Pomenirea Sfantului Mucenic Trifon la Galati

]]>Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Trifon reprezintă în fiecare an un prilej de bucurie duhovnicească atât pentru obştea mănăstirii aflată sub ocrotirea sfântului, cât și pentru credincioșii parohiei Șendreni din județul Galați, localitate aflată în vecinătatea mănăstirii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor alcătuit din ieromonahi ai mănăstirilor eparhiei, după care a fost săvârşită slujba de sfinţire a apei. În continuare, în livada din imediata vecinătate a mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a fost citită rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Trifon, a precizat părintele Molocea Gabriel. La slujbă, alături de obștea monahală, au participat și un grup de copii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Șendreni însoțiți de cadrele didactice, ostenitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, precum și credincioși din parohiile învecinate. De asemenea, au fost binecuvântate lucrările de construcţie a noii biserici şi capela din incinta mănăstirii, unde ierarhul Dunării de Jos a săvârşit o slujbă de mulţumire. La final, copiii și credincioșii prezenți au fost invitați la tradiționala agapă frățească. Mănăstirea „Sf. Mc Trifon“ de pe raza comunei Şendreni din judeţul Galaţi, se află într-o zonă care reprezintă un important punct de susţinere a operei filantropice a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin dezvoltarea unor activităţi agricole sistematice. Aceasta fost înfiinţată în anul 2001, pe terenul primit de Arhiepiscopia Dunării de Jos ca urmare a retrocedării suprafeţelor de pământ care au aparţinut Bisericii înainte de 1948. Documentul de înfiinţare a mănăstirii consemnează că aceasta este ”loc de rugăciune, de evlavie şi de duhovnicească râvnă spre mântuire”, dar şi ”spaţiu al activităţii cinstite şi binevoitoare spre folosul săracilor, al nevoiaşilor, al copiilor de la Orfelinatul eparhial Sf. Vasile cel Mare, al celor care primesc hrană în cantinele eparhiei şi al tuturor celor care aşteaptă de la noi semn, sprijin şi iubire”. Piatra de temelie a bisericii care se construieşte în cadrul acestei mănăstiri a fost aşezată de către Arhiepiscopul Dunării de Jos la data de 7 mai 2001. În prezent noul locaș de cult este ridicat în întregime, iar în interior au fost realizate lucrările premergătoare picturii.

Download: Click for download attached file: Pomenirea Sfantului Mucenic Trifon la Galati

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 48228

Data: Feb 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).