Preasfintitul Ioachim Bacauanul a slujit in satul natal

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu şi Te Deumul pentru începutul anului bisericesc în parohia Stăniţa, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ. Momentul de rugăciune din satul natal al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul a fost prilejuit de întrunirea Cercului pastoral „Sfântul Nicolae“ al Protopopiatului Roman şi a fost dedicat Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Copiii din comuna Stăniţa au primit din partea Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ 200 de pachete cu rechizite necesare pentru începerea anului şcolar. „PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, în care a subliniat că şcoala este prelungirea pridvorului bisericii“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a adăugat că la Stăniţa a avut loc şi acţiunea umanitară „Să fii voluntar în prima zi de şcoală“. (C. Ciofu)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 572

Id: 24341

Data: Sep 7, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).