Piesa de teatru despre Nasterea Domnului in Parohia Albacete din Spania

In cadrul proiectului Sarbatori cu har derulat in Parohia Sfantul Dionisie Exiguul Albacete, Spania, ajuns la cea de-a III-a editie, au avut loc cu ocazia Craciunului cateva actiuni cultural-religioase.Bucurosi ca, dupa foarte multi ani de asteptare, pot participa la Sfanta Liturghie in ziua Craciunului, credinciosii Parohiei Albacete au trecut pragul locasului de cult cu multa nadejde si emotie in suflete. Au aprins lumanari, s-au rugat, si-au pomenit parintii si fratii adormiti intru Domnul, legand punti de rugaciune cu cei de acasa.Aceasta frumoasa atmosfera a fost intregita de copiii Şcolii Parohiale Sfantul Grigorie Decapolitul , care, alaturi de corul parohial condus de doamna preoteasa Elena Daniela Hogea, au pus in scena o mica piesa de teatru despre Nasterea Domnului Iisus Hristos si i-au colindat pe enoriasi. Auzind ca si in aceste locuri exista copii cuminti, Mos Craciun a dorit sa-i cunoasca personal, aducandu-le mici daruri dulci, dupa cum ne informeaza parintele paroh Sebastian Catalin Hogea.Activitatile prilejuite de marele praznic al Nasterii Domnului nu sunt singulare in Parohia Albacete. Şi pana acum, copiii care participa la scoala parohiala au organizat diverse momente artistice cu tematica religioasa, actiuni care se doresc a fi intensificate pe viitor, cu implicarea unui numar cat mai mare de tineri.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1031

Id: 19020

Data: Dec 30, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).