Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a IV-a din Postul Mare
Hristos vindeca pe oameni de indoiala, boala si nepricepere duhovniceascaDuminica a IV-a din Postul Mare (a Sfantului Ioan Scararul)Marcu 9, 17-32'In vremea aceea a venit un om la Iisus, zicandu-I: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apuca, il arunca la pamant, face spume la gura, scrasneste din dinti si intepeneste. Şi am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi, vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, iar copilul, cazand la pamant, se tavalea spumegand. Şi l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa, ca sa-l piarda. Dar, daca poti sa faci ceva, ajuta-ne, fiindu-Ţi mila de noi. Iar Iisus i-a zis: Daca poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Şi indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat, zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el! Şi, racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit. Dar Iisus apucandu-l de mana, l-a ridicat, iar el s-a sculat in picioare. Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post. Şi, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva. Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia. Ei insa nu intelegeau cuvantul si se temeau sa-L intrebe.'† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneEvanghelia vindecarii demonizatului a fost randuita de Biserica sa fie citita in Duminica a IV-a din Sfantul si Marele Post al Pastilor, numita si Duminica Sfantului Ioan Scararul, pentru ca in ea se face in mod deosebit pomenirea Sfantului Ioan Scararul, desi el mai este pomenit in fiecare an la 30 martie.Evanghelia ne arata in mod concentrat trei mari lucrari pe care le-a savarsit Mantuitorul Iisus Hristos, si anume: a vindecat de indoiala pe tatal copilului bolnav, a vindecat pe copil de boala si a vindecat pe ucenicii Sai de nepricepere duhovniceasca privind izgonirea demonilor din om. Slabirea credintei intareste lucrarea diavolului asupra omuluiEvanghelia evidentiaza, pe de o parte, cat de multa suferinta a intalnit Iisus Hristos in copilul chinuit de demon si cat de putina credinta a gasit la tatal acestuia. Multa suferinta, pe de o parte, si putina credinta, pe de alta parte. De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos indata ce aude pe tatal copilului bolnav zicand: 'Am zis ucenicilor Tai sa-l alunge (pe demon), dar ei n-au putut', S-a tulburat pentru ca stia pricina nevindecarii copilului, si anume credinta slaba a tatalui si nepriceperea duhovniceasca a ucenicilor. Totusi, Iisus nu l-a mustrat direct pe tatal copilului, ca sa nu mai adauge la multa lui suferinta si durerea mustrarii. Dar pentru ca tatal copilului facea parte din poporul evreu care s-a impartit in doua, adica unii credeau in Hristos, iar altii se indoiau de puterea Lui, Mantuitorul a zis catre toti cei slabi in credinta: 'O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi?'Prin aceasta, Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa ne arate indirect ca foarte adesea demonii au putere asupra oamenilor cand slabeste credinta in popor. Cu cat slabeste mai mult credinta in popor, cu atat duhurile rele au mai multa putere asupra oamenilor, facandu-i sa carteasca, sa se razvrateasca sau sa huleasca pe Dumnezeu atunci cand trec prin suferinta, mai ales cand sufera un copil nevinovat. Adesea, cel slab in credinta cand sufera se revolta sau huleste pe Dumnezeu in loc sa se apropie de El sau sa-I ceara ajutorul Sau.Mustrarea Domnului nu inseamna micsorarea milei Lui fata de om Intelegand cat de cumplita era suferinta copilului, Mantuitorul Iisus Hristos a zis: 'Aduceti-l la Mine'. Deci chiar si atunci cand mustra pe cei slabi in credinta, Iisus ramanea totusi in