Patriarhia Romana a fost reprezentata de IPS Nifon: Patriarhul Kiril a aniversat 65 de ani

La 21 noiembrie 2011, intaistatatorii si reprezentantii a sapte Biserici Ortodoxe locale: Antiohiana, Rusa, Georgiana, Romana, Bulgara, Poloneza si a tinuturilor Cehiei si din Slovacia s-au intrunit la Resedinta patriarhala de la Kremlin, Moscova, cu ocazia celei de a 65-a aniversari a Patriarhului Kiril al Moscovei si al intregii Rusii.La aniversare au participat: Patriarhul Kiril al Moscovei si al intregii Rusii, Patriarhul Catolicos Ilia al II-lea al intregii Georgii, Mitropolitul Sawa al Varsoviei si al intregii Polonii, Mitropolitul Krystofor al tinuturilor Cehiei si al Slovaciei, Mitropolitul Nifon de Philippopolis (Biserica Ortodoxa a Antiohiei), Mitropolitul Nifon al Targovistei (Biserica Ortodoxa Romana), Mitropolitul Dometian al Vidinului (Biserica Ortodoxa Bulgara). In ajunul intrunirii, intaistatatorii si reprezentantii celor sapte Biserici Ortodoxe locale au oficiat Sfanta Liturghie la Catedrala patriarhala 'Hristos Mantuitorul', cu ocazia celei de a 65-a aniversari a Patriarhului Kiril al Moscovei si al intregii Rusii. Acestia au multumit lui Dumnezeu pentru prilejul intrunirii fratesti, l-au salutat pe Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Ruse si i-au urat la multi ani si tot ajutorul lui Dumnezeu in slujirea patriarhala.Intaistatatorii si reprezentantii Bisericilor locale fratesti din regiunea est-europeana au evidentiat faptul ca au avut o experienta comuna. Fiecare dintre aceste Biserici a suferit diferite persecutii din partea sistemelor politice militant-ateiste, iar acum se confrunta cu noi provocari care au inlocuit dominanta ideologiei antireligioase. Aceste provocari includ secularizarea, promovarea libertinajului si a consumismului, precum si erodarea standardelor morale.Participantii la intrunire au remarcat necesitatea stimularii misiunii Bisericii si si-au exprimat sprijinul pentru extinderea slujirii sociale in cooperare constructiva cu toate fortele sociale sanatoase. In interactiunea sa cu societatea, Biserica nu uita persecutiile suferite si pretuieste libertatea castigata.Intaistatatorii si reprezentantii Bisericilor locale, (Biserici) ce au supravietuit in situatii istorice grele, si-au exprimat solidaritatea cu Bisericile din Orientul Mijlociu si din Nordul Africii: cele din Constantinopol, Alexandria, Ierusalim si Cipru si-au exprimat simpatia fata de toti crestinii din Orientul Mijlociu care au suferit persecutii si care, in unele cazuri, sunt supusi astazi persecutiei directe pentru credinta lor, precum si fata de sarbii ortodocsi din Kosovo.Participantii au remarcat semnificatia recentelor intruniri regionale ale intaistatatorilor si reprezentantilor Bisericilor Ortodoxe locale organizate in Cipru, Iordania si la Constantinopol, la initiativa intaistatatorilor respectivelor Biserici. Intrunirile au facilitat cooperarea interortodoxa in privinta crestinilor din Orientul Mijlociu si au atras atentia comunitatii mondiale asupra problemei discriminarii crestinilor din regiune.Intaistatatorii si reprezentantii celor sapte Biserici au salutat revigorarea vietii sobornicesti a Bisericii din ultimii ani si si-au exprimat speranta ca procesul presinodal va duce la timpul potrivit la convocarea Sinodului panortodox, in cadrul caruia ar putea fi rezolvate importante probleme bisericesti.Sinodul va fi pregatit cu minutiozitate atat in ceea ce priveste tematica, cat si sub aspect procedural, tinandu-se cont de punctul de vedere al fiecarei Biserici locale. In acest sens, este necesar ca, in luarea deciziilor, sa fie urmat, ca si pana acum, principiul consensului, atat in procesul de pregatire, cat si in cadrul lucrarilor sinodului.Participantii la intrunire au scos in evidenta faptul ca sinodul trebuie sa dea un raspuns competent provocarilor contemporane. Deciziile sinodului trebuie sa corespunda pe deplin traditiei dogmatice si canonice, fara a introduce inovatii care sa puna in primejdie unitatea Sfintei Biserici.(Informatii de pe siteul Patriarhiei Ruse - traducere realizata de Sectorul Relatii externe si interreligioase)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 629

Id: 18152

Data: Nov 24, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).