Secolul al III-lea a debutat cum nu se poate mai nefericit pentru crestini. Dinastia Severilor, inaugurata de Septimius Sever, a inceput o persecutie destul de ampla la adresa crestinilor. Primul reprezentant al ei, Septimius, a fost un adversar declarat nu doar al crestinismului, ci si al iudaismului. Insa ultimul membru al Dinastiei Severilor, Alexandru Sever, a fost mult mai binevoitor fata de crestini.Daca ne indreptam atentia asupra personalitatii lui Septimius Sever, atunci observam un om cult, priceput din punct de vedere oratoric, cinstit in judecarea celorlalti, dar cu o viata relativ dezordonata si plina de intrigi. Aceste amanunte pot fi regasite in faimosul document Historia Augusta, unde capitolul XVII ii este dedicat in intregime. Septimius a avut parte de o educatie bogata, de vreme ce s-a nascut intr-o familie importanta, ai carei membri ajunsesera sa ocupe functii cruciale in Imperiul Roman, cum era cea de consul. Ni se spune la un moment dat ca Septimius Sever citea mult atunci cand era tanar si ca jocul sau favorit era cel in care avea rolul de judecator. Era o persoana impartiala, poate chiar un pic rigida si in mod clar dadea semne de aroganta. Cu toate ca familia sa poseda functii importante, nici unul dintre membrii ei nu ajunsesera inca pe scaunul imperial, deoarece nu erau propriu-zis din Roma, ci din provincie (Africa). Septimius Sever urma sa fie primul, ajutat in principal de legiunile romane care stationau in Germania. El era cel care punea capat rebeliunii izbucnite dupa asasinarea lui Commodus. Odata ajuns imparat, in anul 193, a inceput o serie de reforme. Din punct de vedere politic si economic, Severus s-a dovedit un administrator priceput, gata sa incheie aliante comerciale favorabile imperiului. A pus oameni pregatiti in functiile inalte si s-a preocupat ca marele pericol la adresa imperiului, adica Imperiul Persan, sa fie rezolvat pentru o lunga perioada de timp. Insa, la un moment dat, Historia Augusta precizeaza urmatoarele: A interzis convertirea la iudaism aplicand pedepse grele si a promulgat o lege asemanatoare si in privinta crestinismului. Decizia lui Septimius Sever nu ne este explicata de documentul istoric in cauza. Aici se afla o idee importanta. Convertirea la iudaism a fost interzisa probabil pentru ca iudeii erau considerati drept o populatie greu de tinut in frau. Vesnic gata de rascoala si cu o prezenta romana in regiune care putea fi coplesita de avantul eroic al fanaticilor religiosi, poporul iudeu nu avea nevoie de mai multi aderenti, ci de mai putini. Pe de alta parte, Septimius face o diferenta intre iudaism si crestinism, de vreme ce da doua legi diferite. Crestinismul nu mai era privit drept o simpla secta iudaica. Legea separata a lui Severus ii confirma existenta de sine statatoare. Insa care sa fie explicatia pentru aceasta interzicere a convertirilor? Septimius Sever a promulgat aceste legi la intoarcerea din razboiul cu persii, in 201-202, pe cand vizita Palestina si Egiptul. Poate ca dorea pur si simplu sa se asigure ca legiunile si aliatii din zona urmau sa ii ramana loiali pentru ca aceste zone erau aproape de focarul de lupta cu persii. Problema crestinilor nu era similara cu cea a iudeilor. Daca iudeii erau razboinici si se rasculau, crestinii nu voiau in general sa lupte. Or Septimius avea nevoie de fiecare om de lupta si, de aceea, el interzice convertirile la iudaism si crestinism, considerate ca fiind periculoase, insa nu cere nicaieri uciderea iudeilor si crestinilor. Faptul ca Eusebiu de Cezareea afirma ca persecutiile au fost deosebit de sangeroase, in special in Alexandria, este mai mult o exagerare. In toiul sarbatoririi victoriei lui Septimius Sever este posibil sa se fi dat niste exemple pentru ca tentatia de a deveni crestin