Patriarhia Romana – 90 ani de responsabilitate

]]>Biserica Ortodoxă Română va aniversa, luna viitoare, 90 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925. Ideea fusese formulată însă, cu câțiva ani mai devreme, imediat după Marea Unire. „Această idee a fost pentru prima dată formulată de un consilierul Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalităţi de frunte ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, în frunte cu mitropolitul primat ales la sfârşitul anului 1919, Miron Cristea, împreună cu Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, rezultând dintr-o întreagă istorie”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române. Hotărârea Sfântului Sinod a fost confirmată prin Decretul Regal din 25 februarie 1925. „În martie s-a făcut deja cunoscută această decizie a Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericilor Ortodoxe surori venind, apoi, din cauza unor schimbări la conducerea Patriarhiei Ecumenice recunoaşterea acestui statut de Patriarhie abia în timpul patriarhului Vasile al III-lea în vara aceluiaşi an, la sfârşitul lunii iulie a anului 1925. Pe 27 septembrie a fost adus documentul de recunoaştere la Bucureşti şi a fost citit în mod solemn în catedrala care a devenit din toamna acelui an catedrală patriarhală, pe lângă statutul de catedrală mitropolitană de până atunci”, a spus Pr. Cons. Florin Șerbănescu. Mitropolitul primat Miron Cristea devenea „Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”. Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost o dorinţă manifestată încă din primii ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, dorinţă perpetuată, de-a lungul timpului, de toţi Întâistătătorii Bisericii noastre: „Începând cu 4 februarie 1925 rămâne o filă luminoasă de însemnătate excepţională în viaţa noastră bisericească. Să nu uităm printre altele că în cuvântul rostit de patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare în care s-a pus problema necesităţii unei facultăţi de teologie, trimiterea de studenţi români la studii în străinătate, precum şi înfiinţarea unei academii de muzică bisericească, a vorbit răspicat Patriarhul Miron Cristea şi despre necesitatea înfiinţării unei catedrale a mântuirii neamului. Iată, că peste timp, continuitatea vieţii noastre bisericeşti, în seria patriarhilor care s-au succedat de atunci în fruntea Bisericii noastre, de la Patriarhul Miron Cristea şi până la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a dus istoria noastră până la momentul în care cu ajutorul lui Dumnezeu vedem împlinindu-se acest vis, Catedrala Mântuirii Neamului”, a mai spus Pr. Cons. Florin Șerbănescu. Patriarhia Română păstoreşte în prezent peste 20 de milioane de credincioşi, aflaţi atât între graniţele actuale ale României, cât şi în alte ţări de rezidenţă.

Download: Click for download attached file: Patriarhia Romana – 90 ani de responsabilitate

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 486

Id: 47432

Data: Jan 11, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).