Penitenciarul, locul regasirii sinelui si a vesniciei

Penitenciarul este locul unde omul care a savarsit rele impotriva aproapelui sau este intemnitat. Cat timp a trait in afara zidurilor inchisorii el a fost liber intru toate, dar trairea libertatii intr-un mod inconstient, a toate stapanitor si oprimant pentru semenii sai a dus la propria ratacire si intemnitare a sufletului sau in tenebroasele lanturi ale iadului.Privat de libertatea trupului, ca urmare a propriei vointe si a legilor oamenilor, sufletul are sansa eliberarii, datorita lucrarii constiintei si dorintei de schimbare a felului de a gandi si actiona. In penitenciar sunt oameni asemenea celor din afara zidurilor. Unora le este rusine sa-si recunoasca credinta, iar altii spun cu mandrie ca sunt atei. Insa credinta este marturisita cu tarie de catre cei care s-au descoperit pe sine si L-au aflat pe Hristos.Asa l-am gasit pe Marian T., de 33 ani, la Penitenciarul Colibasi, Arges. El este paraclisier si bibliotecar la biserica din incinta institutiei. Marian T. povesteste ca zilele petrecute la Jilava, apoi la Colibasi, l-au facut sa inteleaga ca toate sunt trecatoare, iar comoara cea mai de pret este sufletul. A trebuit ca sa treaca prin multe incercari pentru a intelege sensul acestei vieti. Omul are trei prieteni in viata: banii sau averile, prietenii si faptele. Dupa ce moare, bogatia il paraseste de indata. Prietenii il conduc pana la mormant, dupa care il parasesc si ei, insa doar faptele, bune sau rele, il mai insotesc pe om si dupa moarte. Acolo va raspunde in fata lui Dumnezeu. Am trait aceste lucruri cu mine. Imi amintesc cand eram la Jilava, fara sa imi pun in gand, m-am sculat din pat si am citit Acatistul Maicii Domnului grabnic ajutatoare, iar apoi colegii de camera veneau si imi spuneau: «Domne, nu mai citi!», pentru ca diavolul nu ii lasa in pace si ori se imbolnaveau din senin, ori se taiau la mana, cand voiau sa isi desfaca conservele, ori altceva. Dar am continuat, cu toate ca aveau o putere de suprematie fata de ceilalti dintre noi. Astfel, am constatat ca la penitenciar trebuie sa ai patru reguli: sa nu iti pierzi credinta, sa ai grija de sanatate, sa ai rabdare si speranta, fiindca totul va fi bine candva si cred ca, venind aici la penitenciar, am scapat de un alt rau mai mare care se putea sa mi se intample. M-am descoperit si pe mine, pentru ca mai pierdusem din credinta. Poate si din cauza banilor, a stresului cotidian cu munca. Insa niciodata nu este tarziu si trebuie sa intelegem sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu, chiar si pentru o greutate care ne vine, fiindca ea ne opreste ca sa nu patim ceva mai rau. Cel putin eu asta simt si am constatat, marturiseste cu tarie Marian. Eu ma spanzur. Nu mai pot sa stau aiciSchimbarea modului de gandire si comportament l-a facut sa fie o pilda de indreptare si pentru altii. Mai multe persoane, aflate la marginea prapastiei, il cautau pentru a sta de vorba cu el sau pentru a le aduce carti duhovnicesti. Eram la inceput de mandat si aveam pe cineva care avea incadrare 10-20 ani, si imi spunea: «Eu ma spanzur. Nu mai pot sa stau aici. Cum sa stau atat? Iti dai seama cata pedeapsa am?» Era de neclintit in alegerea lui de a se spanzura. Nu aveam ce sa-i fac. Atunci m-am gandit ca trebuie sa-l abordez altfel si asa i-am spus: «Eu am incadrare 15-25 si m-as bucura sa am incadrarea ta, chiar si maxim sa imi dea. Curiozitatea nu te face sa astepti si sa vezi cat timp vei fi condamnat? Apoi poti sa te agati de gat, asa cum zici tu. A fost condamnat 10 ani si si-a schimbat mentalitatea, eliberandu-se de toate rautatile astea, a povestit Marian T. Dialogul cu el a fost unul placut si asa am inteles cat de mult au fost mangaiati cei in suferinta. Mi-a