starea de iubire fata de oameni. Cu alte cuvinte, mustrarea Lui nu inseamna diminuarea milostivirii Lui fata de omul in suferinta. Iar dupa ce l-au adus pe copilul chinuit de duhuri rele mai aproape de Iisus, Mantuitorul l-a intrebat pe tatal copilului de cata vreme i se intampla copilului aceasta chinuire, adica este aruncat cand in foc, cand in apa, sau trantit la pamant. Atunci tatal copilului a raspuns: din pruncie, deci de multa vreme. Intrucat Mantuitorul l-a intrebat despre vremea suferintei copilului, tatal acestuia i-a cerut ajutor lui Iisus, insa avand doar o nadejde firava in suflet: 'De poti face ceva, ajuta-ne, fie-Ţi mila de noi'. Acest daca poti face ceva exprima o credinta slaba si o speranta firava, intrucat tatal copilului a vazut ca ucenicii Mantuitorului nu au putut vindeca pe copilul sau. Prompt, mustrator si totusi incurajator, Iisus i-a raspuns: 'De poti crede, toate sunt cu putinta celui care crede'.In acel moment, tatal copilului a simtit mustrarea Mantuitorului in mod direct, pentru ca i-a fost adresata lui personal, nu in general multimii care asculta. Atunci tatal copilului si-a recunoscut vina, adica putina lui credinta, si cazand in genunchi, cu lacrimi in ochi, a strigat: 'Cred, Doamne, ajuta necredintei mele'. Prin aceasta, sarmanul tata s-a pocait pentru indoiala sau pentru credinta lui slaba si, cu multa smerenie, proprie caintei sincere, a zis: 'Cred, Doamne, ajuta necredintei mele'Pocainta si multa smerenie a tatalui aduc vindecarea fiului bolnav In partea prima a cuvintelor sale, tatal copilului bolnav arata ca s-a intarit in credinta, iar in partea a doua, s-a intarit in smerenie, recunoscand ca la inceput nu a avut credinta suficient de tare pentru a dobandi vindecarea copilului sau. Vedem in cuvintele tatalui sarman doua atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai intai, lacrimile lui arata starea lui de cainta pentru ca avea credinta putina, sau credinta amestecata cu indoiala, iar apoi cuvintele 'Cred, Doamne' arata dorinta lui de a-si intari credinta. In sfarsit, cuvintele lui 'ajuta necredintei mele' confirma o data in plus pocainta si smerenia lui. El nu a zis: ajuta credintei mele putine, ci, din smerenie, a numit putina lui credinta chiar necredinta. Indata dupa ce a indreptat duhovniceste pe acest tata necajit, intarindu-l in credinta, Iisus i-a vindecat copilul, poruncind demonului care chinuia pe copil: 'Iesi din el si sa nu mai intri in el'. In clipa aceea, demonul l-a zguduit pe copil foarte puternic si l-a aruncat la pamant. Iar copilul zacea la pamant, incat unii credeau ca murise. Insa Iisus l-a luat pe copil de mana, l-a ridicat in picioare si l-a daruit tatalui sau. Iar copilul a fost vindecat pentru totdeauna. Tatal compatimitor devine glasul suferintei copilului robit de un duh rauMantuitorul Iisus Hristos a implinit dorinta acestui tata sarman care nu a zis: 'ajuta pe copilul meu' sau 'fie-Ţi mila de el', ci a zis 'ajuta-ne, fie-Ţi mila de noi'. Desi suferea doar copilul, toata suferinta lui se transfera si tatalui sau. Intreaga suferinta a copilului era impartasita si de tatal sau. Copilul era bolnav, dar tatal lui s-a facut glasul suferintei acestuia care era chinuit de un duh mut si surd. De fapt, pentru ca era stapanit de un duh mut si surd, copilul nici nu putea sa articuleze vreun cuvant, sa-si exprime suferinta. Vazand acum Mantuitorul Iisus Hristos rugaciunea fierbinte si credinta puternica a tatalui copilului, a poruncit duhului necurat sa iasa din acel copil si sa nu mai intre in el niciodata. Numai acum copilul redevine cu adevarat copilul tatalui sau, intrucat Iisus i l-a redat sanatos si liber. Cat era bolnav sau posedat de duhul necurat, acesta stapanea peste copil. Vedem deci cum Mantuitorul Iisus Hristos are mila atat de tatal copilului, care se pocaieste recunoscandu-si putina lui credinta, cat si de copilul pe care il elibereaza de duhul mut si surd. Astfel, toti cei prezenti au vazut iubirea milostiva si vindecatoare a lui Iisus.Hristos descopera ucenicilor Sai stiinta izbavirii oamenilor de puterea duhurilor releEvanghelia ne spune ca dupa ce Mantuitorul Iisus Hristos a intrat in casa, ucenicii Lui erau nedumeriti si se intrebau in sinea lor si intre ei de ce nu au putut ei insisi sa scoata duhul mut si surd din copilul suferind. Apoi, prinzand curaj, l-au intrebat pe Mantuitorul: 'pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim (pe demon)'. Iar Mantuitorul, ca un invatator intelept, le-a spus lor ceea ce nu cunosteau, si anume ca exista 'un neam de diavoli' care nu ies din om decat prin rugaciune si prin post. Ucenicii primisera de la Mantuitorul Iisus Hristos puterea de a alunga duhurile necurate si de a vindeca orice boala si orice neputinta din popor, dar nu intelegeau de ce aceasta putere nu a devenit operanta sau lucratoare in cazul de fata. Insa Mantuitorul Iisus Hristos ii vindeca de nepriceperea lor duhovniceasca in a lucra izbavirea omului de puterea demonica, si anume nu este suficient sa poruncesti verbal demonilor ca sa iasa afara din omul pe care il stapanesc, ci trebuie sa fii incarcat cu putere dumnezeiasca in toata fiinta ta. Trebuie sa fii plin de Duhul Sfant ca sa poti alunga duhurile cele rele din oamenii chinuiti de acestea. Iar prezenta lucratoare a Duhului lui Dumnezeu sau a Duhului Sfant vine in om prin rugaciune staruitoare si prin postire. Cand omul posteste, se smereste, iar cu cat se smereste mai mult, cu atat rugaciunea sa devine mai fierbinte. Prin smerenie, omul se goleste de sine sau de egoism si se umple de prezenta iubitoare, mantuitoare si sfintitoare a lui Dumnezeu. Demonii se tem de smerenie si de prezenta Duhului Sfant din omul smeritApostolii invata, asadar, de la Mantuitorul Iisus Hristos ca nu este suficient sa porunceasca demonilor ca sa iasa din copil, ci trebuie sa fie in stare de comuniune vie cu Dumnezeu prin rugaciune si prin post. De ce? Pentru ca demonii nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de smerenie, deoarece ei sunt mandri, dar mai ales se tem de prezenta Duhului Sfant in om, intrucat numai Duhul Cel Sfant si Bun poate alunga duhurile necurate si rele din oameni. Prin aceasta invatatura, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata cat de necesara, de vie si de puternica, de eliberatoare de patimi dracesti si duhuri necurate, de boala si neputinta este rugaciunea unita cu postul. Biserica a randuit sa fie citita aceasta parte din Evanghelia dupa Sfantul Marcu cu scopul de-a ne arata ca perioada Postului Mare este mai ales timp de rugaciune fierbinte si de postire multa pentru a ne intari in credinta si a lupta impotriva pacatului, a patimilor si a duhurilor rele.Postirea schimba foamea si setea noastra fizica in foame si sete spirituala dupa Dumnezeu Sfintii Parinti, rugatori si postitori, care s-au luptat mult cu patimile egoiste, numesc patimile acestea 'demoni' sau 'duhuri rele'. Asa, de pilda, ei numesc lacomia 'demonul lacomiei'. Pentru a intelege aceasta vorbire a lor, trebuie sa intelegem mai intai lupta lor. Ei au vazut ca, foarte adesea, demonii folosesc slabiciunile trupului si ale sufletului spre a-l indeparta pe om de Dumnezeu. Intr-o rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos, Sfantul Isaac Sirul spune: 'Doamne, nu am fiica, ci trup care cumplit se indraceste'. Prin aceasta lupta cu patimile, cu ispitele care nu vin omului doar de la trup, ci si de la duhurile necurate, invidioase pe om, cand acesta se apropie de Dumnezeu, Sfintii Parinti au