Parteneriatul socio-educational ,,Invata in tinda Bisericii

]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, se desfășoară parteneriatul socio-educațional ,,Învață în tinda Bisericii”. Parteneriatul este realizat prin colaborarea Sectoarelor Social, Filantropic și de Misiune și Teologic Educațional, dar și profesori pe diferite discipline, în urma căruia se oferă meditații gratuite, în tinda bisericii, pentru copii proveniți din centre de plasament și tineri închinători, potrivit eparhiaargesului.ro. Cu ajutorul unor profesori cu suflet nobil, zilnic se oferă meditaţii la limba română, matematică, limba engleză, limba franceză, iar cei mai mici participă la atelierele de creaţie, în cadrul cărora învaţă să realizeze icoane pe sticlă, mozaicuri sau felicitări, precum şi cursuri de şah. Primele activități au început la Parohia Așezământul Sfinții Împărați din Pitești, în cadrul căreia s-a implementat proiectul socio-cultural ,,Învață în tinda Bisericii”, ce are ca obiectiv educarea, susţinerea şi promovarea copiilor, elevilor şi studenţilor cu probleme sociale, precum şi a celor cu capacităţi şi talente deosebite, prin programe educaţionale şi culturale în spiritul valorilor creştine româneşti. “Acest proiect are ca obiectiv educarea, susţinerea şi promovarea copiilor, elevilor cu probleme sociale, precum şi a celor cu capacităţi şi talente deosebite, prin acordarea de meditaţii, consiliere duhovnicească şi morală, organizarea de excursii şi diverse ateliere de creatie” a precizat părintele consilier Robert Nicolae.

Download: Click for download attached file: Parteneriatul socio-educational ,,Invata in tinda Bisericii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 49601

Data: Mar 10, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).