Pregatiri pentru Nasterea Domnului in Parohia Coslada, Spania

Duminica, 15 decembrie a.c., a fost savârsita în biserica parohiala cu hramul „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, dupa Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu, la care au participat credinciosii doritori. „Este o traditie a comunitatii noastre, ca în fiecare post dintre cele patru, dar si în perioada de pregatire a sarbatoririi ocrotitorului comunitatii noastre, Sfântul Nectarie, sa se savârseasca Sf. Maslu de obste”, a precizat parintele paroh George Cimpoca.A urmat o agapa, dupa care ziua a continuat cu repetitiile pentru pregatirea spectacolului traditional parohial de colinde, poezie si muzica religioasa, intitulat: „Am plecat de prin vecini sa colindam la crestini!”, cu participarea tinerilor si copiilor parohiei, eveniment ce va avea loc duminica, 22 decembrie 2013, începând cu ora 18.00. În aceeasi zi, se va savârsi, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba de pomenire a eroilor Revolutiei române din decembrie 1989.„Pentru sarbatoarea Nasterii Domnului parohia a pregatit, sub deviza: „Un crestin mai informat este un crestin mai bun”, „Libro-loteria de Navidad”. Evenimentul va avea loc miercuri, 25 decembrie, dupa agapa care urmeaza Sfintei Liturghii, la care participantii au pregatit din timp o carte cu tema duhovniceasca sau beletristica, cu o dedicatie originala sau inspirata din aforismele gândiri laice sau apoftegmele Sf. Parinti, pe care au introdus-o în circuitul libro-loteriei. Fiecare carte va avea un numar. Dintr-un bol special pregatit, fiecare participant va extrage un numar si va primi cartea corespunzatoare numarului extras. La final, cea mai frumoasa si originala dedicatie va fi premiata. Pe parcursul întregului an, cartile vor fi citite prin rotatie, de catre toti participantii”, a mai spus parintele paroh.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 505

Id: 36720

Data: Dec 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).