Pelerinii - la Cuviosul Dimitrie de ziua lui

Pelerinajul este unul dintre acele lucruri deloc marunte despre care toata lumea stie ce este, dar nu e deloc lesne sa îl explici, caci întâlnesti invariabil exemple care te smeresc si îti atrag sfios atentia ca nu ai înteles nimic. Explicatiile cele mai adânci le gasesti în privirile pelerinilor tacuti, pe care-i vezi ascunsi în spatele gardurilor, asteptându-si cuminti rândul, de teama sa nu-l supere pe Sfântul. Nu ne mai mira de acum rândul kilometric al pelerinilor care se aduna an de an lânga casa Sfântului Dimitrie, pe Colina Patriarhiei, prelungindu-se ca un brâu ce tine laolalta viata duhovniceasca a României. Pelerinii au devenit un barometru al credintei si nadejdilor poporului. Unii vin ca sa ceara vindecare de boli, altii vor sa aduca multumire pentru ajutor, iar altii mai mult din curiozitate, dar toti vor spune la un moment dat ca se roaga pentru sanatate si o viata mai buna. Indiferent de motiv, românii se reunesc pentru câteva zile într-un alai sublim ce respira rugaciune, osteneala, rabdare si speranta. Rândul e consistent si variat. În el gasesti credinciosi de toate felurile: cuminti, nerabdatori, vorbareti, rugatori, adormiti si dârji. Chiar si în mijlocul noptii, convoiul crestinilor freamata ca o inima tânara, fiecare nerabdator sa ajunga la cele câteva clipe în care poate sa atinga sfintele moaste si odoare, soptind gândul cu care a îndurat toata noaptea si ziua precedenta. Pentru doamna Floarea, care asteapta cu un buchet de busuioc si crizanteme, obiceiul pelerinajului la Sfântul Dimitrie cel Nou a început acum trei ani, dar, spune dânsa, va continua sa vina an de an, cât o vor tine puterile. A adus-o si pe fiica ei, ca sa o sprijine si sa îi întareasca rugaciunea. E vaduva de la 35 de ani, iar chipul îi sta marturie pentru anii multi pe care i-a îndurat singura, dar spune ca nu a fost moment în care sa nu primeasca sprijin de la Dumnezeu si de la copiii pe care îi vede ca pe un dar de la El. „De obicei ma rog mai putin pentru mine. Ma rog pentru copii si pentru nepoti, ca sa le fie lor bine, iar pentru ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a ajutat si cred ca îmi va ajuta în continuare. Degeaba vii daca nu crezi!“, îmi spune doamna Floarea.Au suficienta dorinta si credinta încât sa îndure frigulMadalina, studenta la Drept, a venit cu prietenii ca sa se închine Sfântului. I-am gasit intonând încet cântece bisericesti. „Venim la sfinti si ne închinam lor pentru ca ei au fost oameni ca si noi, ne stiu slabiciunile, iar Dumnezeu asculta rugaciunile sfintilor care mijlocesc pentru noi. E si o datorie pentru noi sa venim si sa le multumim sfintilor pentru ajutorul lor, chiar daca ei, poate, nu au nevoie de multumirea noastra si ne ajuta mereu“, mi-a spus ea. Chiar daca nu toti oamenii sunt la fel de linistiti pe parcursul lungilor ceasuri de asteptare, unii pierzându-si rabdarea sau gasind altceva de facut, pentru Madalina e un motiv de bucurie ca vin atât de multi la pelerinaj, aceasta fiind o dovada ca toti, indiferent de masura cumpatarii, au suficienta dorinta si credinta încât sa îndure frigul si oboseala ca sa se închine alaturi de toti ceilalti. Mai deoparte, îi gasesc pe sotii Ana si Iulian, din Bucuresti. El îsi tine sotia în brate, s-o fereasca de frigul noptii. Întrebarea mea cliseistica despre motivul care îi aduce la Sfântul Dimitrie îi surprinde: „Cum sa nu venim?!“, îmi raspunde doamna Ana. „Venim an de an de ziua Sfântului ca sa îi multumim si sa-i spunem pasurile si dorintele noastre. La cine altcineva sa ne ducem? Numai Dumnezeu ne asculta mereu rugaciunea si ne da putere sa mergem mai departe“. Cuvintele Anei sunt întarite cu privirea de sot, care prefera sa pastreze tacerea, încalzindu-i cu suflarea obrajii înrositi de frig. „Cred ca sfintii sunt cei care ne dau putere si ca fara ei ne-ar fi mai greu. Ei sunt ca niste prieteni pe care te poti baza mereu. Dar pe prieteni nu-i poti lasa, uitând sa-i vizitezi macar de ziua lor. Asa stim noi, românii, si cred ca aceste obiceiuri nu trebuie pierdute. Ele dau forta si frumusete neamului nostru si ne întaresc, ca sa fim mai uniti si mai muncitori. De aceea vin mereu si cu un buchet mai mare de flori si busuioc la sfânt. O parte o dau, ca sa fie împartita pelerinilor, dar pe cealalta o pastrez ca sa o duc acasa prietenilor si familiei, iar toti se bucura de darul meu“, îmi mai zice ea zâmbind.Mai multe priviri, mai putine cuvinteNu pentru toti e asteptarea la fel de grea sau usoara. Istovit la rându-mi si cuprins de moleseala, ma face atent o batrâna gârbova, dar cu o voce incredibil de clara si dulce, ce le cere sfios oamenilor iertare, ca sa-i permita sa iasa din rând. Duce în mâna un sirag de metanii de lâna, lucioase de atâta purtare. Nu îndraznesc sa o întreb pe batrâna nimic, dar aud cele câteva cuvinte pe care le schimba cu unul dintre jandarmi. A venit de dimineata cu trenul din Târgoviste si a mâncat te-miri-ce pâna la ora aceasta târzie din noapte. Acum vrea sa mearga pret de câteva minute în biserica, sa se aseze, caci are spatele operat de hernie de disc din tinerete si nu mai poate sta în picioare. Jandarmul se ofera sa îi cheme batrânei pe voluntarii de la Crucea Rosie, sa o ajute, dar batrâna, multumind, refuza. „Nu, ma doare spatele, dar sunt bine. Doar putin sa stau în biserica si sa ma odihnesc, ca apoi ma întorc singura la rând, de unde am ramas“, îi raspunde femeia. Mai târziu îi zaresc pe unii dintre cei care au izbândit deja si pentru care asteptarea îndelungata a luat sfârsit. Obositi sau, dimpotriva, mai plini de energie decât la început, toti respira vizibil un alt fel de aer, ce se cheama speranta: o mama, alergând cu copilul în brate, grabindu-se sa-l dea mai departe tatalui care a asteptat la margine, caci nu-l mai putea purta din cauza greutatii, o bunica tinând-o de mâna pe nepotica ce duce mândra, deasupra capului, buchetul de dumitrite, batrâni si tineri care merg deodata mai drepti si cu privirea limpede. Am realizat atunci ca cele mai impresionante povesti sunt ale celor care stau la rând ascunsi de multimea de oameni si pe care îi zaresti mai greu. Ei nu au nici un interes sa fie întrebati de motivele peregrinarii lor. Le este de ajuns sa i le spuna Sfântului în taina, în cele câteva clipe în care îi saruta racla. (Articol semnat de Cristian Bostan si publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 567

Id: 35018

Data: Oct 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).