Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIX-a dupa Rusalii

Recunostinta, firescul demnitatii omuluiEvanghelia Duminicii a XXIX-a dupa Rusalii (A celor zece leprosi) Lc. 17, 12-19.In vremea aceea, intrand Iisus intr-un sat, L-au intampinat zece barbati leprosi care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-ti mila de noi! Şi vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors, cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Şi a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi raspunzand, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? Apoi i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit!† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneSfanta Evanghelie din Duminica a XXIX-a dupa Rusalii, numita si Evanghelia celor zece leprosi, este plina de invataturi duhovnicesti pentru modul nostru de a ne comporta fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri, cand primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni. Evanghelia de astazi ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos S-a intalnit cu zece leprosi exclusi din comunitate, care stateau departe de oameni si nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea si se putea transmite usor. Oamenii leprosi in Vechiul Testament aveau un regim special de izolare fata de oamenii sanatosi, intrucat boala aceasta provoca descompunerea lor treptata, prin caderea unor parti din corpul lor, desi erau inca vii, iar boala era socotita incurabila, de nevindecat. Fiind izolati, leprosii sufereau foarte mult de singuratate si de umilire, avand obligatia de a spune: 'necurat, necurat' (Lev. 13, 45), ca ceilalti oameni sa nu se apropie de ei. Daca totusi unii se vindecau printr-o minune, datorita milostivirii lui Dumnezeu si a credintei lor puternice, atunci cei vindecati aveau obligatia de a merge si a se arata preotilor. De ce? Pentru ca preotul avea cunostinte precise privind semnele manifestarii bolii, el putea stabili daca boala este lepra cu adevarat sau alta afectiune si daca vindecarea de lepra era una certa (cf. Lev. cap. 13). Asadar, lepra, ca boala profund degradanta pentru fiinta umana, aducea, pe langa suferinta fizica, si una sufleteasca, produsa de teama unei morti lente si de tristetea izolarii sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepra.Hristos implineste Legea mozaica si respecta libertatea oamenilorCand Mantuitorul Iisus Hristos intalneste pe cei zece oameni bolnavi de lepra, care mai mult asteptau sa moara decat sa fie reintegrati in societate, El intelege suferinta, izolarea si umilirea lor, Se milostiveste de ei si ii trimite sa se arate preotilor. Indata ei s-au umplut de speranta ca se vor vindeca si vor fi din nou printre oamenii sanatosi. Intr-adevar, pe cand mergeau pe cale, deodata, ei s-au vindecat. In Evanghelia de astazi este semnificativ faptul ca Mantuitorul nu le spune leprosilor: 'Vindecati-va' sau 'Sa fiti vindecati', nici nu ii intreaba: 'Aveti credinta?' Iisus nu le cere sa marturiseasca in public credinta lor, nici nu le spune: 'Fiti curati de lepra', cum a zis unui lepros (Luca 5, 12-14), ci doar ii trimite sa implineasca o porunca a Legii Vechi, obligatorie pentru toti cei care erau bolnavi de lepra. De ce a procedat El in acest mod neobisnuit? Mantuitorul Hristos a aratat in acest mod atat smerenia Sa implinind Legea lui Moise, cat si respectul Sau pentru libertatea oamenilor de-a fi sau nu recunoscatori fata de Dumnezeu si fata de semenii lor care ii ajuta in situatii dificile. Domnul Hristos putea desigur sa-i vindece imediat pe cei zece leprosi, sa spuna doar un cuvant, ca ei sa