Pocainta si libertate

]]>Unul dintre cele mai puternice, memorabile și în același timp misterioase cuvinte ale avvei Teodor de la Ferme se găsește în apoftegma 12: „Avva Teodor de la Ferme a zis că omul care trăiește în pocăință nu este legat de nici o poruncă”. Gândul acesta al bătrânului ne duce până în punctul în care se produce ruptura și în același timp întâlnirea dintre Vechiul și Noul Testament, dintre Lege și Har. Cuvântul avvei Teodor trimite la cuvintele cu care Mântuitorul Își începe activitatea publică: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Mt. 4, 17). Pocăința este poarta de ieșire din imperiul legii și ușa de intrare în lumea harului. Pocăința se găsește în punctul de maximă tensiune între trecut și viitor. Conceptul românesc pocăință este moștenit pe filieră slavonă și echivalează cuvântul grecesc metanoia, care ar putea fi tradus prin „schimbarea minții”. Dacă ținem seama de sensul acesta primordial, pe care îl nuanțăm cu semantica slavonă, înțelegerea pocăinței se îmbogățește. Pentru părintele Sofronie Saharov pocăința reprezenta un aspect esențial al gândirii sale teologice. Un ucenic și un moștenitor care perpetuează gândirea sa teologică, părintele Zaharia Zaharou spune că pentru arhimandritul Sofronie „pocăința însemna ca omul să aibă conștiința planului de dinainte de veacuri pe care Dumnezeu l-a alcătuit pentru el”. Să încercăm acum să punem laolaltă toate aceste fragmente, pentru a încerca o viziune unitară privind pocăința, cea care te eliberează de sub tirania legii. Legea reprezintă un imperativ exterior căruia trebuie să i te supui. Pocăința este o lucrare lăuntrică, un efort necontenit de conformare la planul lui Dumnezeu pentru tine; deci implicit și atenție încordată pentru surprinderea acestui gând al Domnului. Pocăința este tensiunea nesfârșită de schimbare a minții în acord cu voia lui Dumnezeu. În felul acesta pocăința este o lucrare deschisă către viitor. Dar pocăința cuprinde în sine timpul întreg pentru că în lucrarea pocăinței intră și regretul pentru trecutul eșuat și pentru prezentul în care nu putem să dăruim Domnului tot ceea ce-i datorăm. Pocăința autentică este un dar al Duhului Sfânt, care ajunge să pătrundă în toate fibrele vieții. De aceea, cel care trăiește în pocăință nu mai are nevoie de lege ca de o obligație exterioară căreia să i se supună. Cel care trăiește în pocăință, acela în chip firesc face lucrările lui Dumnezeu, fără să mai aibă nevoie de o presiune din afara lui, care să îl oblige, pentru că deja trăiește în smerenia care face posibilă iubirea. Omul aflat în stare de pocăință își impune în chip ascetic constrângeri care interiorizează poruncile lui Dumnezeu și, astfel, se naște în om libertatea desăvârșită. De aceea zicea avva Teodor de la Ferme că „omul care trăiește în pocăință nu este legat de nici o poruncă”. (Articol publicat în Ziarul Lumina)

Download: Click for download attached file: Pocainta si libertate

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 378

Id: 54277

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei