Patriarhii Teoctist si Iustin, pomeniti in Episcopia Giurgiului

]]>Sâmbătă, 1 august, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Catedrala Episcopală, în toate mănăstirile și bisericile Episcopiei Giurgiului, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire Patriarhi ai României Iustin Moisescu (la împlinirea a 29 de ani de la trecerea sa la Domnul - 31 iulie 1986) şi Teoctist Arăpaşu (la împlinirea a 8 ani de la trecerea sa la Domnul - 30 iulie 2007), informează "Ziarul Lumina". Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a participat la Sfânta Liturghie și a săvârșit slujba Parastasului în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Rusul” din localitatea Slobozia de Giurgiu. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfințita Sa a evocat personalitatea celor doi vrednici de pomenire Patriarhi ai României, arătând că este dificil să cuprinzi numai în câteva cuvinte personalitatea complexă a acestor doi mari păstori de suflete, care, cu timp şi fără timp, înfruntând pericole nenumărate, s-au străduit să ducă mai departe corabia Bisericii.

Download: Click for download attached file: Patriarhii Teoctist si Iustin, pomeniti in Episcopia Giurgiului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 534

Id: 54444

Data: Aug 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).