesc, in trecut si astazi. Am accentuat dimensiunea social-filantropica, tocmai pentru ca in Occident exista perceptia gresita ca Biserica Ortodoxa nu a prea desfasurat o activitate de sprijinire a celor nevoiasi. In acest context, am aratat ca la noi, in Romania, primele forme de activitate social-filantropica au functionat in Biserica', a amintit pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Dumitru Staniloae' din Iasi si consilier pentru invatamant universitar in cadrul Sectorului Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Iasilor.'Profesorii si studentii de acolo si-au exprimat dorinta de a veni in Moldova'A doua tema, abordata la cererea Facultatii de Teologie Catolica a Universitatii 'Albert Ludwigs' din Freiburg, 'Biserica Ortodoxa Romana in perioada comunista', a fost urmarita cu interes de participanti, 'mai ales pentru faptul ca nu au avut contact direct cu comunismul'. 'Am aratat ca, in acea perioada, mai multi ierarhi ai Sfantului Sinod al BOR au avut de suferit, fiind desfiintate unele eparhii. Am amintit de vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, care a avut un rol foarte important in mentinerea Bisericii la un anumit nivel. M-am referit la clerul care a avut de suferit in perioada comunista, dar si la invatamantul teologic care a fost reorganizat in acea vreme', a relatat pr. prof. dr. Ion Vicovan. Prodecanul facultatii de teologie iesene le-a vorbit studentilor si profesorilor de la Freiburg despre Facultatea de Teologie Ortodoxa ieseana, dar si despre UAIC Iasi. 'Profesorii si studentii de acolo si-au exprimat dorinta de a veni in Moldova, pentru a vedea manastirile noastre, fiind impresionati de ceea ce au vazut in prezentarile PowerPoint din timpul prelegerilor. Speram ca aceste relatii vor contribui si mai mult la apropierea dintre cele doua universitati si facultati. Orice apropiere ne arata, si noua, ce trebuie sa facem pentru ca Ortodoxia noastra sa fie mai bine cunoscuta in Apus', a adaugat pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 521

Id: 13844

Data: May 20, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).