Preotii clujeni intruniti in sedinte de lucru

]]>Preoții din mai multe Protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului s-au întrunit joi, 10 septembrie 2015, în ședință lunară de lucru. Printre subiectele abordate se numără mediul și sănătatea, intensificarea misiunii față de cei aflați în suferință și activitățile cu tinerii din parohie, după cum aflăm de la Radio Renaşterea. Mediul și sănătatea, încotro ne îndreptăm? Întruniţi în şedinţă, Preoții din Protopopiatul Cluj II au fost informați asupra problemelor de mediu și sănătate. Întâlnirea s-a desfășurat la biserica ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, situată în cartierul clujean Gruia. Invitatul special al întâlnirii a fost prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, din cadrul Centrului de Mediu şi Sănătate din Cluj-Napoca. Tema susţinută de invitatul special a fost: Mediul și sănătatea, încotro ne îndreptăm? Preoții au fost sfătuiți să le vorbească credincioșilor despre alimentația sănătoasă și despre consumul eficient al resurselor oferite de natură. Preoții din Protopopiatul Cluj I, alături de cei suferinzi Preoții din Protopopiatul Cluj I au avut ca subiect principal al lucrărilor ajutorarea celor aflaţi în suferinţă. În cadrul întâlnirii prezidate de părintele protopop Dan Hognogi, părintele Bogdan Chiorean a prezentat activitatea Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie al Arhiepiscopiei Clujului. Părintele a descris serviciile de care pot beneficia persoanele cu probleme de sănătate. Totodată s-a discutat despre importanța misiunii preoților în mijlocul bolnavilor. În acest sens părintele Iustin Câmpean a făcut o prezentare a activității Centrului pentru persoane vârstnice din Mociu. Preoții din Protopopiatul Gherla, sfătuiți să-și intensifice activităţile cu tinerii În cadrul întâlnirii, preoţii din Protopopiatul Gherla au fost sfătuiți să-și intensifice activitățile cu tinerii din parohie. Părintele Ovidiu Feldiorean de la Parohia Dăbâca le-a prezentat celor prezenţi modul de organizare, etapele, programul şi activităţile unei tabere de vară, preacucernicia sa organizând recent o astfel de activitate pentru 60 de copii din parohie şi din protopopiat. În încheiere au fost discutate mai multe probleme de ordin administrativ. Preoţii din Protopopiatul Bistriţa în şedinţă lunară La sediul Protopopiatului Ortodox Bistriţa s-a derulat o şedinţa lunară a preoților în cadrul căreia părintele protopop Alexandru Vidican a mulţumit preoţilor pentru participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, derulată săptămâna trecută la Cluj-Napoca, în prezenţa a peste 6000 de tineri. „Le-am mulţumit preoţilor noştri care s-au implicat în reuşita acestei întâlniri cu tinerii şi sperăm ca pe viitor să ne implicăm şi mai mult în astfel de acţiuni”, a declarat părintele protopop. La întâlnire a fost prezent şi subcomisiarul Mihaela Moldovan de la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, care le-a vorbit clericilor despre metoda de escrocherie Accidentul. Subcomisarul i-a îndemnat să îi atenţioneze pe credincioşi să nu se lase înşelaţi prin această metodă de înşelăciune. „Foarte mulţi dintre credincioşii noştri sunt păcăliţi prin această metodă, profitându-se de naivitatea şi singurătatea celor bătrâni. Trebuie să fim şi noi alături de Poliţie, factori de apărare ai comunităţii, pe care s-o ferim de impostori”, spune părintele Alexandru Vidican. În acelaşi cadru s-a prezentat şi o circulară pentru cursurile de cântăreţi bisericeşti care încep pe 12 septembrie.

Download: Click for download attached file: Preotii clujeni intruniti in sedinte de lucru

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 594

Id: 55842

Data: Sep 12, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).