Praznicul Aratarii Domnului sarbatorit la Caransebes

În ajunul Praznicului Aratarii Domnului, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit slujba Vecerniei si Sfintirea cea Mare a apei, precum si slujba Pavecernitei Mari unita cu Litia praznicului, la Catedrala episcopala „Învierea Domnului” si „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebes.La Praznicul Botezului Domnului, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, a savârsit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala episcopala cu hramurile „Învierea Domnului” si „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebes, înconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit rânduielii bisericesti, a fost oficiata slujba Sfintirii celei Mari a apei. Totodata au fost sfintite icoanele celor 12 prooroci, care completeaza ultimul registru al catapetesmei catedralei caransebesene.Preasfintitul Lucian a subliniat evlavia credinciosilor caransebeseni la praznicul Botezul Domnului: „Ne-am bucurat de prezenta multor credinciosi chiar daca este o zi de luni, dar în constiinta multor credinciosi praznicul Bobotezei este un praznic împaratesc, este un praznic din care luam har peste har si binecuvântare peste binecuvântare. Evlavia poporului crestin este foarte mare la acest praznic deoarece se sfinteste si Aghiasma Mare si pot sa primeasca fiecare apa sfintita spre mângâierea sufletelor, spre alinarea bolilor si spre sfintirea caselor”.La finalul Sfintei Liturghii ierarhul a binecuvântat pe toti credinciosii prezenti cu aghiasma mare si au primit din partea slujitorilor anafora, iconite cu praznicul Botezului Domnului, precum si Aghiasma Mare, pentru curatirea sufleteasca si trupeasca. Administratia Catedralei episcopale din Caransebes a îmbuteliat anul acesta peste o mie de sticle cu apa sfintita pentru a fi împartite credinciosilor. Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebesului. (Articol semnat de Diac. Pavel Canea si Darius Herea)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 436

Id: 37148

Data: Jan 6, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).