experimentat personal puterea rugaciunii unite cu postul. Rugaciunea si postul schimba foamea si setea noastra fizica sau trupeasca in foame si sete duhovniceasca dupa Dumnezeu. Daca omul se hraneste cu prezenta lui Dumnezeu din rugaciune, din citirea Sfintelor Scripturi, din vorbirea duhovniceasca, din fapta de milostenie, atunci el devine puternic si, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate birui patimile si ispitele care vin de la demoni prin slabiciunile firii umane pacatoase. In plus, Evanghelia de astazi ne arata si grija parintilor pentru copii. Tatal copilului bolnav, chiar daca a avut la inceput o credinta mai slaba, amestecata cu indoiala, din cauza suferintei copilului, suferinta pe care o impartasea si el, a venit la Hristos, vindecatorul de boli, sa-I ceara ajutor, iar Hristos Domnul i-a intarit tatalui credinta, iar copilului i-a ridicat suferinta. Aici vedem cum Hristos Domnul cheama pe toti parintii care au copii bolnavi sau chinuiti de duhuri si patimi rele sa vina la El, cerand ajutorul Lui, cu multa credinta si speranta.Prin urmare, Evanghelia Duminicii a IV-a din Postul Sfintelor Pasti este una a vindecarii, a sperantei cultivate prin credinta tare si prin rugaciune fierbinte insotita de post.Sfantul Ioan Scararul, dascal al rugaciunii si al pocainteiDuminica a IV-a din Sfantul si Marele Post al Pastilor este unita cu pomenirea Sfantului Ioan Scararul. Acesta a trecut la Domnul in anul 649, traind in ultima parte a secolului al VI-lea si prima parte a secolului al VII-lea, in partile muntelui Sinai, desi era originar din Palestina.Sfantul Ioan Scararul a fost un dascal al rugaciunii, al ostenelilor, al nevointei si al pocaintei. In cartea sa numita Scara virtutilor sau Scara Paradisului ne arata cum trebuie sa ne eliberam de patimi si sa dobandim virtutile. Smerenia si iubirea sunt virtutile cele mai mari pe care le descrie el in cartea Scara virtutilor. Sfantul Ioan Scararul, ca dascal al virtutilor dobandite prin credinta puternica, prin rugaciune si post, este un dascal al intregii crestinatati. Scara virtutilor sau pe scurt Scara a fost citita ca un manual de viata duhovniceasca secole de-a randul in mediul monahal. Şi astazi in unele manastiri aceasta carte este citita mai cu seama in perioada postului. In cuvinte simple, dar cu un continut foarte adanc, Sfantul Ioan Scararul ne arata lupta duhovniceasca din suflet, din minte si din inima, a celui care se straduieste sa urce spre Dumnezeu prin implinirea poruncilor dumnezeiesti, prin curatirea de patimi si cultivarea virtutilor. Sfantul Ioan Scararul este numit in cantarile Duminicii a IV-a din Postul Pastilor ca fiind el insusi 'scara a virtutilor', 'lauda monahilor', 'luminator si calauzitor pe drumul mantuirii'. Pocainta, smerenia, lacrimile si toate nevointele de care se face pomenire in Scara Sfantului Ioan au ca scop curatirea noastra de patimi si cresterea noastra in virtuti, in iubire smerita fata de Dumnezeu si fata de oameni. Aceste virtuti sunt adunate in suflet ca flori de lumina pentru a le oferi Mantuitorului Iisus Hristos in lumina Sfintelor Pasti. Sfantul Ioan Scararul, dascal al rugaciunii, al postirii si al pocaintei, este nu numai laudat in cantarile Utreniei acestei duminici, ci este si invocat sa se roage pentru noi. Prin urmare, el este nu numai un model sau o icoana duhovniceasca, ci si un rugator pentru noi. De aceea, noi ne rugam Sfantului Ioan Scararul sa ne ajute sa ne vindecam de patimi si sa dobandim virtutea iubirii smerite si milostive, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea noastra. Amin!

* Text revizuit de autor in anul 2011

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 2, 2011
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei