Pocaința nu reprezinta doar penitența, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profunda, radicala a felului de a fi, a gândi și a viețui; lupta cu pacatul prin înfrângerea tentațiilor și cladirea unui nou început al vieții interioare, reflectat într-o existența bineplacuta lui Dumnezeu. Pocaința ne ajuta sa omorâm pacatul, sa ne reînviem sufletul; din întuneric face lumina, spala ochii sufletesti, stapâneste peste firea cea neputincioasa și înfrâneaza patimile.Duminica aceasta, în cadrul Sfintei Liturghii se va citi evanghelia numita a Vameșului și a Fariseului, debutând astfel o alta perioada liturgica din an, poate cea mai intensa și mai potrivita contemporaneitații, deoarece pacatul și dorința nestavilita dupa placere au adus lumea pe marginea prapastiei, la o regretabila desparțire de harul divin. Vorbim de așa-numita perioada a Triodului, denumire preluata de la cartea de cult Triod, unde se cuprind rânduielile, slujbele savârșite în Postul Mare, precum și în cele trei saptamâni pregatitoare de dinaintea începerii ajunarii dedicate Sfintelor Patimiri ale Mântuitorului Hristos. Tema centrala a acestei etape liturgice, ca și a întregului post al Paștilor, o constituie pocaința. Din nefericire, unii înca înțeleg prin respectiva notiune doar apartenența la o confesiune creștina din marea „familie” a protestanților, numiți și pocaiți. De aceea se impune întâi o lamurire a sensului sau, ca apoi sa aratam importanta starii de pocaința în viața noastra duhovniceasca. Așadar, cuvântul provine din grecescul „metanoia”, însemnând „schimbare a mintii”. Termenul nu a fost tradus printr-un corespondent fidel în principalele graiuri ale popoarelor creștine, care sa redea întelesul apropiat originalului. La noi, bunaoara, cuvântul românesc s-a preluat prin filiera slava și accentueaza aspectul de remuscare, regret pentru pacatul savârsit. În limba latina aceeași noțiune, derivata din poenam tenere, insista pe aspectul juridic, constiinta vinii, teama de pedeapsa. Analizând cele trei sensuri prezentate, teologii au aratat ca metanoia nu reprezinta doar penitența, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profunda, radicala a felului de a fi, a gândi și a viețui; lupta cu pacatul prin înfrângerea tentațiilor și cladirea unui nou început al vieții interioare, reflectat într-o existența bineplacuta lui Dumnezeu. Parinții filocalici au accentuat aceasta lucrare numind-o „al doilea botez” sau o necontenita reînnoire a omului. Pocainta capata astfel o valoare neîncetata, nu se sfârseste niciodata în viata pamânteana, ci este o permanenta Cruce si Înviere.Ea ne ajuta sa omorâm pacatul, sa ne reînviem sufletul; din întuneric face lumina, spala ochii sufletesti, stapâneste peste firea cea neputincioasa, înfrâneaza patimile. Pacatul salasluit în trup domina mintea si inima ca un tiran, îmbolnavindu-le. Ortodoxia nu recunoaște alta cale de însanatoșire din boala produsa de pacat decât prin pocaința și marturisire la scaunul Sfintei Taine a Spovedaniei, care deschide calea spre leacul nemuririi, Sfânta Împartașanie. Orice credincios, atâta vreme cât îsi ascunde vinovațiile în adâncul sufletului, ajunge stapânit de nelinisti, de chinuri si de o greutate ce-l apasa tot timpul. De aceea parintele Dumitru Staniloae considera pocaința ideea centrala a creștinismului, în jurul ei gravitând toate evenimentele mântuitoare. Prin pocainta, omul îsi face o analiza interioara, ajungând la o cunoastere de sine și, indiferent de rezultat, nu va deznadajdui în privinta izbavirii, caci îl salveaza harul divin primit în Taina Marturisirii. Dar, despartita de spovedanie, caința poate cauza fiintei umane mari dificultați, mergând chiar pâna la stari depresive și reprobabile; nu recunoasterea pacatului si denuntarea lui se arata benefice, ci gasirea mijloacelor de înfrângere a raului. De pilda, „pocaința” lui Iuda este graitoare în acest sens: vânzatorul s-a cait ca a savârșit raul, dar, nespovedindu-se, a sfârșit prin suicid.Asadar, pocainta nu se rezuma doar la o cainta în stil protestant, ca sentiment pur launtric, anulând preocuparea omului de a nu mai greși si stradania lui spre îndreptare. Deși pocainta înseamna lacrimi, post, înfrânare, rugaciune, spovedanie, ea nu se limiteaza la o mâhnire abstracta pentru greselile savârsite, ci se cuvine sa se manifeste în acte exterioare obiective, printr-o veritabila înnoire a vieții credinciosului, prin așezarea în lumina harului divin.Vasazica, Ortodoxia nu vede în pocaința aspectul exclusiv sumbru, ci și scopul, finalitatea ei – alipirea de Dumnezeu. Bunaoara, iata ce frumos glasuieste o cântare din Triod: „Miluieste-ma pe mine, cel ce am pacatuit, Mântuitorule, scoala-mi mintea spre întoarcere, primeste-ma pe mine, cel ce ma pocaiesc; miluieste-ma pe mine, cel ce Te strig: gresit-am Ţie, mântuieste-ma! Nelegiuit-am, miluieste-ma”.Nimeni, niciodata, nu va putea pretinde ca s-a cait suficient, caci pocainta nu se termina nicicând, deoarece prin ea bunul creștin urmareste o necontenita desavârșire. Pe Cuviosul Antonie cel Mare, ajuns la o vârsta foarte înaintata, dar și la o stare duhovniceasca greu de egalat, l-au întrebat ucenicii: „Avva Antonie, daca ai mai trai, ce-ai mai face?” Raspunsul a venit îndata, uimitor: „M-aș pocai mai mult”. Cugetarea dumnezeiescului Antonie ne întarește convingerea ca metanoia ne chezașuiește intrarea în Împarația lui Dumnezeu, daca împlineste o condiție sine qua non, dupa cum arata parintele Constantin Galeriu: „sa fie un curent continuu de viața spirituala; un neîncetat flux si reflux, apus si rasarit, început nou si bun”.Dar sa nu uitam esența: pocainta, atât ca Sfânta Taina, numita Spovedanie, cât si ca virtute, trebuie sa reprezinte o adevarata incizie în propriile suflete, patrunzând mai adânc decât pacatul, atingând profunzimile fiintei noastre, ca sa le primeneasca spre a le deschide catre harul divin. Așa s-a izbavit vameșul din pericopa evanghelica amintita, așa, dea Bunul Dumnezeu, sa ne izbavim și noi. (Articol semnat de arhim. Mihail Daniliuc, postat pe site/ul doxologia.ro la data de 7 feb. 2014)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 462

Id: 38042

Data: Feb 8, 2014

Imagine: