Patriarhul Ecumenic a rostit o alocutiune la Şedinta Solemna a Sfantului Sinod al B.O.R.
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a rostit o alocutiune in cadrul sedintei solemne a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane dedicata Anului Crezului Ortodox si al Autocefaliei Romanesti, pe care o prezentam in continuare:'Preafericirea Voastra, Preafericite Parinte Daniel, Arhiepiscop al Bucurestiului, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei si Patriarh al RomanieiInaltpreasfintiile si Preasfintiile Voastre, Hristos in mijlocul nostru!Mare bucurie si profunda emotie ne umple inimile, acum, cand ne aflam in mijlocul acestui sfant sinod de Dumnezeu pazit si impodobit cu frumoasa podoaba duhovniceasca, sinodul arhiereilor pastori ai binecredinciosului popor roman, in mijlocul fratilor iubiti, si vrednici de toata pretuirea! Bucuria si emotia aceasta le datoram intai lui Dumnezeu si, apoi, preaiubitului nostru frate in Domnul, Preafericitului Parinte Daniel, care, cu sentimente nobile, a invitat pe Smerenia noastra sa venim la Bucuresti si sa sarbatorim impreuna trei sfinte aniversari, deosebit de importante: implinirea a 1685 de ani de la intrunirea celui dintai Sfant Sinod Ecumenic, la Niceea Bitiniei; implinirea a 125 de ani de la proclamarea Autocefaliei Bisericii Romane; implinirea a 85 de ani de la inaltarea ei la demnitatea de Patriarhie. Aceste aniversari au loc acum, in anul mantuirii 2010, proclamat de aceeasi Preasfanta Biserica Anul Simbolului de Credinta ortodox si al Autocefaliei romanesti. Multumim din tot sufletul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, fratele nostru in Hristos! Tocmai am ascultat, cu multa atentie, cuvantarea de deschidere, prezentata de Preafericirea Sa, si am retinut (in note) coordonatele de baza ale referatului Preafericirii Sale. De altfel, de mult ne este cunoscuta atat calitatea de bun vorbitor, cat si pregatirea teologica vasta si formarea stralucita in domeniul Dogmatice a Preafericitului nostru frate in Domnul.Dupa cum se stie, primul Sfant Sinod Ecumenic dela Niceea Bitiniei a fost convocat pentru ca Biserica era confruntata cu arianismul, o erezie si blasfemie infricosatoare. Pana si zona Ţarii Romanesti fusese lovita de flagelul devastator al arianismului; doi episcopi din aceste tinuturi, Ursacius si Valens, trecusera la erezie, devenind lupi rapitori, in loc de buni pastori. Dar, din fericire, existau aici – ca de altfel in toata Biserica – si pastori adevarati, care, cu timp si fara timp, vegheau si aveau grija de oile cuvantatoare ale turmei lui Hristos si tineau cu fermitate credinta ortodoxa. Intre acestia se numara episcopul Teofil din Dacia, cunoscut ca unul din cei 318 Parinti, de Dumnezeu purtatori de la Sinodul I Ecumenic, semnand si el hotararile acestuia, in rand cu ceilalti Sfinti Parinti sinodali. Iata de ce Biserica Romana are motive in plus sa comemoreze in chip stralucit aceasta aniversare. Cei 318 Parinti nu erau pur si simplu episcopi sau clerici. Ei erau, cu adevarat, purtatori de Dumnezeu . Hristos se salasluia in inimile lor, Duhul Sfant era prezent in viata lor, plinindu-le si implinindu-le existenta. Trecusera de treapta curatirii (Katharsis), isi supusera patimile reprobabile si primisera dumnezeiasca luminare, care le dadea capacitatea de a face distinctie intre adevar si minciuna, intre lumina si intuneric, intre voia lui Dumnezeu si voia celui viclean.Erau bogat impodobiti cu roada Duhului, in orice bunatate, dreptate si adevar (Efeseni 5, 9). Erau cu adevarat vazatori ai trairilor lui Dumnezeu! Tocmai in aceasta consta deosebirea lor fata de Arie si fata de toti ceilalti eretici, care incercau sa teologhiseasca fara sa indeplineasca conditiile sfintirii personale. De aceea se luptau cu morile de vand si cu fantasmele inchipuirii lor, in tenebrele ratacirilor, balbaind vrute si nevrute, tot pe langa realitatea divina. Nici vorba sa faca teologie! Cand Sfantul Atanasie vorbea, exprima cuvantul lui Dumnezeu, Care Isi facuse lacas in inima lui. Astfel, expresia de o fiinta nu a fost inventata de el, ci a fost descoperirea, adeverirea si incredintarea sigura a Sfantului Duh. Cand Sfantul Spiridon a facut minunea descompunerii caramizii in elementele care au concurat la formarea ei (foc, apa si pamant), a lucrat Insusi Dumnezeu, Cel in Preasfanta Treime preaslavit si inchinat. Cand Sfantul Nicolae s-a pornit cu manie sfanta impotriva blasfemiei si impietririi mintii si inimii lui Arie, Insusi Dumnezeu tinea in mana biciul maniei nepatimase a episcopului Sau. Asadar, in persoanele Parintilor care au alcatuit acel Preasfant Sinod avem exemple autentice de teologie fara greseala, sigura, valabila pentru toate timpurile, si cinstite modele de adevarati Parinti si invatatori ai Bisericii.Primul Sfant Sinod Ecumenic a alcatuit, iubitii mei frati, Simbolul de credinta, completat, dupa aceea, cu ultimele cinci articole, de al II-lea Sfant Sinod Ecumenic, tinut la Constantinopol, in anul 381. Ambele Sfinte Sinoade au slujit cea mai sfanta si mai inalta cauza in viata crestinilor care nu este alta decat unitatea, concordia si pacea Bisericii. Prin enuntul lor dogmatic, cristalizat in forma concisa in Simbolul de credinta, ei au trasat hotarele crezului ortodox, adanc sapate in constiinta ecleziala. Oricine indrazneste sa treaca dincolo de aceste hotare se plaseaza in afara trupului Bisericii. La Fanar, in vechea sala de sedinte a Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, intre temele picturale murale, se afla Simbolul Niceo-Constantinopolitan, scris artistic pe patru pereti. Textul este incadrat in cercuri de foc, care exprima in mod indirect aceste hotare. Nimeni nu poate, sa le ignore si sa le depaseasca. Mult mai tarziu, a fost de ajuns sa se adauge la Simbol fie si numai un singur cuvant, cunoscutul Filioque , ca sa se ajunga la noi credinte gresite, schisme si erezii, care, pana astazi tin crestinismul apusean departe de Rasaritul ortoodox. Asa cum genial a observat un teolog contemporan, Crezul este un drapel spiritual, iar drapelele au rolul si misiunea de a uni comunitati de oameni cu acelasi crez, sub idealuri comune. Deci, noi, cei care credem cu dreapta credinta in Hristos, ne aflam sub drapelul Sfantului Simbol Niceo-Constantinopolitan! Acesta striga de pe acoperisuri , trambiteaza tuturor, in toate partile, cine este Dumnezeul cel Viu, care este randuiala Lui pentru mantuirea noastra, care este adevarata Biserica si care este nadejdea credinciosilor.Odinioara, certificatele de botez editate de unele eparhii ale Patriarhiei Ecumenice aveau tot crezul tiparit pe margini , de jur imprejur, pentru ca cel care a primit Taina Sfantului Botez sa-si aduca aminte, cu usurinta, dumnezeiescul adevar mantuitor . Şi in zilele noastre, suntem chemati, pe de o parte, sa pastram nealterat si nefalsificat, pana la ultima litera, acest Crez precis, concis si mantuitor, si, pe de alta parte, sa ne traim viata de zi cu zi, urmand Parintilor de Dumnezeu purtatori si tuturor sfintilor din toate veacurile.Veacuri la rand, Biserica Mama a Constantinopolului, cu dragoste fierbinte a purtat de grija credinciosilor tarilor dunarene, tinandu-i la sanul sau ei iubitor ca pe niste adevarati si preaiubiti fii in Domnul, si respectandu-le, intotdeauna, libertatea. Iar ei, la randul lor, i-au aratat dragoste si respect pe masura, ajutand-o adeseori sa-si duca crucea. In vremuri grele, Patriarhia Ecumenica nu a ezitat niciodata sa sara in ajutorul si in sprijinul romanilor, mai ales atunci cand elemente straine Ortodoxiei incepusera sa se dezlantuie ravasind Bisericile locale si aruncand samanta zazaniei (adica neghina), a ratacirii si invataturii straine. Numele celor intre Sfinti inaintasi ai nostri, patriarhii ecumenici Nifon al II-lea, Chiril Lucaris, sfintitul mucenic Atanasie al II-lea Patelarie, precum si numele pururea pomenitului Ieremia al II-lea Tranos au legaturi foarte stranse, cu istoria bisericeasca a Romaniei si, mai ales, cu eforturile de consolidare a Ortodoxiei de aici, in momentul de avant al propagandei greco-catolice desfasurate sub auspiciile iezuitilor. Dragostea si afectiunea speciala aratate de Patriarhia Ecumenica poporului crestin din tarile dunarene au luat forma concreta prin daruirea sfintelor moaste ale Cuvioasei Parascheva din Epivata Traciei, in secolul al XVII-lea, domnitorului Vasile Lupu al Moldovei. De atunci, aceste sfinte moaste sfintesc necontenit orasul Iasi. In anul 1885, in vremea Mitropolitului Calinic al Ungrovlahiei, vrednicul de pomenire Patriarh Ecumenic Ioachim al IV-lea si Sfantul Sinod din jurul lui au randuit cele necesare pentru imbunatattirea situatiei bisericesti din Romania. Astfel, pentru a asigura pastrarea duhului ortodox si a-l feri de orice influenta negativa, din partea sustinatorilor conceptiei despre puterea nelimitata a statului laic, Patriarhul Ioachim al IV-lea (bazandu-se si pe expertiza facuta anterior de pururea pomenitul sau predecesor Sofronie al III-lea) a emis Tomosul patriarhal si sinodal , prin care Biserica lui Hristos, din Romania, era proclamata autocefala , iar mitropolitul Ungrovlahiei, ridicat la demnitatea de Primat . In felul acesta, preaiubita Biserica fiica a devenit cinstita Biserica sora , bucurandu-se de acelasi respect de care se bucura celelalte Preasfinte Biserici Autocefale. Cu certitudine, aceasta nu a inseamnt ca s-a taiat vreodata cordonul ombilical al dragostei sau ca a scazut in vreun fel grija duhovniceasca, in Iisus Hristos, si grija canonica a Constantinopolului fata de Biserica proclamata autocefala . Pururea suntem madulare ale aceluiasi trup in care circula acelasi sange, in Hristos. Impreuna tinem aceeasi traditie a bunei credinte si suntem impreuna mostenitori ai aceluiasi patrimoniu spiritual, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare (Filipeni 2, 2). Iar cand a sosit vremea, in anul mantuirii 1925, in vremea Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea, respectabila Biserica Mama, a acordat cu bucurie, Bisericii din Romania, demnitatea patriarhala. Astfel, Mitropolitul primat Miron a fost inaltat la treapta de Patriarh al Romaniei. Desigur, actul de ridicare la demnitatea patriarhala a fost primit cu toata inima, si de celelalte Biserici Autocefale. Anul acesta, se implinesc asadar 125 de ani de la proclamarea autocefaliei Bisericii din Romania si 85 de ani de la inaltarea ei la vrednicia patriarhala. De aceea, dupa cuviinta, cinstim ambele aniversari fericite, preaslavind numele sfant al lui Dumnezeu. Cu evlavie, ne aducem aminte de figurile celor care au slujit pentru realizarea acestor idealuri, spre marea bucurie a poporului roman credincios si carora le suntem datori cu profund respect: patriarhii ecumenici Ioachim al IV-lea si Vasile al III-lea. Sufletele lor fericite si, fara indoiala, sufletele pururea pomenitilor patriarhi ai Romaniei Miron, Nicodim, Justinian, Iustin si Teoctist, se bucura, astazi, impreuna cu noi, cu toti.Preafericirea Voastra,Cu privirile indreptate spre viitor, ne rugam si Va uram din tot sufletul si din adancul inimii, ca Sfanta Corabie a Bisericii lui Hristos din Romania sa aiba vant bun, de la pupa, si sa calatoreasca in siguranta pe marea acestei lumi, orientandu-se dupa coordonatele Evangheliei, al sfantului nostru Simbol de credinta, al dumnezeiestilor si sfintelor canoane, ale cugetului iubirii fratesti si bunei colaborari interortodoxe si ale duhului pacii si dragostei, cu care suntem datori fata de intreaga umanitate. In calitatea noastra de Patriarh Ecumenic, asteptam ca relatiile noastre, interbisericesti excelente, cladite de vrednicii de pomenire parinti inaintasi ai nostri, sa se continue pururea, deoarece avem vointa sa dam urmare cuvantului Sf. Apostol Pavel, care ne indeamna, ca, in cele bune si de folos, sa prisosim din ce in ce mai mult (I Tes. 4,10). Zilele care se intrezaresc la orizontul lumii intregi, omeneste vorbind, nu se prevestesc a fi linistite si luminoase! Diverse crize mocnesc de la o parte la alta a mapamondului. Mai mult decat oricand, marturia crestina pe care o dam omului contemporan trebuie sa fie eclesiocentrica, compacta, puternica, in mod obligatoriu si riguros intemeiata pe piatra traditiei si a vietii duhovnicesti ortodoxe. Numai asa va convinge! Asadar, totdeauna strans uniti prin legatura dragostei, suntem chemati sa mergem tot inainte. Suntem incredintati ca toti impartasiti aceleasi asteptari! Peste fiii dreptcredinciosi ai Bisericilor noastre chemam sfintele rugaciuni ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor care ne-a prilejuit aceste manifestari sarbatoresti, inchinate aniversarii acelor evenimente fericite din istoria Bisericii. Staruitor, ne rugam Domnului, Atottiitorul Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi, si cerceteaza via Bisericii Tale din Romania, pe care a sadit-o dreapta Ta, si o desavarseste pe ea !
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 28, 2010
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei