Pomenirea Sfantului Cuvios Patapie la Dunarea de Jos

]]>În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Patapie, 08 decembrie 2015, credincioșii parohiei gălățene care-l au ca ocrotitor, alături de Sfinţii Trei Ierarhi și Sfântul Ierarh Luca s-au aflat în zi de aleasă sărbătoare, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei Dunării de Jos. Manifestările liturgice, misionare și social –filantropice au debutat în ajun cu oficierea Vecerniei cu Litie și au culminant în ziua hramului cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Pentru a spori evlavia credincioșilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a binecuvântat aducerea spre venerare a raclei ce adăpostește o parte din veșmântul (rasa) Sfântului Cuvios Patapie care se află în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși din parohie, studenţi, dar şi o parte a elevilor Școlii Gimnaziale nr. 28 aflată sub oblăduirea duhovnicească a Sfinţilor Trei Ierarhi. Aceştia, la momentul chinonicului, au susținut un micro-concert de colinde. În acelaşi timp s-a desfășurat festivitatea de premiere a 25 de elevi, câștigători ai concursului Întrebările tinerilor și răspunsurile Bisericii, organizat de parohie în baza parteneriatului cu Școala Gimnaziala nr. 28. Copiii au primit diploma Tinereţe şi credinţă, cărți de zidire sufletească, fructe și dulciuri. Totodată, au fost premiați și alți copii și tineri care au participat activ și au obținut rezultate remarcabile la concursul Să cunoaștem viața și faptele Sfântului Cuvios Patapie, desfășurat în cadrul serilor catehetice din Postul Nașterii Domnului. În încheiere, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitori, dar și parastasul la 40 de zile pentru tinerii decedați în incendiul de la clubul Colectiv. După slujbă, membrii Consiliului şi Comitetului parohial au vizitat un număr de 50 de familii cu posibilităţi financiare şi materiale reduse, oferindu-le masa de prânz, alte alimente neperisabile şi obiecte igienico-sanitare. În anul 2012, în cadrul manifestărilor spirituale prilejuite de cinstirea Sfântului Apostol Andrei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolit de Corint, a adus în procesiune, la Galaţi, racla cu o părticică din moaştele Sf. Cuv. Patapie. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie de Corint au săvârşit slujba de resfinţire a bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Galaţi. Cu acel prilej, locaşul de cult şi întreaga comunitate parohială au fost aşezate sub oblăduirea spirituală a Sfântului Cuvios Patapie şi a Sfântului Ierarh Luca din Crimeea.

Download: Click for download attached file: Pomenirea Sfantului Cuvios Patapie la Dunarea de Jos

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 551

Id: 59186

Data: Dec 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).