Predica a Parintelui Petroniu Tanase la Duminica Sfintei Cruci

Privita dumnezeiește, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întarire, semn de biruința asupra morții și diavolului, „arma nebiruita“, „viața și învierea“. Saptamâna a treia continua sa ne îndemne cu pildele marilor postitori ai Vechiului Testament, ca sa ne învrednicim și de darurile lor. „Veniți popoare, și întarindu-ne cu postul ca Samson, sa ucidem pe dracul pântecelui, ca sa nu fim batjocoriți de Dalila patimilor. Suflete, aseamana-te lui Ghedeon cel minunat, având credința, nadejdea și dragostea în Hristos, ca sa ucizi ca și acela patimile cele de alt neam...“ Totodata însa, saptamâna aceasta ne pune iarași pilda Fiului risipitor, spre a ne pleca spre caința și întoarcere la Parintele ceresc. Pacatul ne face robi diavolului și patimilor celor rușinoase. „Parinte bunule, de toate cele ce mi-ai dat m-a golit nebunia mea; departatu-m-am de la Tine și m-am facut rob unui cetațean strain. Animale necurate am pascut, și nici de hrana lor nu m-am saturat. Pentru aceasta am alergat la Tine, știind milostivirea Ta. Acopera goliciunea mea cu iubirea Ta de oameni și ma mântuiește“ (marți la Vecernie). Pacatul însa nu satura și sufletul tânjește dupa bogația harului de care s-a lipsit. „În țara rautații plecând eu, desfrânatul, ... ma topesc de foamea faptelor bune. Iata ca m-am îmbracat cu rușinea neascultarii, golindu-ma de harul cel dumnezeiesc, și strig catre Tine: Greșit-am, dar știu bunatatea Ta. Primește-ma ca pe unul din argații Tai, îndurate Hristoase... “ (joi, la Vecernie). Dar evenimentul cel mare al acestei saptamâni este praznuirea cinstitei și de viața facatoarei Cruci. „Mare este taina Crucii și cine a cunoscut-o, zice Sf. Maxim Marturisitorul, a înțeles adâncul Scripturilor și știința tuturor celor vazute și cugetate“. (Capete teologice, 1, 66). Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc caci omul de la început a fost plasmuit în chipul Crucii. Facând-o unealta de tortura și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar de când Hristos S-a rastignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruința, de bucurie și de viața. De aceea Biserica se bucura cântând: „Crucea Ta, Doamne, viața și înviere este pentru poporul Tau... “ (Vecernia dum. gl. 7). Cele doua înțelesuri au ramas împreuna; în viața noastra pamânteasca, cele doua cruci se suprapun și alcatuiesc Crucea mântuirii noastre, Crucea pe care trebuie s-o duca tot creștinul în urma Hristosului sau, dupa cuvântul Domnului: „Cine vrea sa vina dupa mine... sa-și ia crucea sa și sa-Mi urmeze Mie“ (Lc. 9, 23). Privita omenește deci, Crucea este osteneala, rabdare, suferința, lupta împotriva raului; și fiindca acestea nu pot fi ocolite în viața, nici crucea nu poate fi ocolita, tot omul trebuie sa-și poarte crucea sa. Plata pacatului este moartea: crucea ispașirii și a suferinței este fireasca în acest veac. Prin suferința Sa, Mântuitorul însa a deschis o noua perspectiva asupra Crucii: suferința, dar nu spre moarte, ci spre viața, popas spre bucuria Învierii. Puțina suferința a Crucii ne scapa de veșnicia morții. De aceea Hristos aștepta cu dor Crucea, iar mucenicii cautau și se bucurau de chinuri, știind ca „patimirile de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi“ (Rom. 8, 18). Privita dumnezeiește, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întarire, semn de biruința asupra morții și diavolului, „arma nebiruita“, „viața și învierea“. „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne“ se minuneaza Biserica. Și, într-adevar, tot harul și puterea lui Dumnezeu ni se împartașesc sub semnul Crucii. De la naștere, pâna la moarte și pâna la învierea cea de obște, toata viața creștinului este umbrita de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide camara de bunatați a harului. Ca semn al Sau, Mântuitorul a dat Crucii toata puterea Sa și a daruit-o ca pe darul cel mai de preț prietenilor Sai. Dându-ne