sau iudeu sa nu mai fie atractiva pentru nimeni, dar nimic mai mult. Alexandru Sever (222-235), binevoitor fata de crestiniNe vom indrepta atentia acum direct spre Alexandru Sever, fara a mai insista asupra predecesorilor sai din aceeasi dinastie, Caracalla sau Heliogabal. De fapt, despre cei doi nu putem adauga nimic altceva decat am spus, de exemplu despre Commodus. Firi instabile, au sfarsit amandoi executati de apropiati. In afara lui Septimius Sever si a lui Alexandru Sever, dinastia aceasta nu a avut nici un reprezentant care ar merita o atentie sporita. Caracteristica acestei dinastii provinciale, asa cum s-a intamplat mai tarziu si in Imperiul Bizantin cu cele ale Anghelilor si Comnenilor, era ca dorea sa conduca imperiul exclusiv printr-un patrimoniu al membrilor familiei. Familiile pot fi unite, dar, odata dezbinate, se transforma in clanuri divizate, care se sfasie reciproc. Alexandru Sever nu urma sa aiba o soarta diferita, el murind din cauza unui complot al armatei, care l-a luat prin surprindere. Avea doar 13 ani atunci cand a fost proclamat imparat. Era inteligent si capabil. Conducerea a fost asigurata de mama sa, ajutata de o serie de consilieri juridici. Cultura si eleganta lui Alexandru Sever nu au fost suficiente pentru a ajuta un imperiu care secatuise in ultimii 11 ani, sub domniile lui Heliogabal si Caracalla, resursele pretioase aduse de calculatul Septimius Sever. In ceea ce priveste relatia cu crestinii, Alexandru nu a fost nici in favoarea lor, nici impotriva. Mama sa, Iulia, era foarte credincioasa, aproape bigota. Ea a fost cea care l-a primit inclusiv pe faimosul Origen la curtea imperiala, dupa ce auzise de faima sa oratorica. Crestinii nu au mai fost persecutati in timpul domniei acestui tanar bland, linistit si cultivat. Insa carentele sale de conducere au fost pedepsite in timpul luptei cu alamanii din cursul anului 235, atunci cand propriii soldati s-au rasculat impotriva lui si a mamei sale si i-au ucis fara mila. In pofida blandetii sale, Alexandru Severus si mama sa au trecut prin multe razboaie dificile, castigate cu pricepere. Soldatii insa voiau pace si l-au ucis pentru a o obtine. Dupa domnia sa, la putere a ajuns un nou provincial, Maximin Tracul. In materialul urmator vom discuta persecutia instaurata de el impotriva crestinilor, precum si domnia mai mult decat interesanta a lui Filip Arabul, un prim imparat despre care se crede ca ar fi fost crestin in realitate. Pana atunci insa ar trebui sa ne rezumam la cateva concluzii privitoare la elementele pozitive si negative care au insotit dezvoltarea crestinismului in timpul celor doua dinastii romane care au ocupat perioada dintre sfarsitul secolului I si mijlocul secolului al III-lea. Dinastia Antoninilor, care incepe cu Nerva si se incheie cu Commodus, a fost una care nu s-a concentrat asupra persecutiilor indreptate impotriva crestinilor. In afara rescriptului imparatului Traian nu avem decat acte relativ favorabile Bisericii, care interzic uciderea crestinilor si punerea lor sub urmarire. Dinastia Severilor nu cuprinde decat persecutii sporadice si o interzicere a convertirilor la crestinism data de Septimius Sever. In concluzie, putem afirma ca de la finalul domniei lui Domitian si pana la inceputul celei a lui Maximin Tracul, deci pentru aproape 150 de ani, crestinii au fost persecutati sporadic si, de fapt, problemele au aparut mai mult la nivel local. In afara rescriptului lui Traian si a legii lui Septimius Sever nu avem motive sa credem ca imparatii romani au dorit cu ardoare persecutarea crestinilor. (Articol realizat de Adrian Agachi si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 21 februarie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 547

Id: 28571

Data: Feb 21, 2013

Imagine: