Lucrarile celei de-a IX-a ediții a „Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgența Moinești”, manifestare ce s-a desfașurat în perioada 17 – 19 iulie 2014, au fost deschise cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, care a apreciat realizarile unitații medicale și a ținut sa menționeze: „Medicii sunt prelungirea mâinilor lui Dumnezeu și nu putem face abstracție de dimensiunea spirituala a celor care împlinesc actul medical și a celor care îl primesc”.Potrivit mmb.ro, alaturi de personalitați de marca ale medicinei românești și oficialitați: prof. dr. Vasile Astarastoaie, președintele Colegiului Medicilor din România și rectorul UMF „Gr.T.Popa” Iasi, dr. Vasile Cepoi, consilier al premierului Victor Ponta, prof. dr. Marin Burlea, din partea Senatului României, Gheorghe Radu Tibichi, directorul general al Casei Naționale de Asigurari de Sanatate, ing. Viorel Ilie, primarul municipiului Moinești, Dorian Pocovnicu, prefectul județului Bacau, au participat și invitați speciali din clinici și spitale renumite din Italia, Germania, Israel, Franța și chiar SUA.Prima zi a seriei de întâlniri a fost dedicata asistenților medicali, cu un numar de peste 250 de participanți.Urmatoarele doua zile au fost consacrate medicilor care au beneficiat de o diversitate a activitaților științifice, o parte dintre acestea fiind destinate medicilor rezidenți și kinetoterapeuților.Totodata au avut loc și 20 de demonstrații operatorii, urmarite în direct în mai multe locații, printr-un sistem de transmisie video.Manifestarea științifica, intrata deja în tradiție, s-a bucurat și de aceasta data de un succes deosebit. Dovada a fost cei peste 300 de medici din clinici și spitale care au raspuns invitației de a participa la eveniment.”Prin întregul program desfașurat consideram ca am reușit sa anulam unele idei din lumea medicala conform carora nu se poate face performanța în medicina romaneasca. Am demonstrat ca prestigiul creat nu e ușor de menținut, dar este realizabil atâta timp cât mottoul: progresul sub ochii noștri ne este o calauza permanenta” a declarat unul dintre organizatori.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 42673
Data: Jul 24, 2014
Imagine:
În perioada 15-30 iulie se desfasoara a XVI-a editie a Zilelor Culturale „Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia)“ în Episcopia Maramuresului si Satmarului, .....
Data: Jul 24, 2014
Când paseam pragul Catedralei Patriarhale, faceam mereu, cu evlavie, o închinaciune la mormântul vrednicului de pomenire .....
Data: Jul 24, 2014
În primele veacuri, comunitatile crestine au avut o atitudine usor oscilanta în ceea ce priveste penitenta celor care cazusera în pacate grave: apostazie, crima, .....
Data: Jul 24, 2014
Asociatia Tinerilor Ortodocsi din România, filiala Constanta împreuna cu Manastirea „Sfântul Ioan Casian“ au organizat marti, 22 iulie, conferinta „Acasa .....
Data: Jul 24, 2014
Este considerat cel mai important pictor al Ortodoxiei europene, maestrul scolii românesti de fresca bizantina. Lucreaza cu un sentiment autentic de bucurie, caci îsi .....
Data: Jul 24, 2014
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului va invita la spectacolul extraordinar de muzica, efecte speciale și proiecții de lumina ,, Sa traiți în lumina, raspândind lumina”, .....
Data: Jul 24, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).