Pelerinaj de Florii in Arhiepiscopia Dunarii de Jos

Sambata, 27 aprilie 2013, in ajunul Praznicului imparatesc al Floriilor, incepand cu orele 16.00, in municipiile Galati, Braila, Tecuci, precum si in alte localitati rurale din cele doua judete ale Arhiepiscopiei Dunarii de Jos s-a desfasurat traditionalul Pelerinaj de Florii, care aminteste de momentul Intrarii Mantuitorului Iisus Hristos in cetatea Ierusalimului, dupa cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.In municipiul Galati, preoti si credinciosi, purtand stalpari de finic, icoane, prapori si faclii, s-au indreptat spre Catedrala Arhiepiscopala, venind din cele doua directii devenite traditionale: dinspre biserica Vovidenia, pe Calea Domneasca si dinspre capela Seminarului Teologic Sfantul Apostol Andrei.La Catedrala arhiepiscopala au fost intampinati de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian care, in prezenta pelerinilor, a rostit rugaciunea de binecuvantare a salciei, dupa care a oficiat slujba Litiei. De asemenea, la momentul cuvenit au fost inaltate rugaciuni pentru cei bolnavi si suferinzi din casele lor sau din spitale, precum si pentru elevii si pelerinii prezenti la aceasta procesiune. Frunzele primavaratice si florile pe care le purtam in maini – a subliniat Inaltpreasfintia Sa - prefigureaza, arata ca intr-o icoana cum trebuie sa fie tineretea duhovniceasca, curatia sufleteasca si inflorirea virtutilor in fiecare dintre noi. De aceea, fiecare pelerin este o ramura si o stalpare de finic in gradina raiului, unde Mantuitorul Iisus Hristos este asteptat si primit, asa cum aratam si noi acum, in acest loc .La final, pelerinii prezenti au primit binecuvantare arhiereasca si le-au fost oferite iconite.In municipiul Braila, credinciosii de la toate bisericile s-au indreptat initial catre bisericile Sf. Mc. Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, dupa care, cele doua randuri de pelerini au pasit in procesiune spre Catedrala Nasterea Domnului. Şi aici a fost oficiata slujba Vecerniei si Litiei urmata de binecuvantarea ramurilor de salcie.In municipiul Tecuci pelerinii au pornit in procesiune de la toate bisericile din oras si s-au indreptat spre Catedrala Sfantul Mucenic Gheorghe si Sfantul Iachint de Vicina , unde s-a desfasurat acelasi program pastoral si cultural-misionar ca si in celelalte municipii ale Eparhiei.Intre pelerinii prezenti la procesiunea de Florii din municipiile Arhiepiscopiei Dunarii de Jos s-au numarat si copiii si tinerii din parohii, inscrisi la proiectele catehetice Hristos impartasit copiilor si Alege scoala!, insotiti de profesorii lor de religie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 506

Id: 30398

Data: Apr 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).