Patriarhul Romaniei: Evanghelia de astazi ne arata cat de mare este virtutea smereniei

In Duminica a XXXIII-a dupa Pogorarea Sfantului Duh, a Vamesului si a Fariseului, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a participat la Sfanta Liturghie savarsita in Paraclisul 'Sfantul Grigorie Luminatorul' din Resedinta patriarhala. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit un cuvant de invatatura, informeaza 'Ziarul Lumina'.Duminica Vamesului si a Fariseului este prima duminica a Triodului, perioada in care suntem indemnati la pocainta, la innoirea vietii noastre duhovnicesti si la invierea sufletului din moartea pacatului. Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a aratat ca cele trei duminici pregatitoare ale Postului Mare, Duminica Vamesului si a Fariseului, Duminica Fiului risipitor si Duminica Infricosatoarei Judecati, au o semnificatie deosebita. Aceste trei duminici pregatitoare pentru inceputul Postului Sfintelor Pasti ne arata ceea ce trebuie sa facem in fiecare zi din Postul Sfintelor Pasti. Ne arata lucrarile cele mai importante ca lucrari de pregatire a noastra de a primi pe Hristos Cel rastignit si inviat. Duminica Vamesului si a Fariseului ne arata lucrarea mare si sfanta a rugaciunii smerite. Duminica Fiului risipitor ne arata cat de importanta si plina de folos duhovnicesc este pocainta sincera, iar Duminica Infricosatoarei Judecati ne arata ca, pe langa rugaciune smerita si pocainta sincera, trebuie sa savarsim si fapte bune, sa fim milostivi, sa aratam milostenia celor in necazuri, in nevoi, celor bolnavi sau celor care se afla in temnite. Aceste trei lucrari, rugaciunea smerita, pocainta sincera si milostenia generoasa, nu sunt lucrari de o saptamana, ci sunt lucrari pentru toata perioada Postului Sfintelor Pasti, pentru intreaga viata crestina, dar, indeosebi, ele trebuie intensificate in perioada de pregatire pentru slavitul praznic al Invierii Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos pentru ca sa simtim si noi cum inviaza sufletul din moartea pacatului si cum se intalneste cu Lumina Invierii lui Hristos', a spus Preafericirea Sa.Un inteles duhovnicesc pe care ni-l prezinta Evanghelia Duminicii Vamesului si a Fariseului este ca nu orice rugaciune este bine primita de Dumnezeu, ci numai rugaciunea smerita. Ceea ce ne arata Mantuitorul Iisus Hristos in cuvinte simple, intr-o invatatura scurta, dar plina de intelesuri duhovnicesti, este legatura dintre rugaciunea smerita si indreptare sau mantuire. Fariseul statea drept, intr-o pozitie semeata si se ruga intr-un mod in care se vede ca centrul atentiei lui nu era Dumnezeu, ci el insusi. Dumnezeu era doar martor al rugaciunii sale, care doar in treacat este o rugaciune de multumire adusa lui Dumnezeu. Iar in realitate, rugaciunea fariseului este o rugaciune in care se exprima multumirea de sine , a aratat Patriarhul Romaniei. Starea de multumire de sine a omului nu poate sa fie o stare de inaltare pentru ca nu mai este loc in sufletul lui de prezenta Celui smerit si sfant. Pe de alta parte, vedem ca vamesul se roaga intru smerenie si priveste inspre pamant. La smerenia sufletului sau participa si pozitia smerita a trupului sau, de inclinare spre pamant, de a nu indrazni a privi spre cer; si, de asemenea, vedem ca el nu mai conteaza pe nimic si pe nimeni pentru a-si schimba viata aceasta, pentru a se vindeca de pacate si pentru a se ridica din starea in care afla, decat prin milostivirea lui Dumnezeu, de aceea, zice mereu: 'Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul!'. Pozitia semeata a trupului fariseului si pozitia smerita a trupului vamesului aflati in rugaciune ne arata ca intr-un fel rugaciunea nu este doar o lucrare a sufletului, ci si a trupului , a subliniat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Evanghelia de astazi ne arata cat de mare este virtutea smereniei si mai ales, a rugaciunii savarsita in stare de smerenie. Trebuie sa luam ceea ce este bun de la Fariseu si ceea ce este bun de la Vames si anume, sa urmam virtutilor Fariseului si sa luam de la Vames smerenia. De asemenea, sa ne ferim de ceea ce este rau, de mandria Fariseului si de pierzarea sufleteasca in care se afla Vamesul , a aratat Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a evidentiat, de asemenea, importanta virtutii smereniei. Smerenia este o mare binefacere pentru cresterea duhovniceasca, deoarece numai in omul smerit poate sa incapa iubirea lui Dumnezeu cea smerita si sfintitoare. Sfantul Apostol Pavel spune ca noi nu stim sa ne rugam, dar Duhul Sfant se roaga in noi cu suspine negraite. In acest sens, Sfantul Grigorie Palama spune ca adevarata rugaciune este prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in om. Cand omul se roaga cu toata fiinta sa intru smerenie si dragoste fata de Dumnezeu el se roaga impreuna cu Duhul Sfant Care tainic este prezent si lucrator in el. Dar Duhul Sfant este prezent numai in omul care este smerit. Cand se goleste omul de sine atunci se umple de prezenta Duhului Sfant in el si rugaciunea sa este rugaciune inaltatoare si sfintitoare , a mai spus Preafericirea Sa, dupa cum informeaza Radio TRINITAS.La final, Patriarhul Romaniei a aratat ca rugaciunea smerita este atotcuprinzatoare, plina de iubirea milostiva a lui Dumnezeu, care este smerita si sfintitoare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 620

Id: 11805

Data: Feb 14, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).