Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei: Sf. Ier. Antim reprezinta o icoana a iubirii sub care se aduna poporul binecredincios al bisericilor din Romania, Georgia si Antiohia

Patriarhul Antiohiei

Preafericitul Parinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei si al Intregului Orient, se afla intr-o vizita oficiala in Romania in perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016. Preafericirea Sa participa la manifestarile organizate de Patriarhia Romana cu prilejul implinirii a 300 ani de la moartea martirica a Sfantului Ierarh Antim Ivireanul.

In ziua sarbatorii Sfantului Ierarh Antim, marti, 27 septembrie 2016, Preafericitul Parinte Ioan al X-lea a oficiat Sfanta Liturghie impreuna cu Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si cu Inaltpreasfintitul Parinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Parinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al Georgiei, in altarul de vara al Catedralei Patriarhale.

Antiohia, Romania si Georgia unite in rugaciune liturgica. Sfantul Antim Ivireanul cinstit la Bucuresti (Video) - Basilica.ro

In cuvantul sau, Patriarhul Antiohiei a vorbit despre personalitatea marcanta a Sfantului Antim Ivireanul care reprezinta o icoana a iubirii sub care se aduna poporul binecredincios al bisericilor din Romania, Georgia si Antiohia. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat faptul ca sangele martirilor este stalpul Bisericii lui Hristos si a marturisit ca martirajul crestin nu cunoaste o vreme anumita pentru ca salasluirea Domnului in sufletele oamenilor cere ca ele sa fie intotdeauna pregatite pentru a marturisi numele Lui.  Totodata, Primatul Bisericii Antiohiene a facut referire la situatia crestinilor din Siria si Liban si a indemnat la rugaciune pentru Rasaritul ranit, pentru toate aceste tari si popoare din cuprinsul lui, pentru ca Domnul sa atinga cu dreapta Lui inimile celor tristi, vindecand cu atingerea Duhul Lui Cel Sfant si Mangaietor.

In cele ce urmeaza redam textul integral al mesajului:

Preafericirile voastre,

Iubitii credinciosi,

"Hristos este in mijlocul nostru... Este si va fi

Cu aceste cuvinte as fi vrut sa incep, deoarece, ele rezuma tot acest eveniment la care suntem prezenti acum, si prin care intelegem ca Ortodoxia este o vita ale carei mladitele se intind spre toata lumea. Aceasta vita este ingrijita de dreapta lui Hristos, si ocrotita de rugaciunile sfintilor, este aparata de sangele martirilor crestini, a caror viata reprezinta experienta trairii cu Cel Suprem, Cel Care a iubit vita Lui, si pentru ea a urmarit drumul martirajului rastignindu-se pe Crucea pacatosilor, schimbandu-se intr-un minaret al slavei.

Astazi Bisericile Georgiei, a Romaniei si a Antiohiei sunt prezente aici ca o marturisire vie a Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica Georgiei l-a ales pe Sfantul Gheorghe ca patron al ei, iar cea din Romania l-a ales pe Sfantul Andrei ca ocrotitor, fiind si cel ce a adus lumina Evangheliei pe aceste meleaguri. In acelasi fel si Biserica Antiohiei a ales pe Sfintii Petru si Pavel. Fiecare dintre acestia a facut din martirajul sau o marturisire a numelui lui Iisus Hristos, ce s-a constituit intr-o piatra de mare pret la esafodajul credintei crestine.

Sarbatoarea de astazi este o sarbatoare a sfinteniei impodobita cu sangele martirajului, si incoronata cu harul preotiei. Este sarbatoarea Sfantului Ierarh Antim Ivireanul Cel care a avut o mare contributie la tiparirea primelor carti liturgice in araba. El reprezinta o icoana a iubirii sub care se aduna poporul binecredincios al bisericilor din Romania, Georgia si Antiohia. A fost nascut in Georgia, crescut la Constantinopol, iar apoi Dumnezeu l-a trimis in Țara Romaneasca sub ocrotirea Sfantul Voievod Constantin Brancoveanu de unde lumina harului lui Hristos, care sustinea lucrarile sale, a stralucit pana la Biserica Antiohiei, care s-a bucurat de darul tipografiei pe care sfantul a facut-o la manastirea Snagov, tiparind acolo primele carti liturgice in araba si greaca. Şi daca El si-a impodobit viata prin efortul neincetat de raspandire a Cuvantului lui Dumnezeu prin cartile tiparite pentru fratii crestini din celelalte biserici, a stiut sa faca marturisirea lui Hristos desavarsita si prin sangele sau, pe care l-a varsat ca martir, din iubirea pentru Cel ce S-a rastignit din iubire pentru noi.

Iata, vedem cum Biserica a cinstit si cinsteste martirii Ei, dar vedem si cum traieste martirajul fiilor sai in zilele noastre.