mai explicat ca pentru a te intelege cu ceilalti trebuie, mai inainte de a le da sfaturi, sa fii tu un exemplu si sa ai o comportare fireasca si apoi Dumnezeu va face totul, intrucat noi, oamenii, suntem mici si plapanzi. Puterea lui Dumnezeu este mare si intotdeauna in jurul nostru sunt pilde, sunt lucruri pe care le putem intelege. Dumnezeu iti da putere sa te descoperi si sa vezi ca toate cele de aici sunt trecatoare, ca tot ceea ce cream dispare, ca acum sau mai tarziu murim si toate relele vor cantari mai greu la judecata individuala. De aceea, este bine ca sa invatam si din greselile altora, caci timpul vietii noastre este scurt. Imi aduc aminte de o povestioara, cum un om se plimba pe inserate pe malul marii si a dat de un sac de pietricele. A luat cate o pietricica si o arunca in valurile marii. A tot aruncat pana a ramas cu o singura pietricica pe care a dus-o acasa. S-a pus in fata sobei, la lumina focului, si a vazut ca era un diamant ce stralucea foarte frumos si, dandu-si seama de valoarea lui, a fugit repede ca sa mai gaseasca alte pietre. A cautat la marginea marii, prin apa, dar in zadar cauta, caci nu a mai gasit nimic. Pietricelele sunt zilele noastre. Cand le avem, nu le dam importanta si nu stim sa le apreciem. Pot fi alaturi de el 100 de psihologi…Marian este bucuros ca timpul petrecut in inchisoare a fost spre folosul sufletului lui. Are un regret ca oamenii traiesc intr-un zbucium continuu si nu stiu sa faca diferenta intre bine si rau, ca nu se mai inteleg intre ei, ca isi doresc prea multe, si nu pe Dumnezeu, si se lasa prea usor ispititi de frumusetile trecatoare ale lumii pamantesti. Un om si un vanator s-au dus la vanatoare, dar vanatorul nu si-a luat ogarul si pusca. Intrebat de ce, vanatorul i-a spus ca are un fluier care canta asemenea unei caprioare. Se duc acolo, se asaza in niste tufe, langa o poiana frumoasa, si a inceput sa cante din fluier. Imediat s-a auzit un muget de cerb, ce credea ca este o caprioara frumoasa ce-l dorea. Vanatorul a mai cantat din fluier, iar cerbul mugea si el si se indrepta spre poiana de unde auzea sunetul fluierului. Insa imediat ce a ajuns in camp deschis, a fost impuscat. Asa suntem si noi. Ne lasam atrasi de ispitele lumii acesteia, al carei stapanitor este diavolul. Lucrurile acestea aparente sunt foarte frumoase, dar ne duc spre pierzarea noastra. Asta nu stiu tinerii de azi. Gusta din viata asta, iar cand ajung sa se casatoreasca nu mai au acea bucurie, traire, emotie, daruire, acea flacara puternica. Totul devine ceva formal, la fel ca pe o scena de teatru, si de aceea se si despart, mai spune cu tristete Marian. Anii petrecuti in penitenciar au insemnat mult pentru Marian, chiar daca a fost mult timp departe de sotie si copiii sai. Priveste lumea cu alti ochi, iar sufletul sau si-a gasit linistea. Penitenciarul a fost ceva constructiv, dar trebuie tu sa doresti schimbarea, fiindca altfel ajungi in stari foarte degradante. Sunt oameni cu pedepse foarte mici, de trei ani, si care se autodistrug. Nimeni nu te distruge, ci toti iti vor binele. Pot fi alaturi de el 100 de psihologi, dar daca el nu vrea, degeaba. Ma bucur ca, inainte de a pleca, am facut cursuri de tamplar, de parchetar si ca Dumnezeu mi-a dat ca sa ma implinesc si in latura aceasta.Cu voia Domnului, Marian T. s-a eliberat atat trupeste, cat si sufleteste, pentru a fi exemplu si motiv de trezvie noua, celor din afara zidurilor inchisorii, care in fiecare clipa a vietii noastre pamantesti ne intemnitam trupul si sufletul. (Reportaj realizat de Ioan Busaga si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 5 iulie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 32289

Data: Jul 5, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).