se faca sanatosi. Dar pentru ca cei vindecati sa fie recunoscuti ca atare chiar de preotii care nu-L iubeau pe Iisus si sa fie reintegrati in comunitate, i-a trimis pe acesti leprosi sa se arate preotilor, dupa cum cerea Legea lui Moise. Şi, intr-adevar, cei zece leprosi vindecati pe cale s-au grabit a se arata preotilor pentru a fi primiti intre oamenii sanatosi. Insa atat de mare a fost graba lor de a se arata preotilor ca s-au vindecat, incat au uitat sa preamareasca pe Dumnezeu si sa multumeasca lui Iisus Care, de fapt, i-a vindecat indata dupa ce i-a trimis sa se arate preotilor. Numai unul din cei zece leprosi vindecati 's-a intors si slavea cu glas mare pe Dumnezeu' (cf. Lc. 17, 15), iar acesta nu era evreu, ci samarinean, considerat de evrei ca fiind de neam inferior. Apropiindu-se de Iisus, samarineanul vindecat de lepra a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit. Odata vindecat, el a inteles repede ca vindecarea lui este rezultatul milostivirii lui Dumnezeu, Care a lucrat prin omul Iisus. Indirect, acest lepros a marturisit ca Iisus Hristos este Datatorul vietii si Doctorul sufletelor si al trupurilor oamenilor. Vazand Iisus acest gest de recunostinta al unui lepros vindecat care preamareste cu glas mare pe Dumnezeu si Ii multumeste Lui cu multa smerenie si recunostinta, a intrebat: 'Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam?' (Lc. 17, 18). Iar samarineanului vindecat care se afla la picioarele Sale, Iisus i-a zis: 'Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit!' (Lc. 17, 19). Prin intrebarea Sa retorica: 'Dar cei noua unde sunt' - Hristos Domnul pune in contrast recunostinta samarineanului cu nerecunostinta celor noua evrei. Deci intrebarea are intelesul de repros sau dojana pentru atitudinea celor noua care nu multumesc.Recunostinta, stare de smerenie si sanatate a sufletuluiDe ce Mantuitorul Iisus Hristos astepta ca si ceilalti leprosi vindecati sa arate recunostinta? De ce a intrebat El: 'Cei noua unde sunt?' (Lc. 17, 17). Desigur, Iisus nu avea nevoie de recunostinta lor, nici nu avea nevoie de lauda lor, deoarece El a savarsit minunea vindecarii lor din iubire milostiva si smerita, nu pentru a fi laudat. Insa prin intrebarea si atitudinea Sa de mustrare, Iisus ne invata ca daca omul caruia i s-a facut bine nu multumeste, el se afla intr-o stare spirituala nefireasca, nedemna si nesanatoasa. Cu alte cuvinte, recunostinta trebuie sa fie sentimentul cel mai firesc al demnitatii omului in fata binefacerii primite de la cineva. Prin urmare, leprosii care s-au vindecat trebuiau mai intai sa-L preamareasca pe Dumnezeu - Izvorul vietii si al vindecarii, si sa-I multumeasca lui Iisus Care a binevoit sa-i ajute, si apoi sa se intoarca la comunitatea lor. Cei noua leprosi care nu multumesc pentru vindecare au uitat prea repede binefacerea aratata lor, au uitat prea repede in ce stare erau inainte de vindecare, iar acum uita si ca sanatatea pe care au primit-o este un dar al lui Dumnezeu, nu un merit al lor. Iar cel care s-a intors sa multumeasca, un samarinean, era un om smerit si obisnuit cu marginalizarea nu numai din cauza bolii lui, ci si din cauza ca era un strain printre evrei. Probabil ca tocmai datorita smereniei sale a avut si nobletea sufleteasca sa se intoarca la Iisus ca sa-I multumeasca. Evanghelia ne spune ca acesta 'slavea pe Dumnezeu' (cf. Lc. 17, 15). Dupa ce a slavit pe Dumnezeu, samarineanul vindecat de lepra a venit la Iisus, a cazut cu fata la pamant langa picioarele Lui si I-a multumit, recunoscand, de fapt, ca prin Iisus i-a venit vindecarea. El avea in comun cu ceilalti noua bolnavi de lepra numai suferinta bolii, dar se deosebea de ei prin virtutea recunostintei. Intrebarea Mantuitorului: 'Dar cei noua unde sunt?' (Lc. 17, 17), a ramas fara raspuns, intrucat cei noua erau absenti. Cei noua, cand au dat de bine, au uitat de Dumnezeu! Asa se intampla, foarte adesea, si in viata noastra. Numai cand trecem prin necazuri, prin boli sau ispite, atunci cerem in mod staruitor ajutorul lui Dumnezeu, dar indata ce am scapat de suferinta, de saracie, de necaz, uitam de Dumnezeu. Insa Mantuitorul Iisus Hristos nu fericeste pe cei care sunt nerecunoscatori, ci pe cei care sunt recunoscatori si multumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Cand omul nu multumeste pentru binefacerile primite, decade spiritual si se dezumanizeazaEvanghelia de astazi ne arata ca omul este cu adevarat om, adica fiinta rationala si relationala, cand este recunoscator lui Dumnezeu si oamenilor pentru darurile si binefacerile pe care le primeste. Omul credincios si demn multumeste permanent lui Dumnezeu pentru ca traieste in creatia lui Dumnezeu si o foloseste, adica foloseste aerul, apa, pamantul, caldura soarelui si toate cele facute de Dumnezeu pentru a sustine viata umana. Iar oamenilor care-l ajuta le multumeste pentru ca recunostinta este lumina vietii in comuniune de valori spirituale.Cand nu mai multumim lui Dumnezeu, nici macar pentru ajutorul primit de la El spre a ne salva viata, ne dezumanizam complet. Evanghelia de astazi ne cheama, asadar, sa ne umanizam permanent, sa devenim cat mai umani, multumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui si multumind oamenilor prin care Dumnezeu lucreaza vindecarea noastra de boala sau izbavirea noastra dintr-o situatie dificila. Nerecunostinta fata de Dumnezeu-Creatorul, indiferent cum este ea motivata, potrivit Evangheliei de astazi, e o stare nefireasca. Nu este firesc si nici uman, nu este drept si nici nu este demn sa nu multumim lui Dumnezeu si oamenilor cand ni se face un bine. De aceea, in fiecare duminica si sarbatoare de peste an, iar in manastiri chiar in fiecare zi din saptamana, Biserica aduce multumire sau recunostinta lui Dumnezeu prin slujba Sfintei Euharistii sau a Sfintei Liturghii euharistice. Sfanta Liturghie euharistica este lucrarea sfanta de recunostinta, de multumire pe care Biserica o aduce lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, cunoscute si necunoscute, aratate si nearatate deplin. Forma culminanta a rugaciunii liturgice de multumire, adusa de Biserica, incepe cu aceste frumoase cuvinte: 'Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ţi canta Ţie, pe Tine a Te binecuvanta, pe Tine a Te lauda, Ţie a-Ţi multumi, Ţie a ne inchina, in tot locul stapanirii Tale' (Liturghier, Anaforaua euharistica). Daca in Liturghierele romanesti actuale se folosesc cuvintele: 'Cu vrednicie si cu dreptate', forma originala greceasca ar putea fi tradusa si altfel: 'Este demn si este drept a-Ţi canta Ţie, pe Tine a Te binecuvanta…'. Prin contrast, putem trage concluzia ca este nedemn si nedrept sa nu multumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, adica sa profitam de darurile Lui fara sa ne gandim la El, la Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele ce sustin viata noastra.In aceste sens, omul drept este cel care recunoaste ca lumea este darul lui Dumnezeu-Creatorul, iar omul demn sau vrednic este cel care multumeste pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Prin urmare, leprosul vindecat din Evanghelia de astazi, care multumeste lui Dumnezeu preamarindu-L cu glas mare si multumeste lui Iisus, cu multa smerenie si recunostinta, devine si el un dascal sau