Popas duhovnicesc la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi

Miercuri, 11 decembrie 2013, la Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi a avut loc activitatea „Cum sa fim mai buni de acest Craciun?“, sustinuta de arhim. Hrisostom Radasanu, consilierul educational al Arhiepiscopiei Iasilor, informeaza „Ziarul Lumina”. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Armata, Şcoala si Biserica, pilonii constiintei specificului national“, încheiat în luna noiembrie între institutia de învatamânt ieseana si Mitropolia Moldovei si Bucovinei.Elevii si cadrele didactice ale Colegiului Tehnic de Transporturi si Constructii din Iasi au avut posibilitatea, miercuri, sa interactioneze si sa-i adreseze întrebari consilierului educational al Arhiepiscopiei Iasilor, arhim. Hrisostom Radasanu, în cadrul întâlnirii „Cum sa fim mai buni de acest Craciun?“, organizata de conducerea institutiei de învatamânt iesene la initiativa profesoarei documentarist Alina Rusu.„Dincolo de traditie, dincolo de faptul ca vine sau nu Mos Craciun, dincolo de ceea ce colindam, dincolo de ceea ce experimentam noi ca oameni în aceasta perioada, principalul motiv pentru care exista sarbatoarea Craciunului este Nasterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pe aceasta realitate se construieste în straturi succesive întreaga realitate a Craciunului“, a subliniat arhim. Hrisostom Radasanu, la începutul alocutiunii sale.Cinci tipuri de comportament colegialÎn continuare, cu ajutorul unei prezentari Power Point si al unor filmulete, parintele consilier a facut un atelier ce a constat într-o analogie între caracteristicile principalelor personaje biblice prezente la Nasterea Mântuitorului si tipurile de comportament colegiale: „Tipul I - Irod cel Mare - este tipul celui concentrat mai mult pe cariera, care îsi doreste multe diplome si note mari cu orice pret, facând multe activitati extracurriculare. Este tipul celui care îsi traieste viata profesionala la cote înalte, dorind ca toata lumea sa se învârta în jurul lui. Lipsa de dialog cu colegii si dorinta sa creasca doar în titluri îl fac „ucigas de relatii“. Tipul II - Betleemul - „functionarii“ - este cel concentrat pe nevoile de livrare a temelor prevazute, fiind constiincios, dar lipsit de afectivitate; cel care refuza dialogul în afara clasei. Având creativitate foarte scazuta, nu provoaca si refuza sa fie provocati, fiind în general o persoana care nu îsi doreste relatii decât la modul superficial, ratând întâlnirea cu celalalt. Tipul III - Magii - „voluntarii“ - la început este creativ la ore, interactioneaza frumos pe zona de cunoastere, stiind sa-si faca atractiva persoana si investind mult în pregatirea personala. Dupa un timp însa, nu reuseste sa-i motiveze pe cei cu care se afla în relatie si renunta; se dezamageste usor si abdica pentru ca nu construieste cu liantul afectivitatii, sfârsind prin a cadea în tipul II - Betleemul - „functionarii“. Tipul IV - Iosif - „parintele adoptiv“ - este cel care îsi doreste o relatie frumoasa cu colegii, care se implica moderat si are tendinte moderate de a renunta, care nu reuseste întotdeauna sa îsi calibreze reactiile, care are nevoie de o ghidare continua si pentru care colegii lui nu sunt înca fratii si surorile lui. Tipul V - Maria - „mama“ - este tipul celui afectuos, dar retinut, creativ, dar exigent, bucuros, dar responsabil, cu o comunicare sufleteasca de exceptie. Cei mai influenti dintre colegi sunt cei de tip „Maria“, cei care îsi ajuta colegii sa învete, dar si sa creasca si sa se roage, dezvoltându-le cele trei tipuri de inteligenta: IQ, emotionala si spirituala“. Activitatea a continuat cu completarea unui test propus de arhim. Hrisostom Radasanu elevilor si cadrelor didactice prezente si s-a încheiat cu un recital de colinde, sustinut de patru membre ale Filarmonicii Iasi.„Popasul duhovnicesc din aceasta zi, caci nu vreau sa îl numesc un simplu act didactic, pedagogic sau cultural, a avut menirea sa ne opreasca o clipa în loc si sa ne întrebam, mai mult ca în oricarea clipa a existentei noastre: suntem ceea ce marturisim sau traim ceea ce suntem, când ramânem singuri în fata propriei constiinte? Evenimentul si-a primit «numele de botez» de la însusi invitatul acestuia, parintele consilier arhim. Hrisostom Radasanu, si îndraznesc sa afirm ca tocmai aceasta constructie «mai buni» da sens vietii noastre. De ce spun acest lucru? Pentru ca fiecare dintre noi, pe parcursul întregului an, se straduieste sa adune în cufarul sufletului sau faptele bunatatii, dar binecuvântarea si desavârsirea lor are loc doar sub Lumina Mântuitorului Iisus Hristos, fie ca ne referim la sarbatoarea Nasterii sau la cea a Învierii Sale, caci numai Dumnezeu este Bun fiintial, ontologic. Noi, aici jos, pe pamânt, tindem spre Dânsul, hranindu-ne cu firimiturile harului Sau si straduindu-ne sa ne recâstigam asemanarea cu El, asemanare pe care am pierdut-o prin pacat. Şi pentru ca suntem pastratori ai traditiilor si obiceiurilor de Craciun, caci asa ne definim ca popor cu un specific national bine conturat, am primit si colindatori pentru clipe de rugaciune cântata, de mângâiere si înaltare duhovniceasca prin colindul sfânt si bun ce ne-a fost oferit de cele patru doamne care fac parte din corul Filarmonicii Iasi. La final, tin sa mentionez ca va asteptam cu sufletul deschis la urmatoarea activitate a proiectului nostru, care va avea loc în data de 13 ianuarie 2014. Evenimentul va fi dedicat marelui poet Mihai Eminescu si îl va avea ca invitat pe parintele consilier arhim. Hrisostom Radasanu si pe presedintele Uniunii Scriitorilor din România - filiala Iasi, dl Cassian Maria Spiridon“, a declarat prof. documentarist Alina Rusu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 595

Id: 36576

Data: Dec 14, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).