Sf. Euharistie, Domnul ne spune: „Aceasta sa o faceți întru pomenirea Mea“; dându-ne Crucea, ne spune: „Aceasta s-o aveți întru amintirea Mea, în amintirea dragostei Mele pentru voi, pentru care Mi-am dat viața“; caci Crucea este semnul dragostei nemarginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit sa moara pe Cruce, cu brațele întinse, sa ne îmbrațișeze, sa ne arate de-a pururi iubirea Sa cea mare pentru noi, pe care ne așteapta sa ne întoarcem la El. Reamintirea pildei Fiului Risipitor în saptamâna dinaintea Dumi-nicii Crucii își descopera acum înțelesul. Crucea de necaz și de suferința a omului, împlinita cu Crucea - putere și biruința a Domnului, se preface în Cruce a nepatimirii. „Crucea este semnul nepatimirii“ zice Maxim Marturisitorul (Ambigua), aratându-ne lucrarea pacatului și omorârea morții celei omorâtoare de viața, care sunt semnele omului duhovnicesc, izbavit de pacat și reînnoit prin har. Praznuirea Crucii în mijlocul ostenelilor postului tocmai aceste lucruri vrea sa ne învețe, precum ne arata și sinaxarul duminicii: - Crucea, ca lemn al vieții, ne aduce aminte de Pomul vieții din mijlocul Raiului, din care Adam n-a mai gustat, pentru ne-ascultare și nepostire, pentru ca noi, prin puțina înfrânare, sa ne învrednicim a ne împartași din el, ca sa nu mai murim, ci sa fim vii. - Ostenelile postului sunt un fel de rastignire, însa aducându-ne aminte de rastignirea și Patimile Domnului pentru noi, ne îmbarbatam și ne mângâiem: daca Domnul Hristos S-a rastignit pentru noi, cu cât mai mult datori suntem noi sa ne rastignim împreuna cu El, ca sa și înviem și sa ne proslavim împreuna cu El. - Postul este amar, ca și apele Merei din pustie. Ci precum acelea s-au îndulcit prin lemnul bagat în ele, tot așa și amara-ciunea postului este îndulcita de dulceața Crucii. - În vremea postului, lupta cu vrajmașul este tot mai înverșunata și avem nevoie de ajutor din afara. Stapânul și comandantul oștilor duhovnicești ne trimite Crucea, arma nebiruita, de care se scutura și se cutremura puterile dracești. - Vremea postului este chipul calatoriei noastre prin pustia acestui veac, spre Ierusalimul ceresc. Și în chipul în care un calator pe cale lunga, ostenit de greutatea ei, daca afla un copac umbros, se odihnește și-și reînnoiește puterile pentru restul calatoriei, tot așa și noi, cei osteniți de calea postului: Crucea înfipta în mijlocul lui ne întarește și ne face voioși pentru a urma calatoria în postul ce urmeaza. - Crucea este sceptrul lui Hristos. Și precum un împarat când merge undeva își trimite înainte steagul și sceptrul, ca semne vestitoare, tot așa și Împaratul Hristos, vrând sa ne vesteasca apropiata Sa sosire, biruința cea mare asupra morții și slava Învierii, ne trimite sceptrul împaratesc - Crucea, ca sa ne bucure și ne pregatește pentru primirea Împaratului Ceresc, Cel biruitor. La sfârșitul utreniei duminicii se face scoaterea și închinarea Sfintei Cruci, careia ne închinam și cântam: „Crucii Tale ne închinam, Stapâne, și Sfânta Învierea Ta o laudam și o slavim“. Cântarile de aici ne aduc aminte de sfintele lui Hristos Patimi, de tânguirea Prea Curatei Sale Maici și de darurile aduse de Sfânta Cruce. „Veniți, credincioșilor, sa ne închinam lemnului celui de viața facator, pe care Hristos, Împaratul slavei, de buna voie întinzându-Și mâinile, ne-a înalțat la fericirea cea dintâi... Veniți credincioșilor sa ne închinam lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfarâma capetele nevazuților vrajmași... Veniți, toate neamurile, Crucea Domnului cu cântari sa o cinstim și cu frica sarutând-o sa slavim pe Dumnezeu Cel ce S-a pironit pe dânsa...“. „Prea Cinstita Cruce, sfințește sufletele și trupurile noastre cu puterea Ta și ne pazește de toata vatamarea potrivnicilor, pe cei ce ne închinam Ție cu credința“. (la Laude). Sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 626

Id: 39092

Data: Mar 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).