invatator al Bisericii. De fapt, o multime de oameni vindecati prin milostivirea lui Hristos devin invatatori ai Bisericii, o multime de oameni pacatosi care au fost iertati sau bolnavi care au fost vindecati de neputintele lor devin dascali sau invatatori ai nostri. Invatam deci de la acest samarinean recunoscator ca fiecare om care cultiva intru smerenie simtul recunostintei poate deveni un invatator pentru oamenii care au pierdut simtul recunostintei, indiferent de varsta, stare sociala sau etnie. Astfel, din punct de vedere duhovnicesc, e superior noua cel ce este mai smerit decat noi si e mai drept si mai demn decat noi cel care multumeste lui Dumnezeu si oamenilor mai mult decat noi, cand el simte binefacerea si ajutorul lui Dumnezeu venite prin oameni catre el.Prin multumire sau recunostinta crestem duhovniceste in relatie cu Dumnezeu si cu semeniiDin Evanghelia de astazi, invatam ca, desi Mantuitorul nu cauta slava sau lauda de la oameni, cere de la noi sa dam slava lui Dumnezeu, sa multumim Lui si oamenilor, ca sa crestem duhovniceste in relatia noastra cu Dumnezeu si cu semenii. Nu Dumnezeu are nevoie de multumirea noastra, ci noi avem nevoie ca sa multumim lui Dumnezeu si oamenilor, pentru a ne imbogati duhovniceste in comuniune de iubire smerita si sfanta. Dar daca nu multumim lui Dumnezeu si oamenilor, intrerupem sau slabim comunicarea si comuniunea cu Dumnezeu si cu semenii, saracim duhovniceste, ne inchidem in multumirea de sine sau in autosuficienta egoista si posesiva. Intrucat omul a fost creat dupa chipul Sfintei Treimi, al comuniunii vesnice de viata si iubire, el creste spiritual numai in starea de comuniune.Sufletul celui ce spune 'multumesc' lui Dumnezeu si oamenilor este mult mai frumos decat sufletul omului nerecunoscator sau nemultumitor, pentru ca omul este fiinta rationala si iubitoare, creata ca sa multumeasca lui Dumnezeu pentru intreaga creatie, recunoscand-o ca fiind darul lui Dumnezeu si mediu al cunoasterii lui Dumnezeu si al comuniunii de iubire sfanta cu El si cu semenii. Uneori chiar si animalele care au fost vindecate, dupa cum citim, de pilda, in Vietile Sfintilor, arata o anumita recunostinta fata de cei ce le-au ajutat sa se vindece. Cu atat mai mult omul, ca fiinta euharistica sau recunoscatoare ori multumitoare, este chemat sa multumeasca lui Dumnezeu si oamenilor prin care Dumnezeu i-a facut bine. Evanghelia Duminicii a XXIX-a dupa Rusalii ne arata ca noua leprosi s-au vindecat de lepra trupului, dar nu s-au vindecat si de 'lepra sufletului', care este nerecunostinta sau uitarea binefacatorului. Cu alte cuvinte, numai unul dintre cei zece leprosi vindecati de lepra trupului avea si sufletul sanatos si liber, sensibil si capabil sa arate recunostinta sau sa aduca multumire cu inima curata.In aceasta Duminica a Evangheliei vindecarii celor zece leprosi suntem chemati sa aratam recunostinta, sa aducem rugaciuni de multumire Preasfintei Treimi pentru darul vietii, pentru sanatate si pentru tot ajutorul primit in viata. Mai precis, Evanghelia de astazi ne cheama sa multumim parintilor dupa trup, care ne-au crescut, educatorilor, invatatorilor, profesorilor si duhovnicilor care ne-au format intelectual si duhovniceste, celor care ne-au ajutat in vreme de boala, celor care ne-au intarit cand eram slabi. Cu alte cuvinte, sa multumim tuturor celor care prin cuvant si fapta ne transmit binecuvantarea si iubirea lui Dumnezeu pentru noi, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. Amin!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 7347

Id: 11321

Data: Jan 15, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).