Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci in Episcopia Tulcii

]]>Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat, luni, 14 septembrie 2015, în mijlocul profesorilor, elevilor şi părinţilor de la Colegiul Tehnologic din localitatea Topolog, cu prilejul deschiderii noului an şcolar, după cum a precizat Alexandru Chituţă de la Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii. După oficierea slujbei de Te Deum, Preasfinţia Sa a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu acest prilej. Apoi, Preasfinţitul Părinte Visarion, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Schitul Sfânta Cruce din Topolog. Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură subliniind că „Sfânta Biserică ne pune în faţa ochilor Sfânta Cruce, pomul vieţii, îndemnându-ne să ne odihnim sub acoperământul ei, să sorbim din tăria ei noi puteri şi noi virtuţi, acum la doua săptămâni de la începutul anului bisericesc, pentru a ne înviora şi curăţi simţirile, în vederea călătoriei ce ne aşteaptă în continuare. Ne este pusă acum în faţa ochilor Sfânta Cruce, altarul de jertfă a Noului Legământ semnul biruinţei lui Hristos, pavăza cea tare a noastră împotriva tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, arma păcii care a adus binecuvântarea în locul blestemului şi dragostea părintească în locul neascultării”. În zi de sărbătoare şi hram, obştea monahală a oferit tuturor celor prezenţi o agapă creştină.

Download: Click for download attached file: Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci in Episcopia Tulcii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 475

Id: 55936

Data: Sep 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).