Stalpul Bisericii lui Hristos este sangele martirilor si cinstitele moaste ale lor care se pun in sfintele mese. Aceasta nu este decat o dovada ca religia crestina nu este doar o apartenenta verbala, ci una vie care-1 schimba pe om intr-un trup de foc care marturiseste prezenta lui Dumnezeu. Acesta este cazul martirilor crestini, cei care dupa exemplul Celui rastignit nu si-au negat credinta in ciuda tuturor, nici nu-au negat realitatea intruparii mantuitoare, ci si-au oferit vietile, ca un semn al iubirii pentru Cel ce S-a Rastignit, Cel care Şi-a oferit viata pentru ei si pentru cei iubiti ai lor. Iar pe aceste sfinte mese, in care sunt puse moastele sfintilor martiri, se face Taina Euharistiei, ceea ce inseamna ca Biserica n-a gasit nimic mai frumos decat mireasma vietilor sfintilor martiri ca sa ridice pe ea tamaia rugaciunilor bineplacute in fata lui Dumnezeu.

Martirajul pentru Hristos nu este doar un eveniment istoric scris in carti. Martirajul nu este doar o virtute pe care au trait-o numai primii crestini. Martirajul crestin nu cunoaste o vreme anumita pentru ca salasluirea Domnului in sufletele oamenilor cere ca ele sa fie intotdeauna pregatite pentru a marturisi numele Lui.

Insa noi, in Biserica Antiohiei, de 2000 marturisim numele lui Hristos, si am smuls din gura neamurilor numirea de crestini , si am binevestit Evanghelia lui Iisus Nazaret. Suntem din neamul acelora care au iubit si au pustnicit, marturisind si invatand. Suntem ecoul harniciei lui Pavel, al ravnei lui Petru, si al milei lui Ioan. Nu suntem ramasitele nimanui, n-am fost oaspeti intru anumite vremuri, nici nu suntem resturi ale unor campanii religioase. Suntem in centrul Rasaritului si stam sub umbra Crucii sale. Iar Biserica Antiohiei, care a fost intemeiata de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, dand Bisericii pe Sfantul Ignatie al Antiohiei si pe Sfantul Iulian al Emessei, precum si o mare multime de sfinti si mucenici, ramane constant aceeasi Biserica, care mai da si astazi, ca in vremurile de demult, o mare de martiri si marturisitori, in fata prigoanelor prin care trece in aceasta vreme.

Biserica Antiohiei, care se intareste prin rugaciunile fratilor ei din Georgia si din Romania, marturiseste de mai mult de 2000 de ani identitatea ei ca o Biserica crestina in mijlocul celor mai dificile imprejurari. Iar ceea ce se intampla astazi in Siria este un exemplu viu in acest sens.

De mai mult de 5 ani Biserica crestina si poporul sirian sufera de terorism, manifestat prin rapiri, prin deportari masive ale populatiei, sub umbra a ceea ce se chema primavara araba care n-are nicio legatura cu primavara. Iar noi ca si crestini, impreuna cu toti sirienii, suntem ucisi, deportati si rapiti. N-am fost creati pentru a muri pe marginea drumului, nici sa fim monede neinsemnate pe piata intereselor. Suntem inradacinati in tarile noastre si ele sunt inradacinate in sufletele si in inimile noastre. Suntem in fata unei incercari care n-a crutat nici un seic, imam, preot, calugar sau episcop, prigoana abatandu-se asupra tuturor. Iar cazul ierarhilor de Alep, loan Ibraheem si Pavel Yazigi, cei care sunt rapiti de mai mult de trei ani, este un exemplu viu dovedind riscul la care sunt expusi oamenii in Orientul rasaritean.

Ne rugam impreuna cu voi pentru pace in Siria, si de aici ne ridicam vocea: ridicati embargoul economic impus asupra Siriei. Cei care n-au suferit din cauza razboiului, sufera acum din cauza acestui embargou.

Ne rugam si pentru Liban si pentru stabilitatea lui, si-i chemam pe toti sa lucreze serios pentru alegerea presedintelui, lucru care asigura functionarea institutiilor constitutionale si intareste rolul civilizator al acestei tari in Orientul Mijlociu.

Ne ridicam rugaciunile pentru fratii nostri in Georgia si Romania, cerand lui Dumnezeu sa-i ajute pe cei care isi asuma responsabilitatea conducerii acestor tari pentru binele locuitorilor lor.

Ne rugam pentru Rasaritul ranit, pentru toate aceste tari si popoare din cuprinsul lui, pentru ca Domnul sa atinga cu dreapta Lui inimile celor tristi, vindecand cu atingerea Duhul Lui Cel Sfant si Mangaietor.

V-am adus iubitii mei iubirea fratilor vostri din Biserica Antiohiei si cerem lui Dumnezeu sa pravaleasca piatra de pe inimile noastre, ca sa-I cantam din adancimea sufletului: Lumineaza Doamne inimile noastre cu lumina mucenicilor. Şterge cu puterea lor sufletele noastre. Impodobeste viata noastra cu lumina Sfintei Tale Cruci datatoare de viata. Straluceste in inima noastra ca sa povestim lucrurile Tale. Implineste inimile noastre cu Duhul Tau, ca sa strigam: Lumina lui Hristos lumineaza tuturor, Amin.

The post Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei: Sf. Ier. Antim reprezinta o icoana a iubirii sub care se aduna poporul binecredincios al bisericilor din Romania, Georgia si Antiohia appeared first on Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1171

Id: 61128

Data: Sep 27, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).