Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Româna comemoreaza sapte ani de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat în Ziarul Lumina, Miercuri, 1 august 2007, semnat de Arhim. Timotei Aioanei, intitulat Portrete în lumina: Un Patriarh smerit.Avea un zâmbet cald ce scotea din vistieria inimii o bunatate de parinte, o deschidere catre cei din preajma, o daruire si o grija permanenta pentru altii. Patriarhul Teoctist cel mutat din „aceste trecatoare“ a fost Pastor în vremuri de furtuna. Sfântul Ioan Gura de Aur spune ca maiestria corabierului se vede în vreme de furtuna si nu pe timp senin. Furtuna a încetat acum. A venit pentru Prea Fericirea Sa vremea unei binemeritate odihne.Ce lasa în urma Patriarhul Teoctist? Amintirea unui ierarh cuviincios, smerit, iubitor al Liturghiei si al Traditiei Bisericii. Monah din frageda tinerete, Toader sau Todirica, copilul de 13 ani si-a îndreptat pasii catre Sihastria Voronei, singuraticul schit sfintit de rugaciunile cuviosului isihast Onufrie.L-am întâlnit cu multi ani în urma pe parintele Veniamin Barbacaru, un monah cu vietuire aspra din obstea Sihastriei. El l-a cunoscut pe tânarul Toader Arapasu înca de la Vorona, unde vietuia în anii â20 ai veacului trecut. Îl primise în chilia sa înaintea de a urma drumul Seminarului. Patriarhul de mai târziu se odihnea dupa soba, într-un loc strâmt, unde stateau de obicei doar pruncii. Patriarhul n-a uitat vreodata gestul monahului primitor de straini. L-am vazut la Sihastria, în 1992 si-n 1993, îmbratisându-l pe ava Veniamin, încarcat de acum de ani, ca un pom de roade bogate în vremea toamnei.Recunostinta sa fata de toti a fost o caracteristica a vietii sale. Am avut prilejul sa-i fiu alaturi în anumite momente ale slujirii sale. La Manastirea Neamt, unde a poposit în atâtea rânduri înainte si dupa 1989, l-am vazut grijindu-se de batrânii manastirii, cinstindu-i si alinându-le încercarile vârstei. Nonagenarul monah Gamaliil Pavaloiu a primit de atâtea ori câte un plic strecurat discret în buzunar de Patriarh. La masa de prânz sau la cina le facea poftire parintilor Claudiu Derevlean, Nifon Corduneanu, Ioan Ivan sau Petroniu Bulbucanu. Îsi aducea aminte de întâmplari mai vechi sau mai noi, cu un parfum de busuioc si flori de padure, bogat aromate. Asa a ramas în toti anii Patriarhul. Un monah autentic, smerit, rugator, iubitor al Liturghiei si pravilei, neuitator, cald la suflet. Simteai caldura si atunci când te mustra. Era mustrarea parintelui, în care nu se regasea nici o urma de rautate. Lovit adeseori, acuzat si grait pe la colturi, patriarhul a avut puterea sa ierte si sa iubeasca. Le zâmbea, în felul lui inimitabil, tuturor. Se împlineau astfel cuvintele Mântuitorului: „Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea...Iubiti pe cei ce va urasc, faceti bine celor ce va fac rau...“Grija deosebita a Patriarhului pentru manastiri si monahi este arhicunoscuta. Sunt multi stareti (si starete) de la noi sau din alte eparhii care l-au primit de nenumarate ori pe santierele deschise în chinoviile lor, urmarind cu atentie devizul si modificând „din mers“ anumite lucrari care se mai puteau îndrepta. La mormântul marelui Strateg al Moldovei de la Putna a înaltat una dintre cele mai marete constructii manastiresti, pe ruinele vechii case voievodale. A avut negraita dorinta de a o termina, oferind cu marinimie filocalica si ultimul banut din vistieria mitropolitana. Când trebuia scrisa piatra pisaniei, i-a amintit pe multi, dorind parca sa ascunda de ochii rai grija pe care a manifestat-o si care trebuia sa ramâna o taina...La vârsta lui, la aproape 93 de ani, înca mai trimitea la Manastirea Neamt un mandat postal pe adresa unui parinte venerabil. Nu uita de nimeni!Vorba lui molcoma - cuvântul care zidea si care aducea mângâiere - era ascultata cu nesat de fiecare în parte. Stralucirea omiliilor reiesea din simplitatea si profunzimea cuvintelor. Erau cuvintele unui parinte, a unui monah care pastrase în lunga lui slujire arhiereasca fiorul si evlavia primelor zile de noviciat.Intra usor în dialog cu altii. Cu cei mari si cu cei mici. Cu oamenii simpli de care se simtea legat prin obârsia sa. În 2005 l-am însotit în satul lui natal, la Tocileni si Victoria. Nu va închipuiti ce bucurie avea el, ce bucurie aveau consatenii lui. Satul era în sarbatoare. Toate casele aveau covoare pe garduri, oamenii iesisera la porti, batrâni si copii cu lacrimi în ochi. Patriarhul si-a ridicat ochii catre Cer si a multumit. În fata scolii si-a adus aminte de învatatorul lui, nimeni altcineva decât fiul preotului din sat, care-l înfruntase pe tatal patriarhului, om necajit, cu multi copii care nu avea putinta sa-l tina prea mult la scoala: „Ce atâta scoala, doar n-am sa-l fac popa…“ (spunea tatal pruncului).Învatatorul a fost un vizionar. La Tocileni nu se mai pastreaza casa familiei Arapasu. Ar fi fost acum cel mai smerit muzeu al Bisericii si tarii, un loc în care s-a nascut un mare Om. Patriarhul, trudit de lunga-i calatorie pe drumul acestei vieti, a cerut vreme de odihna. Ce-am putea spune acum?Iubirea sa pentru Liturghie, iubirea pentru Biserica, iubirea pentru Moldova, iubirea pentru cei din preajma.Cu dorul pentru locurile natale si monahii care i-au deschis un drum în slujirea Bisericii, Patriarhul s-a dus catre Ceruri. Pentru ca n-a judecat pe nimeni si i-a iubit pe toti, Prea Fericirea Sa a intrat prin Portile deschise ale Împaratiei cerurilor. De acolo, vegheat de îngeri, zâmbeste celor care i-au pretuit ostenelile. Pe cei care înca l-au vorbit pe la colturi îi iarta. Iubirea lui a fost fara margini.A fost Patriarhul iertator si Bun. Pastorul cel Bun a carui bucurie a fost Biserica.Ramas bun! Multumiri si sincera recunostinta pentru toate. Din inima mea nimeni nu va putea fura amintirile si bucuria întâlnirii cu un asemenea Om.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 680

Id: 42812

Data: Jul 30, 2014

Imagine: